Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Veste excelentă pentru Arteta! Fundașul a revenit după 8 luni și a marcat, la echipa de tineret

Daniel Kerekes

Publicat 23/04/2024 la 10:50 GMT+3

Jurrien Timber, fundașul transferat de Arsenal în vară, s-a refăcut complet după accidentarea suferită în prima etapă din Premier League a acestui sezon. Olandezul a evoluat pentru echipa U21 a "tunarilor" și a marcat un gol superb.

Jurrien Timber

Credit imagine: AFP

Jurrien Timber fusese transferat de Arsenal în vara anului trecut de la Ajax pentru suma de 40 de milioane de euro. Talentatul fundaș olandez avea să joace doar două meciuri sub comanda lui Mikel Arteta, până să sufere o accidentare groaznică, la ligamentele încrucișate. 
Acesta părăsea terenul în chiar prima etapă a actualului sezon de Premier League, și nu se știa dacă va mai evolua în această stagiune. Din fericire pentru Arsenal, Timber a încheiat procesul de recuperare și a revenit la antrenamente. 
Fundașul de 22 de ani a evoluat chiar și într-un meci al echipei U21 a lui Arsenal, împotriva formației similare a lui Blackburn. Timber a fost titular pe poziția de fundaș stânga și a marcat în minutul 8 al partidei. 
Citește și:

Timber, gol de generic la revenirea pe teren

Acesta a ajuns în careul advers, iar după o întoarcere scurtă a finalizat puternic spre colțul scurt, reușind să marcheze la vinclu. Apărătorul a bifat 45 de minute în primul meci disputat din luna august încoace. 
Mikel Arteta a fost întrebat despre o posibilă convocare a lui Timber la echipa de seniori, pentru derby-ul cu Tottenham din weekend. Ibericul a oferit un răspuns realist: "Ar fi o mișcare grăbită. Să vedem cum se simte astăzi. S-a antrenat foarte bine, pare să fie pregătit. Vom încerca să-l implicăm în ultimele meciuri ale sezonului", a declarat Arteta, citat de Mirror
Odată cu revenirea la prima echipă a lui Arsenal, Timber poate visa și la EURO 2024. Acesta a fost om de bază al naționalei Olandei la precedentele două turnee finale. La 22 de ani, timber are 15 prezențe pentru "Portocala Mecanică". 

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo