La fix 40 de ani de la o "dramă fără margini", Hearts ar putea opri hegemonia Celtic / Rangers

Hearts of Midlothian este una dintre marile surprize ale fotbalului european în acest sezon. Gruparea din Edinburgh are 8 victorii și o remiză în primele 9 etape din campionatul Scoției și este lider detașat, cu 8 puncte avans față de Celtic, astfel una dintre cele mai mari hegemonii din istorie este în pericol. Dacă va lua titlul, Hearts ar acoperi o rană veche de 40 de ani, care încă sângerează.

Fotbalul: Povestea mea - Iulian Miu: "Sezonul meu de debut la Steaua a fost cel mai bun al carierei"

Sursa video: Eurosport

Au trecut deja câteva săptămâni bune de la startul noului sezon și devine tot mai clar care vor fi echipele care se vor bate la titlu în multe campionate ale Europei. Evident, cele mai tari 5 ligi europene sunt în atenția majorității microbiștilor, însă merită urmărit ceea ce se întâmplă în Scoția, unde "s-a deschis ușa" către un moment istoric.
Începând cu sezonului 1985-1986, numai Celtic și Glasgow Rangers au cucerit titlu în Scoția și nimic nu anunța că această hegemonie poate fi contestată prea curând. Totuși, cele două forțe au început foarte slab stagiunea și pe prima poziție este Hearts of Midlothian, un club fondat în 1974, când Principatele Române nici nu își câștigaseră independența.
În vară, în acționariatul clubului din capitala Scoției a intrat oficial Tony Bloom, care a făcut o infuzie de capital de aproximativ 10 milioane de lire sterline, în schimbul a 29% din acțiuni. Omul care s-a transformat din matematician în parior și apoi în miliardar și care a revoluționat fotbalul prin metodele sale bazate pe statistici și analize inspirate din experiența sa în betting, implementate cu succes la Brighton și Royale Union Saint Gilloise, a început să se implice la Hearts în 2023. Înaintea acestui sezon, după ce a devenit conducător cu acte în club, a declarat că dominația celor două mari echipe din Glasgow poate fi stopată, dar evident că toată lumea l-a luat peste picior.
Căpătând putere în cadrul clubului, Bloom a început să-și impună propria filosofie. Înaintea acestui sezon, pe banca echipei a ajuns Derek McInnes, un om fără rezultate notabile în carieră (în ultimii 3 ani a antrenat la Kilmarnock), iar lotul a fost revoluționat complet, venind 10 jucători noi, mulți dintre ei din țările nordice, de la echipe mai mult decât modeste.

Hearts of Midlothian visează să stopeze dominația Celtic / Rangers în Scoția! Ar fi un moment istoric, la fix 40 de ani de la o decepție colosală

Totuși, lipsa de omogenitate nu s-a văzut, iar Hearts a avut un start fabulos de sezon, înregistrând 8 victorii și o remiză și având cea mai bună apărare (7 goluri primite) și cel mai bun atac (22 de goluri marcate). Înainte de runda a 9-a, majoritatea specialiștilor erau de părere că începutul foarte bun a fost doar conjunctural, dar victoria clară contra lui Celtic (3-1) a făcut ca "gluma să se îngroașe". Hearts este lider autoritar, având 8 puncte în plus peste campioana en-titre, care a sunat deja adunarea și l-a demis pe Brendan Rodgers.
Deși mai e drum lung până departe, imaginația fanilor lui Hearts e mai aprinsă ca niciodată, iar aceștia visează cu ochii deschiși la un titlu istoric. Gruparea din Edinburh are doar 4 titluri câștigate în istoria sa de peste un secol și jumătate, ultimul în 1960. Dacă în 2026 l-ar câștiga pe al 5-lea, momentul ar fi unul cu adevărat fantastic, deoarece ar veni la fix 40 de ani distanță de la una din marile drame din istoria clubului.
În sezonul 1985-1986, Hearts a dus o luptă la baionetă cu Celtic pentru titlu. Înaintea ultimei etape, cei porecliți "The Jam Tarts" aveau două puncte în plus și le era de ajuns o remiză în meciul din deplasare cu Dundee pentru a ieși campioni. Fanii erau pe punctul de a deschide șampania, însă Hearts s-a prăbușit în ultimele minute ale partidei de pe Dens Park și a pierdut cu 0-2, ambele goluri ale lui Dundee fiind marcate de rezerva Albert Kidd.
În același timp, Celtic a câștigat cu 5-0 în deplasare cu St. Mirren. La vremea respectivă se acordat numai două puncte la victorie, astfel că Celtic și Hearts au terminat la egalitate, dar gruparea din Glasgow a cucerit titlul pentru că a avut un golaveraj mai bun (+29, față de +26). De atunci, Hearts of Midlothian nu a mai fost niciodată aproape de titlu, dar peste câteva luni ar putea scrie o nouă pagină de istorie.
Rămâne de văzut dacă Hearts va avea forța să reziste până la final în lupta cu Celtic, pentru că Rangers a început și mai slab sezonul (locul 5, la 13 puncte în spatele liderului) și e greu de crezut că își va reveni în așa fel încât să conteze pentru titlu. În această seară, "The Jam Tarts" vor juca în deplasare cu St. Mirren, iar o nouă victorie ar da o valoare și mai mare succesului cu Celtic de acum câteva zile.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Iulian Miu și se vede sâmbătă, 1 noiembrie, la ora 20.45, pe Eurosport 1. Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo