Eurosport
Audiență record la meciul în care Barcelona a învins Real Madrid în sferturile Ligii Campionilor la feminin
De
Publicat 30/03/2022 la 21:42 GMT+3
Echipa feminină de fotbal a Barcelonei s-a calificat în această seară în semifinalele Champions League, după ce a învins-o pe Real Madrid cu scorul de 5-2 (8-3 la general), pe Camp Nou, în fața a peste 91.500 de oameni.
FC Barcelona
Credit imagine: Getty Images
Barcelona s-a calificat în această seară în semifinalele Ligii Campionilor la feminin, învingând-o pe teren propriu pe Real Madrid cu 5-2 (8-3 la general). Mapi Leon a deschis scorul încă din minutul 8, pentru ca în minutul 16 Carmona să restabilească egalitatea dintr-o lovitură de la 11 metri.
În repriza secundă, Zornoza a dus-o pe Real Madrid în avantaj, dar oaspeții nu au fost la conducere decât 4 minute. Bonmati a egalat în minutul 52, pentru ca după doar 3 minute Barcelona să facă 3-2 prin reușita lui Pina. Putellas și Hansen și-au trecut și ele numele pe tabelă, în minutele 62 și 70, iar clubul blaugrana a obținut biletele pentru semifinalele celei mai importante competiții intercluburi de pe continent.
Meciul a fost cu atât mai special pentru catalane cu cât s-a jucat pe Camp Nou în fața unei audiențe record. 91.553 de spectatori au fost prezenți în tribune, acesta fiind cel mai mare număr de fani înregistrat la un meci de fotbal feminin.
Citește și:
Precedentul record aparținea tot celor de la Barcelona, fiind stabilit în 2019, în deplasarea pe terenul celor de la Atletico Madrid, când în tribune au fost 60.739 de persoane.
În semifinalele Champions League, Barcelona o va înfrunta pe învingătoarea din duelul Arsenal - Wolfsburg (1-1 după meciul tur). În cealaltă semifinală se vor duela câștigătoarele din sferturile Juventus - Olympique Lyon (2-1 după prima manșă) și Bayern - PSG (1-2 în tur).
Finala Ligii Campionilor la feminin este programată pe 21 mai, de la ora 18:00, la Torino, pe stadionul lui Juventus.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo