Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

8 zile până la #Tokyo | Top 10 sportivi români medaliați la Jocurile Olimpice

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 16/07/2021 la 10:49 GMT+3

Au mai rămas 8 zile până la Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar eurosport.ro te introduce în atmosfera de sărbătoare a sportului cu o serie de povești emoționante sau mai puțin știute despre eroi ai JO. Azi vom vorbi despre cei mai medaliaţi sportivi pe care i-a dat România la competiţia supremă.

Nadia Comaneci

Credit imagine: AFP

Articol scris de Cosmin Cioboată
Începând cu a doua ediție a Olimpiadei (1900) și până în prezent, România a lipsit de 6 ori de la cel mai important eveniment sportiv din lume. De departe, ediția din 1984, de la Los Angeles, a reprezentat cea mai reușită participare a României la Jocurile Olimpice. 53 de medalii au obținut sportivii noștri la acea vreme, dintre care 20 de aur, performanță cu care România s-a clasat pe locul 2, după Statele Unite.
Nadia Comăneci este liderul all-time al sportului românesc, din punct de vedere al numărului de medalii olimpice câștigate: 9 medalii, dintre care 5 de aur. De-a lungul timpului, sportivii noștri au fost implicați în stabilirea unor momente istorice în cadrul Jocurilor Olimpice, de care încă ne aducem aminte cu drag. Printre acestea se numără prima notă de 10 din istoria gimasticii, obținută de Nadia Comăneci la Montreal 1976, duelul extrem de strâns dintre Daniela Silivaș și Yelena Shushunova de la Seul 1998 și celebra săritură a Simonei Amânar de la Sydney 2000.

TOP 10 sportivi români medaliați la Jocurile Olimpice:

1. Nadia Comăneci (Gimnastică) - 9 medalii (5 aur, 3 argint, 1 bronz)
2. Elisabeta Lipă (Canotaj) - 8 medalii (5 aur, 2 argint, 1 bronz)
3. Georgeta Damian (Canotaj) - 6 medalii (5 aur, 1 bronz)
4. Ivan Patzaichin (Caiac Canoe) - 7 medalii (4 aur, 3 argint)
5. Doina Ignat (Canotaj) - 6 medalii (4 aur, 1 argint, 1 bronz)
6. Ecaterina Szabo (Gimnastică) - 5 medalii (4 aur, 1 argint)
7. Viorica Susanu (Canotaj) - 5 medalii (4 aur, 1 bronz)
8. Daniela Silivaș (Gimnastică) - 6 medalii (3 aur, 2 argint, 1 bronz)
9. Simona Amânar (Gimnastică) - 7 medalii (3 aur, 1 argint, 3 bronz)
10. Constanța Burcică (Canotaj) - 5 medalii (3 aur, 1 argint, 1 bronz)
picture

Nadia Comaneci, undisputed queen of woman's gymnastics. Montreal, 20 July 1976.

Credit imagine: Getty Images

1. Nadia Comăneci

Nadia Comăneci este prima gimnastă din lume care a primit nota 10 într-un concurs olimpic. De-a lungul carierei, Nadia a câștigat 5 medalii de aur la Jocurile Olimpice, fiind considerată una dintre cele mai bune sportive din toate timpurile. Supranumită "Zeița de la Montreal", Nadia a fost prima sportivă româncă inclusă în International Gymnastics Hall of Fame.
Nadia Comăneci a concurat pentru prima dată la nivel național în România, în 1970, ca membră a echipei orașului său natal, Onești. La vârsta de 13 ani, Nadia a înregistrat primul său succes major: 3 medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene din 1975.
La numai 14 ani, Nadia Comăneci a reușit o performanță uriașă la Jocurilor Olimpice din 1976 (Montreal). La ediția respectivă, românca a devenit prima gimnastă care a primit nota 10 la olimpiadă. Per total, Nadia a obținut 7 note de 10 la Olimpiada din Montreal. Imediat după prestația impecabilă a Nadiei, tabela a indicat "1.00". Sportiva noastră tocmai obținuse nota maximă, pe care tehnologia din acele vremuri n-a putut s-o proceseze.
Per total, Nadia a câștigat 3 medalii de aur la Jocurilor Olimpice din 1976 (la individual compus, paralele și bârnă), o medalie de argint (echipă compus) și una de bronz, la sol.
Nadia a participat și la Jocurile Olimpice din 1980, de la Moscova, clasându-se pe locul 2 la individual compus. Sportiva româncă și-a păstrat titlul la bârnă și a câștigat o nouă medalie de aur, la sol. Pe lângă cele 3 medalii individuale, Nadia a cucerit și argintul, împreună cu echipa.
Medaliile olimpice câștigate de Nadia Comăneci:
1976 (Montreal) - 3 medalii de aur (individual compus, paralele și bârnă), o medalie de argint (echipă compus) și o medalie de bronz (sol)
1980 (Moscova) - 2 medalii de aur (bârnă și sol), 2 medalii de argint (individual compus, echipă compus)
lipa

2. Elisabeta Lipă

Elisabeta Lipă avea 19 ani când a participat pentru prima dată la Jocurile Olimpice de la Los Angeles (California), la proba de canotaj.
De-a lungul timpului, Elisabeta a obținut 5 medalii de aur, 2 de argint și una de bronz la 6 olimpiade și a fost de 25 ori campioană a României. În anul 2000, sportiva româncă a fost declarată cea mai bună canotoare a secolului de către Federația Internațională de Canotaj. Declarată maestră emerită a sportului, Elisabeta Lipă este în prezent președinte al Federației Române de Canotaj și președintele CS Dinamo București.
Pe 1 iunie 2000, la Lucerna (Elveția), Elisabeta Lipă a primit medalia "Thomas Keller", cea mai înaltă distincție din canotaj, în timp ce, din partea Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR) i-a fost decernat trofeul "Colanul de Aur".
În semn de apreciere pentru performanțele sale impresionante, Elisabeta Lipă a fost portdrapelul delegației României la Jocurile Olimpice din 2000 (Sidney) și din 2004 (Atena).
Medaliile olimpice obținute de Elisabeta Lipă:
  • 1984 (Los Angeles) - o medalie de aur (dublu vâsle)
  • 1988 (Seul) - o medalie de argint (dublu vâsle) și o medalie de bronz (patru vâsle)
  • 1992 (Barcelona) - o medalie de aur (simplu vâsle) și medalie de argint (dublu vâsle)
  • 1996 (Atlanta) - o medalie de aur (8+1 vâsle)
  • 2000 (Sidney) - o medalie de aur (8+1 vâsle)
  • 2004 (Atena) - o medalie de aur (8+1 vâsle)
picture

#OlympicTalks înainte de Tokyo 2020 cu Elisabeta Lipă, regina Jocurilor Olimpice

3. Georgeta Damian-Andrunache

Georgeta a vâslit în echipajul României de 8+1 care a câștigat aurul la Jocurile Olimpice din 2000, de la Sydney. În cadrul aceleiași competiții, sportiva noastră a obținut medalia de aur și la proba de pereche femei. Împreună cu Viorica Susanu, Georgeta a câștigat proba de două rame fără cârmaci la Jocurile Olimpice din 2004 și din 2008. Tot în 2004, Georgeta a obținut aurul și la proba de 8+1.
În urma rezultatelor excelente de la începutul anilor 2000, Federația Română de Canotaj a desemnat-o pe Georgeta Damian-Andrunache cea mai bună canotoare din anul 2003. În 2008, Georgeta a primit Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler.
Georgeta Damian-Andrunache a câștigat 5 medalii de aur de-a lungul timpului, la Jocurile Olimpice.
Medaliile olimpice obținute de Georgeta Damian-Andrunache:
  • 2000 (Sydney) - 2 medalii de aur (2 rame și 8+1 vâsle)
  • 2004 (Atena) - 2 medalii de aur (2 rame și 8+1 vâsle)
  • 2008 (Beijing) - o medalie de aur (2 rame) și o medalie de bronz (8+1 vâsle)
picture

Ivan Patzaichin

Credit imagine: Eurosport

4. Ivan Patzaichin

Ivan Patzaichin este un fost canoist român, care de-a lungul timpului a câștigat 4 medalii de aur la Jocurile Olimpice.
Per total, Patzaichin a participat la 5 ediții ale Olimpiadei: Mexico 1968, Munchen 1972, Montreal 1976, Moscova 1980 și Los Angeles 1984, reușind să câștige 7 medalii (4 de aur și 3 de argint). În același timp, sportivul român a obținut 22 de titluri la 11 ediții ale Campionatelor Mondiale.
Ivan și-a început cariera la CS Steaua în 1967, iar mai târziu a ajuns la CS Dinamo, unde a rămas timp de 43 de ani: 18 ani ca sportiv și 25 ani ca antrenor. În prezent, Patzaichin este antrenorul lotului olimpic de caiac-canoe.
În calitate de antrenor, Patzaichin a participat împreună cu elevii săi la 5 ediții ale Jocurilor Olimpice: Barcelona 1992, Atlanta 1996, Sydney 2000, Atena 2004 și Beijing 2008. De-a lungul carierei de antrenor a cucerit peste 150 de medalii olimpice, mondiale și europene.
În 2019, Ivan Patzaichin a primit cea mai înaltă distincție oferită de Comitetul Olimpic și Sportiv Român: Colanul de Aur. Tot în 2019, fostul campion olimpic a primit cea mai înaltă distincție a statului român: Ordinul Național "Steaua României", în grad de Cavaler.
Medaliile olimpice câștigate de Ivan Patzaichin:
  • 1968 (Mexico) - medalia de aur (canoe C2 - 1000 metri)
  • 1972 (Munchen) - o medalie de aur (canoe C1 - 1000 metri) și o medalie de argint (canoe C2 - 1000 metri)
  • 1980 (Moscova) - o medalie de aur (canoe C2 - 1000 metri) și o medalie de argint (canoe C2 - 500 metri)
  • 1984 (Los Angeles) - o medalie de aur (canoe C2 - 1000 metri) și o medalie de argint (canoe C2 - 500 metri)

5. Doina Ignat

Doina Ignat este o fostă canotoare româncă, cvadruplă laureată cu aur la Atlanta 1996, Sydney 2000 și Atena 2004.
De-a lungul carierei, Doina a obținut 27 de medalii (16 de aur, 8 de argint și 3 de bronz) la Campionatele Mondiale, Jocurile Olimpice și Cupele Mondiale, în perioada 1997-2007, fiind considerată de Federația internațională de specialitate a treia cea mai bună canotoare din toate timpurile.
În 2008, Doina Ignat a primit ordinul "Meritul Sportiv" clasa a 3-a cu 2 barete.
Medaliile olimpice câștigate de Doina Ignat:
  • 1992 (Barcelona) - medalia de argint (4 vâsle)
  • 1996 (Atlanta) - medalia de aur (8+1 vâsle)
  • 2000 (Sydney) - 2 medalii de aur (8+1 vâsle + 2 rame fără cârmaci)
  • 2004 (Atena) - medalia de aur (8+1 vâsle)
  • 2008 (Beijing) - medalia de bronz (8+1 vâsle)
picture

Ecaterina Szabo

Credit imagine: Getty Images

6. Ecaterina Szabo

Ecaterina Szabo este o fostă gimnastă româncă de talie mondială, de 4 ori medaliată cu aur la Jocurile Olimpice din 1984 (Los Angeles, SUA).
Ecaterina a câștigat medaliile de aur în toate finalele în care s-a calificat (sărituri, sol și bârnă), precum și la echipă compus. La aceeași ediție a Jocurilor Olimpice, românca a obținut argintul la individual compus, după un duel memorabil cu Mary Lou Retton din Statele Unite.
Ecaterina Szabo a revenit în România ca o eroină și a fost desemnată sportiva anului 1987.
După participarea la Campionatele Mondiale din 1987, Ecaterina s-a retas din activitate și s-a înscris la Facultatea de Educație Fizică și Sport din București. Ca antrenoare, Szabo a contribuit la pregătirea unor viitoare gimnaste de success: Nadia Hațegan, Andreea Cacovean și Maria Olaru.
În anul 2000, fosta gimnastă a fost inclusă în International Gymnastics Hall of Fame.
Medaliile olimpice câștigate de Ecaterina Szabo: 1984 (Los Angeles) - 4 medalii de aur (echipe, sărituri, bârnă, sol) și o medalie de argint (individual compus)
viorica susanu

7. Viorica Susanu

Viorica Susanu este o fostă canotoare româncă, câștigătoare a 4 medalii de aur de-a lungul timpului, la Jocurile Olimpice. Ediția din 2004, de la Atena, rămâne cea mai frumoasă experiență din cariera sa. La acea vreme, canotoarea a reușit să cucerească 2 medalii de aur, atât la proba 8+1 vâsle, cât și la 2 rame.
Grație performanțelor sale impresionante, Viorca Susanu a primit, în 2008, Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler.
Medaliile olimpice câștigate de Viorica Susanu:
  • 2000 (Sydney) - medalia de aur (8+1 vâsle)
  • 2004 (Atena) - medalia de aur (2 rame)
  • 2004 (Atena) - medalia de aur (8+1 vâsle)
  • 2008 (Beijing) - medalia de aur (2 rame)
  • 2008 (Beijing) - medalia de bronz (8+1 vâsle)

8. Daniela Silivaș

Daniela Silivaș este o gimnastă româncă de valoare mondială, retrasă din activitate și extrem de cunoscută pentru câștigarea a 6 medalii olimpice de-a lungul carierei: 3 de aur, 2 de argint și una de bronz.
La Jocurile Olimpice din 1988 (Seul), România a terminat pe locul secund după echipa Uniunii Sovietice. A urmat apoi întrecerea de la individual compus, unde întreaga atenție s-a concentrat asupra duelului dintre Daniela Silivaș și Yelena Shushunova. Ambele gimnaste s-au ridicat la cel mai înalt nivel și au primit nota 10 la sol. Yelena Shushunova a primit al doilea 10 la sărituri, în timp ce Daniela a primit 10 la paralele inegale.
Înaintea rotației finale, Daniela era în fruntea clasamentului, dar nota de 9.950 la sărituri a plasat-o în final pe locul secund, după Yelena Shushunova, la o diferență de doar 0.025. Punctarea a fost foarte controversată și este recunoscută drept cea mai mică diferență de puncte din istoria gimnasticii. Daniela a revenit în finalele pe aparate și a obținut 3 medalii de aur la bârnă, sol și paralele inegale, precum și medalia de bronz la sărituri.
În urma rezultatelor de la Jocurile Olimpice din 1988, Daniela Silivaș a devenit singura gimnastă de la Seul care a cucerit o medalie în toate cele 6 competiții. În plus, gimnasta a egalat recordul Nadiei Comăneci, primind 7 note de 10 într-o singură competiție olimpică.
Daniela Silivaș s-a retras din activitatea competițională în 1991 și s-a mutata în Atlanta (SUA) unde antrenează gimnaste aflate în primii ani de performanță. În 2002, Daniela Silivaș a devenit cea mai tânără gimnastă inclusă în International Gymnastics Hall of Fame, la 30 de ani.
Medaliile olimpice obținute de Daniela Silivaș: 1988 (Seul) - 3 medalii de aur (paralele, bârnă, sol), 2 medalii de argint (individual compus, echipe) și o medalie de bronz (sărituri).
simona amanar

9. Simona Amânar

Simona Amânar este o fostă gimnastă româncă de talie mondială, multiplă medaliată olimpică, mondială și europeană. 7 medalii olimpice a reușit să câștige Simona de-a lungul timpului, iar ediția din 2000 (Sydney) a rămas în istoria sportului - o săritură extrem de dificilă din gimnastică îi poartă astăzi numele Simonei, fiind executată în premieră de sportiva noastră la Olimpiada din urmă cu 20 de ani.
Simona Amânar a fost a doua româncă inclusă în International Gymnastics Hall of Fame, după Nadia Comăneci. Din 1997, fosta sportivă este cetățean de onoare al Constanței.
Medaliile olimpice cucerite de Simona Amânar:
  • 1996 (Atlanta) - o medalie de aur (sărituri), o medalie de argint (sol), 2 medalii de bronz (echipe, individual compus)
  • 2000 (Sydney) - 2 medalii de aur (echipe, individual compus) și o medalie de bronz (sol)

10. Constanța Burcică

Constanța Burcică este o fostă canotoare româncă, triplă laureată cu aur la Jocurile Olimpice de la Atlanta (1996), Sydney (2000) și Atena (2004).
În urma performanțelor sale excelente de la Jocurile Olimpice, Constanța a primit, în 2008, ordinul "Meritul Sportiv" clasa a 3-a cu 2 barete.
Medaliile olimpice câștigate de Constanța Burcică:
  • 1992 (Barcelona) - medalia de argint (4 vâsle)
  • 1996 (Atlanta) - medalia de aur (2 vâsle cat. ușoară)
  • 2000 (Sydney) - medalia de aur (2 vâsle cat. ușoară)
  • 2004 (Atena) - medalia de aur (2 vâsle cat. ușoară)
  • 2008 (Beijing) - medalia de bronz (8+1 vâsle)
Jocurile Olimpice încep pentru noi, românii, încă de pe 22 iulie. Naționala lui Rădoi își începe aventura la Tokyo joia viitoare. România - Honduras este pe 22 iulie, de la ora 14:00, pe Eurosport 2!
Honduras - România
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo