Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Turneul de golf Pro-Am din Ras Al Khaimah, eveniment de promovare (a turismului) și a jocului de golf în Emiratele Arabe

Eurosport
DeEurosport

Publicat 30/01/2024 la 16:49 GMT+2

În cadrul evenimentelor organizate cu ocazia desfășurării turneului de golf profesionist din Ras Al Khaimah, a avut loc și turneul Pro-Am care a deschis săptămâna competițională a etapei Circuitului Profesionist de Golf European DP World Tour.

Turneul de Golf Ras Al Khaimah

Credit imagine: facebook

Turneele de tip Pro Am sunt o forma de competiție extrem de populară în cadrul turneelor din circuitele profesioniste de golf, care oferă șansa jucătorilor amatori să formeze echipe de patru jucători (trei amatori și un profesionist) și care să concureze intre ele pe terenul pe care se desfășoară competiția oficială a jucătorilor profesioniști.
În cadrul turneului Pro-Am din Ras Al Khaimah au concurat 21 de echipe, fiecare dintre ele fiind conduse de către un profesionist. Formatul de joc al competiției a fost Tour Scramble, un format în care fiecare jucător lovește prima lovitura la fiecare gaura, iar profesionistul echipei alege cea mai bună lovitură care să fie continuată de către jucătorii amatori.
După prima lovitură a fiecărei găuri, fiecare dintre jucători își continuă jocul cu mingea proprie pană la finalizarea găurii în cel mai mic număr de lovituri posibile. Jucătorul profesionist va juca întotdeauna doar mingea proprie. Scorul fiecărui jucător va fi ajustat în funcție de handicap și vor puncta doar scorurile sub standardul (PAR) al fiecărei găuri.
Competiția a început cu înscrierea jucătorilor și stabilirea echipelor, deschiderea facilităților de antrenament pentru jucătorii amatori, care au avut ocazia să își cunoască căpitanul profesionist al echipei. După ședința tehnică care a avut loc în fața casei clubului de golf Al Hamra din Ras Al Khaimah, cele 21 de echipe au pornit în acelasi timp de la punctul de start al fiecarei gauri de pe teren.
Echipa Al Hamra 3, condusa de profesionistul spaniol Jorge Campillo alaturi de amatorii Paolo Pedroni, Emil Nilsson și Damien Scott, a castigat turneul Pro-Am Ras Al Khaimah cu un scor -38. Locul 2 a fost ocupat de echipa Geely 1, care i-a avut alături de profesionistul Zander Lombard, originar din Africa de Sud, pe amatorii Randeep Singh, Satnam Kaur și Pankaj Kundra cu un scor de -33. Podiumul a fost completat de către echipa RAKTDA 1, avându-l în rolul de căpitan pe suedezul Sebastian Soderberg, împreuna cu amatorii Michael Brostroem, Vlad Florea și Fabio Prestijacop.
Damien Scott, unul dintre membrii echipei câștigătoare a declarat după turneu: "A fost un efort de echipă, am început în forță și ne-au ajutat cei patru EAGLE (-2 fața de standardul gaurii) pe care i-am obținut cu ajutorul sfaturilor caddie-ului lui Jorge (Campillo). Terenul a fost în conditii extraordinare și ne-am simtit excelent".
Vlad Florea, membru al echipei RAKTDA 1, ocupanta locului 3: "Am avut primele 9 găuri excelente, Sebastian (Soderberg) și caddie-ul său ne-au explicat foarte mult despre cum trebuie abordat terenul Al Hamra. În a doua parte a rundei am ratat câteva lovituri de apropiere, dar suntem mulțumiți că am reușit un joc bun. Îi dorim succes lui Sebastian în turneul de profesioniști."
Cei trei profesioniști de pe podium au reușit să se califice în ultimele două zile ale turneului de la Ras Al Khaimah, Jorge Campillo ocupând locul 37 cu un scor de -10 și un premiu de 13 850 de dolari. Zander Lombard a ocupat locul 13, cu un scor de -15 și 35 471 de dolari, iar Sebastian Soderberg a încheiat turneul pe locul 9, cu un scor -16 și un premiu în bani de 45 012 dolari.
Turneul de golf Pro- Am s-a încheiat cu festivitatea de premiere de pe terasa clubului de golf Al Hamra din Ras Al Khaimah și a continuat cu o recepție în cinstea turneului de golf profesionist la care au participat reprezentații autorităților din Ras Al Khaimah, jucătorii profesioniști și familiile lor și jucătorii amatori, desfășurata la Hotelul Waldorf Astoria din Ras Al Khaimah. Hotelul Waldorf Astoria a fost hotelul oficial al turneului, jucătorii profesioniști fiind cazați la acest hotel care le-a oferit acces la o baza de antrenament și refacere care includea: sala de antrenament fitness, zona de tratament, piscina, restaurante și posibilitatea de antrenament golf pe nocturna.
Echipa Eurosport.ro este prezentă la Campionatul de Golf Ras Al Khaimah și va oferi informații cu ajutorul Autorității de Dezvoltare Turistică a Ras Al Khaimah (RAKTDA), care a fost inființată în mai 2011 sub guvernul Emiratului Ras Al Khaimah. RAKTDA își propune să dezvolte infrastructura turistică a emiratului și să-l transforme intr-o destinație de clasa mondială pentru călătorii de agrement și afaceri, creând oportunități de investiții durabile și îmbunătățind calitatea vieții rezidenților sai. Pentru a-și atinge obiectivele, Autoritatea are mandat guvernamental de a acorda licențe, de a reglementa și monitoriza industria turismului și ospitalității din Emirate.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo