Campionatul Mondial de handbal | Fabulos ce a reușit portarul Emil Nielsen! Coechipierii, fascinați: "E o nebunie"

Danemarca s-a calificat en-fanfare în a 4-a finală la rând la Campionatul Mondial de handbal, după ce a învins revelația Portugalia cu 40-27. Chiar dacă atacul a funcționat perfect pentru scandinavi, omul meciului a fost portarul Emil Nielsen, care a avut 15 intervenții salvatoare și a ajuns la un procentaj de 42% în tot turneul, ceea ce e absolut uluitor pentru un asemenea nivel.

Emil Nielsen

Credit imagine: Getty Images

Danemarca a spulberat tot ce i-a ieșit în cale până acum, la Campionatul Mondial de handbal pe care îl găzduiește alături de Croația și Norvegia. Campioana ultimelor 3 ediții a câștigat 6 din cele 7 meciuri jucate la peste 10 goluri diferență, singurul meci mai strâns fiind victoria cu Cehia (28-22), în care danezii nu au avut nicio miză.
În semifinale, scandinavii au întâlnit Portugalia, revelația turneului, și au obținut un nou succes fără emoții, scor 40-27, calificându-se în a 4-a finală de Mondial la rând. Lusitanii au stat în meci doar în prima repriză, la pauză fiind la doar 4 goluri de adversari, dar în partea secundă scorul a luat proporții. Atacul echipei lui Nikolaj Jacobsen a livrat pe măsura așteptărilor, dar la victoria clară a contribuit din plin și Emil Nielsen.
Portarul Barcelonei a fost aproape de nebătut în repriza secundă, aducându-i la disperare pe lusitani cu intervențiile sale. Nielsen a terminat meciul cu 15 parade și un procentaj de 38%. Pe tot parcursul turneului, danezul a adunat 112 intervenții salvatoare, având un procentaj de 42%, ceea ce este absolut impresionant pentru un asemenea nivel. Nu e nimic neobișnuit ca un portar să aibă un procentaj atât de mare într-un meci, dar să ai peste 40% media în 7 partide e ceva total ieșit din comun.

Campionatul Mondial de handbal | Danezii, la picioarele lui Emil Nielsen, cel mai bun portar de la turneul final

Pe bună dreptate, Nielsen a fost ales omul meciului, chiar dacă Mathias Gidsel, de exemplu, a marcat 9 goluri. Vedeta danezilor a avut un discurs hilar despre prestația lui Nielsen, spunând că uneori are impresia că apărarea nu își mai are rostul, pentru că oricum portarul va apăra aproape fiecare aruncare a adversarilor.
"E un pic absurd ceea ce face. E incredibil cum continuă să salveze acele mingi. Este o nebunie să faci parte din spectacolul lui și să stai în fața lui în apărare. Uneori cei mai buni adversari aruncă formidabil, dar el salvează. Uneori am senzația că suntem inutili ca apărători, că nu trebuie să fim acolo, pentru că probabil Emil va salva", a spus Gidsel, citat de danezii de la TV2.
"Emil este într-o ligă proprie, e cel mai bun din lume când vine vorba de șuturi de la distanță, iar asta a arătat și astăzi (n.r. vineri). A avut o a doua repriză absolut fantastică. Sunt multe lucruri care par mai ușoare atunci când portarul tău face și ce face el.", a adăugat selecționerul Nikolaj Jacobsen.
La 27 de ani, Emil Nielsen este considerat de majoritatea specialiștilor cel mai bun portar din lume. Danezii își pun mari speranțe în el și pentru finala cu Croația, care va avea loc duminică la Baerum (Norvegia). Dacă balcanicii așteaptă un titlu mondial de 22 de ani, scandinavii pot deveni primii din istorie care iau aurul la 4 ediții consecutive.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo