Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rapid București a transferat din Franța o campioană mondială

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 31/01/2022 la 12:12 GMT+2

Franțuzoaica Orlane Kanor (24 de ani) a fost anunțată de Eurosport că vine în România în 18 ianuarie. Campioană mondială și europeană, interul stânga a semnat un contract pe un an cu Rapid

Orlane Kanor lors de France-Monténégro / Euro 2018

Credit imagine: Getty Images

De MARIAN URSESCU
Rapid București își face cea mai tare echipă din istorie în anul centenarului clubului. Gruparea giuleșteană anunță transfer după transfer, pregătind participarea în Liga Campionilor.
Lider în România, la sfârșitul turului, Rapid se bate la titlu cu CSM București și SCM Rm. Vâlcea. Obiectivul clubului este însă să câștige campionatul în sezonul viitor, atunci când clubul din Giulești face 100 de ani de la înființare.

Orlane Kanor vine de la Metz

Pe 18 ianuarie 2018, Eurosport anunța transferal interului stânga Orlane Kanor, o jucătoare tânără, de mare perspectivă. Născută în Guadeloupe, Orlane Kanor are o detentă impresionantă și a jucat în ultmii șase ani doar la Metz. Mai are o soră, Laura Kanor, care evoluează și ea la aceeași echipă.
Orlane Kanor va împărți la Rapid postul cu două romance: Sorina Tîrcă și Claudia Constantinescu. Orlane a făcut parte din echipa Franței care a câștigat titlul mondial în 2017, dar și pec el European în 2018.
Orlane Kanor Rapid
164 de goluri a marcat pentru Metz în Liga Campionilor Orlane Kanor în cele țapte sezoane jucate. În cel actual a punctat de doar 3 ori, fiind accidentată la începutul sezonului.
Rapid a mai anunțat și alte transferuri în această iarnă. Interul dreapta Espinola Perez (29 de ani), extrema stânga Jennifer Gutierrez Bermejo (26 de ani) , componente ale naționalei Spaniei, extrema stânga Dorina Korsos (26 de ani), transferată de la Debrecen, au fost anunțate deja de gruparea de sub Podul Grant.
În plus, în giulești vor veni doi pivoți. E vorba de Lorena Ostase (CSM Slatina), componentă a naționalei României, dar și Albertina Kassoma, pivotul Angolei, care a mai jucat un sezon la Rapid, înainte de a se întoarce în țara natală.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo