10 întrebări, cu un an înainte de Jocurile Olimpice de la Tokyo

Lumea nu are încă un răspuns ferm în ceea ce privește evoluția crizei cu care s-a confruntat în ultimele luni, însă pentru moment, Eurosport își propune să privească doar aspectul sportiv al celei de-a 32-a ediții a Jocurilor Olimpice moderne de vară.

Așa că, lansăm o serie de zece întrebări la care cei mai buni sportivi ai lumii sunt așteptați să furnizeze răspunsuri pe durata Jocurilor Olimpice, de-a lungul celor 17 zile de întreceri, între 23 iulie și 8 august 2021.

După ediția 1992 a Jocurilor Olimpice, ultima la care sportivii sovietici au concurat centralizat, ca “Echipă Unificată” – la Barcelona, Statele Unite au dominat clasamentul pe națiuni în ceea ce privește numărul de medalii câștigate. Pornind de la ediția la care a fost și țară gazdă, în 1996, SUA a învins clar toate celelalte țări, atât din punct de vedere al totalului de medalii câșigate, cât și din punct de vedere al medaliilor de aur. Singura excepție s-a înregistrat în 2008, la Beijing, când China a întrecut SUA la numărul de titluri câștigate (51 la 36), stabilind și un nou vârf în statistici după 1988 – când URSS adunase 50 de medalii de aur. Tot sportivii americani câștigaseră, per total, mai multe medalii, însă având în vedere că principalul criteriu de departajare este legat de numărul de medalii de aur, țara gazdă a fost desemnată învingătoare. Totuși, Londra 2012 și Rio 2016 au demonstrat că supremația Chinei – o premieră istorică – a fost una conjuncturală, având în vedere faptul că SUA și-a reluat locul pe prima poziție.

Ca resurse, inovații și aport al științei investit în sport, SUA este laboratorul numărul unu al industriei sportului. Începând cu 2004, a devenit regulă ca americanii să adune peste 100 de medalii. Rămâne de văzut dacă, trecând de criza coronavirusului, SUA are forța de a-și menține supremația, dar și în ce măsură ecartul acestei super-puteri se va modifica: americanii nu au atins încă dezideratul de 50 de medalii de aur, oprindu-se în 2012 și 2016 la exact 46 de titluri.

Într-o simulare a clasamentului pe medalii realizată înainte de amânarea Jocurilor Olimpice cu un an, “Gracenote Sport” – fosta “Infostrada Sports” estimează că Statele Unite va rămâne națiunea numărul unu, cu cifre comparabile cu cele din 2016 (47 medalii de aur și un total de 117 medalii). Acesta a fost rezultatul aplicării unor algoritmi de analiză pornind de la cele mai recente rezultate ale sportivilor în fiecare disciplină, indicatori de formă sportivă și așa mai departe. Un alt site foarte popular, “Olympic Medals Predictions”, anticipează că, în fine, SUA va ajunge la 50 de medalii de aur. Ambele surse prevăd o revenire puternică a Chinei, după ce la Rio a strâns doar 70 de medalii, dar și un scor bun pentru Rusia, cu toate că această țară este amenințată cu excluderea, din cauza încălcărilor repetate ale preverilor anti-doping.

Michael Phelps a fost figura dominantă a ultimelor patru ediții ale Jocurilor Olimpice, trăgând după el natația pe o poziție privilegiată.

În 2004, la Atena, “Era Phelps” debuta cu un total de opt medalii, dintre care șase de aur și două de bronz pentru cel care avea să își primească natural porecla de “Omul-Pește”. În 2008, la Beijing, vedeta a fost același Phelps, de această data cu opt medalii de aur! Derulând rola filmului cu patru ani, la Londra, de monotonie ne ajută să scăpăm doar faptul că, din fericire, Phelps are un lung șir de porecle. Așadar, “Glonțul din Baltimore” și-a îmbogățit colecția cu alte patru medalii de aur și două de argint, însă chiar dacă “tolba” a fost ceva mai “săracă”, tot americanul a fost desemnat “vedeta Jocurilor”, eclipsându-l pe marele atlet Usain Bolt, cel care impresionase apărându-și cele două titluri, de la 100 și 200 m. Ajuns la 31 de ani, Phelps a strălucit o dată în plus la Rio, devenind cel mai titrat campion olimpic din istorie (23 de medalii olimpice de aur), dar și cel mai medaliat sportiv din istoria Jocurilor Olimpice (28 de medalii).

În prezent, lumea îl bombardează pe Phelps cu întrebarea dacă va reveni pentru a doua oară în carieră asupra deciziei de a se retrage și dacă, nu cumva, mai poate prinde o ediție a Jocurilor. Phelps a postat câteva fotografii ce au stârnit și mai mult imaginația și bursa zvonurilor: în costumul de înot și cu părul răvășit de atingerea prosopului, alături medaliatul cu argint de la Rio, de doar 25 de ani – Chase Kalisz. Phelps îl întrece la musculutara pieptului. Americanul spune însă, de mai bine de 12 luni, că a pierdut tempo-ul antrenamentelor, a pierdut senzațiile din bazin și că, de data asta, este “pensionat definitiv”.

Jamaicanul Usain Bolt, proaspăt-tătic, refuză și el să pomenească acest cuvânt – revenire.

Așadar, ce a rămas în urma lor?

Gimnasta americană Simone Biles se bucură deja de statutul de superstar al sportului. Cu 30 de medalii la JO și Campionate Mondiale, Biles deține un lung șir de recorduri: cele mai multe titluri mondiale la individual-compus în gimnastica feminină (5), cele mai multe medalii mondiale de aur câștigate în gimnastică (19) și cele mai multe prezențe pe podiumul mondial din gimnastică (25). Dacă se va impune la Tokyo în proba favorită, la 24 de ani, ea va deveni cea mai vârstnică medaliată cu aur la individual-compus din ultimii 50 de ani, de la Vera Caslavska încoace (1968). Într-o situație similară se află și americanca Allyson Felix, deja cea mai decorată atletă din istorie, care și-a propus să ajungă la a cincea ediție a Jocurilor Olimpice, deși nu s-au împlinit încă doi ani din momentul în care a devenit mămică.

Caeleb Dressel va fi înotătorul american așteptat să confirme în vidul lăsat de retragerea lui Phelps. Dressel a fost deja etichetat drept „urmașul lui Phelps”, după ce i-a luat acestuia recordul pentru cele mai multe medalii câștigate la o ediție de Campionat Mondial (9, în 2019), dar și recordul mondial de la 100 m fluture. Brațul său tatuat va fi atracția pentru toți fotografii acreditați la Tokyo, însă este posibil ca tocmai eternele comparații cu Phelps să fie cele care îl vor trage în jos.

Kohei Uchimura, japonezul cu șapte medalii olimpice și 21 de distincții la Campionatele Mondiale la gimnastică artistică, sau Katie Ledecky – senzația înotului american feminin - sunt alte două nume de urmărit la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

De la primele ediții ale Jocurilor Olimpice moderne, în care găseai sportivi dopați cu cafeină sau banalul alcool, problema dopajului s-a acutizat. Rusia acuză în prezent că suspendările se dictează politic, simțindu-se persecutată, iar WADA face adesea favoruri sportivilor, acceptând justificări sau reducând sentințe pentru bună purtare (de la Maria Șarapova, la Justin Gatlin).

Numărul cazurilor de dopaj este în creștere, iar convingerea generală este că, totuși, doar cei mai “săraci”, rămași la formule învechite de dopaj, sunt prinși. Până în prezent, luând în calcul și valurile succesive de retestări efectuate asupra probelor prelevate, 47 de medalii au fost retrase după Beijing 2008, 36 după Londra 2012 și, deocamdată, doar patru după Rio 2016 – însă, cel mai probabil, aici numărul va crește.

Raportul McLaren a demascat dopajul sistematic în atletismul rusesc. În ultimii patru ani, un fost medic al loturilor olimpice ale Chinei, Xue Yinxian, a dezvăluit în presa britanică cum se dopau sistematic înotătorii chinezi în anii 1980 și 1990, într-o operațiune în care erau implicați până la 10.000 de oameni. Sporturile olimpice au, clar, o problemă. Halterele au fost amenințate cu retragerea statutului de sport olimpic, dacă nu își rezolvă problemele cu dopajul, “The Guardian” publicând în urmă cu o lună detalii ale unui caz în care o sportivă de doar 13 ani era împinsă spre dopaj.

Potrivit unui articol “New York Times” publicat pe durata Jocurilor Olimpice din 2016, nu mai puțin de 120 dintre 11.238 de sportivi aflați la start avuseseră dictată cel puțin o sancțiune pentru violarea codului antidoping înainte de prezența la Rio 2016. 31 dintre aceștia au luat medalii în Brazilia.

Iar sentimentul de sport mânjit a fost omniprezent în bazinul olimpic când Yulia Efimova, înotătoare din Rusia cu o suspendare ispășită de 16 luni, testată ulterior pozitiv cu Meldonium, a fost primită în concursul olimpic. Fanii au huiduit-o la fiecare cursă. Chinezul Sun Yang, campion olimpic la 200 m liber, a fost numit trișor, direct în față, de către australianul Mack Horton, cel care îl învinsese la 400 m liber, înainte de a-și procura și un aur.

Mai grav, Jocurile de la Tokyo ar putea avea parte de un nou val de controverse, mai ales în condițiile în care, se pare, sportivi care ar fi fost suspendați pentru competiție în iulie 2020, își vor fi ispășit deja pedeapsa până în iulie 2021, pedepsele WADA fiind dictate pentru perioade de timp clare, nu pentru un număr de competiții disputate.

Din păcate, începând cu 1968, a existat o singură ediție a Jocurilor “curată”: Moscova 1980, la care au participat doar țările sovietice sau prietene sovieticilor.

Amânarea cu un an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo pare să-i fi pus la adăpost patinatoarei Beatrice Huștiu recordul pentru cea mai tânără participantă din istorie la o ediție a Jocurilor Olimpice. Românca avea 11 ani și 159 de zile când a concurat, în urmă cu 52 de ani, la ediția JO de iarnă de la Grenoble. Ea a fost totodată portdrapelul României la acea ediție a Jocurilor.

Chiar dacă între timp majoritatea sporturilor au introdus criterii de vârstă pentru a proteja copiii, o copilă de la tenis de masă ar fi bătut în iulie 2020 recordul lui Beatrice Huștiu: Hend Zaza, din Siria, ar fi urmat să concureze la 11 ani și două luni. În 2021, Zaza nu o va mai depăși pe Beatrice. Totuși, procesul de calificare va fi reluat după pandemie, iar sportul are parte de tot mai mulți copii-minune. O altă sportivă foarte tânără, de 12 ani, este ca și calificată în competiția de skateboarding: Rayssa Leal, din Brazilia.

Jocurile Olimpice se pregătesc pentru o a doua vizită la Tokyo. Ediția 2020 a fost conturată ca o ediție inovatoare, mai ales în condițiile în care borna Tokyo 1964 a fost una extrem de importantă în istoria olimpismului.

Concret, primele Jocuri disputate în Asia au marcat prima apariție în calendar a întrecerii paralimpice. Japonezii au reușit să asigure pentru prima dată televizarea internațională a Jocurilor, fără a mai fi nevoie de transportul fizic al unor casete video către diferitele țări. De asemenea, Tokyo 1964 a introdus în premieră transmisiunea color – cel puțin parțial.

Dacă ediția de anul viitor va fi dusă la bun sfârșit, atunci Tokyo va deveni primul oraș asiatic care va fi găzduit două ediții ale competiției sportive supreme.

Un loc 12 în ierarhia pe națiuni, cu 12 medalii.

Și o mare surpriză reușită la aruncarea suliței de atleta Mihaela Peneș. Atletismul, sport la care, în prezent, România abia dacă își permite să spere la o calificare într-o finală, aducea două medalii de aur delegației noastre, prin Peneș și Iolanda Balaș – la înălțime. Două medalii de argint au venit de la kaiac-canoe (prin Andrei Igorov și Hilde Lauer), una de la luptătorul Valeriu Bularca și una de la Ion Tripșa, la tir. Palmaresul României s-a completat cu șase medalii de bronz: Lia Manoliu (disc), trei ambarcațiuni din concursul de kaiac-canoe și, în fine, Ion Cernea și Dumitru Pârvulescu, la lupte.

Programate în luna octombrie, pentru a fugi de umezeala sezonului musonic din Japonia, Jocurile au avut parte de multă ploaie, motiv pentru care întrecerile atletice au avut mult de suferit. La doar 17 ani, Peneș și-a făcut baremul de finală (51 m) din a treia încercare. Românca a câștigat finala cu o încercare de 60,54 m, din prima, învingând-o pe marea favorită, Elena Gorciakova, cea care în calificări stabilise un nou record mondial, 62,40 m, cu peste 2 m mai mult decât precedentul reper.

Participarea României la Jocurile Olimpice a fost marcată mai mereu de către apariția unui medaliat neașteptat. În 2000, “senzația” a fost Diana Mocanu, dublă medaliată cu aur la natație. În 2004, România a punctat din nou neașteptat la natație, prin Camelia Potec, dar și pe pistă, prin atleta Maria Cioncan. 2008 a fost, indiscutabil, anul victoriei-fenomen a Constantinei Diță, cea mai în vârstă campioană olimpică la maraton, la 38 de ani. Apoi Londra l-a scos dintr-un joben magic pe Alin Moldoveanu, cu victoria sa de la tir, pușcă cu aer comprimat, 10 m. În fine, caracter de surpriză frumoasă la Rio a avut calificarea în finala de la 100 m spate a lui Robert Glință, dar și bronzul de la haltere al lui Sîncrăian – cu toate că mirajul acestui rezultat s-a risipit, când sportivul a fost depistat pozitiv la controlul antidoping.

La final de 2019, după împărțirea banilor de la buget, Mihai Covaliu se revolta, făcând o previziune sumbră: "Şansele la Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt de 0,05%, adică atât cât e bugetul pe care România îl acordă sportului (n.r. - din PIB). Însă în urma analizei privind potenţialul nostru la Tokyo pe care am făcut-o noi, federaţiile sportive şi-au stabilit ca obiectiv un număr de medalii situat între 12 şi 15. Realitatea din punctul de vedere al Comisiei Tehnice a COSR este de 4-6 medalii", a spus atunci Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Dacă la Los Angeles, în 1984, România era a doua națiune a lumii, depășită doar de SUA (cu mențiunea că URSS a boicotat întrecerea), în acest mileniu zestrea de medalii s-a subțiat dramatic. După două ediții cu câte nouă medalii, la Beijing și Londra, în 2016 România nu a mai obținut decât patru medalii (o a cincea medalie, a halterofilului Lucian Sîncrăian fiind retrasă pentru dopaj).

Deja, pentru a doua ediție consecutivă a Jocurilor, România nu va înscrie în concurs decât o singură gimnastă, după ce echipa feminină a ratat concursul de calificare, iar predicția Olympic Medals Predictions este că la Tokyo delegația tricoloră va obține un total ceva mai bun decât în 2016 – adică șase medalii, dar că își va lua gândul de la aur (trei medalii de argint, trei de bronz).

Deja calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, încă din octombrie 2019, prin prisma rezultatului obținut la sărituri la Campionatul Mondial, Marian Drăgulescu va lupta pentru a ține steagul sus într-un sport care a fost mereu un atu al României, dar care în prezent este conectat la aparate. Cum nici echipa feminină, nici cea masculină nu s-a calificat la Jocurile Olimpice, gimnastica românescă ar putea fi salvată de veteranul său de 40 de ani.

Marian Drăgulescu a dat asigurări imediat după amânarea cu un an a Jocurilor de la Tokyo că este pregătit să concureze și în 2021 și că vrea o nouă medalie. “Marocanului”, cel mai decorat gimnast din istoria României, îi lipsește aurul olimpic, având de la Atena, din 2004, un argint – la sol, plus două medalii de bronz, cu echipa și la sărituri.

Ivan Patzaichin, Nadia Comăneci, Ecaterina Szabo, Daniela Silivaș sau Cătălina Ponor sunt câteva dintre marile staruri date de România la Jocurile Olimpice. Prin performanțele lor, au intrat în cărțile de istorie ale olimpismului, fiind enumerați printre stelele edițiilor la care au participat.

Va reuși Simona Halep, după ce a refuzat participarea la Rio 2016, de teama virusului Zika, să aducă medalia sperată României? Acesta este obiectivul pentru care constănțeanca alesese la începutul lui 2020 să sară peste înfruntările din Fed Cup, dar și motivul pentru care Halep declara că este gata să joace trei probe la Tokyo: simplu, dublu feminin și dublu mixt, alături de Horia Tecău. Evident, în 2016, Garbine Muguruza și-a dorit să facă aproximativ același lucru pentru Spania și a eșuat, însă, cu siguranță, tenisul va oferi bătălii extrem de interesante și echilibrate, cu Serena Williams, Naomi Osaka, Rafael Nadal și mulți alții printre protagoniști. Importanța acordată de tenis întrecerii olimpice a crescut, de la an la an, dovadă fiind faptul că Roger Federer, care va împlini 40 de ani în ziua Ceremoniei de Închidere a Jocurilor din 2021, și-a exprimat deja dorința de participare la Tokyo, în ciuda faptului că, inițial, în 2020, era sceptic că ar putea fi prezent acolo.