Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Fără cazuri de COVID-19 în rândul sportivilor străini care au ajuns în China!

Eurosport
DeEurosport

Publicat 23/01/2022 la 18:33 GMT+2

3.000 de sportivi și aproximativ 10.000 de persoane străine sunt așteptate să ajungă în China pentru Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing. Competiția se va disputa în "sistem bulă închisă" între 4 și 20 februarie

Primii sportivi au ajuns deja la Beijing, pentru Jocurile Olimpice de iarnă

Credit imagine: Eurosport

De MARIAN URSESCU
Potrivit echipei media a Jocurilor Olimpice de la Beijing 2022, niciun sportiv străin care a sosit deja în China nu a fost testat pozitiv la COVIV-19.
"Dacă vreun atlet este testat pozitiv, el va fi raportat imediat și va urma un protocol clar, conform cerințelor Comitetului de Organizare", a notat CNN, citindu-l pe corespondentul său la Beijing.
De vineri, peste 2.000 de participanți au ajuns deja la Biejing. E vorba de sportivi, membrii CIO, reprezentanți mass-media. Toți sunt monitorizați printr-o aplicație oficială, așa cum s-a întâmplat și la Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo. De anul trecut.

Voluntarii și personalul chinez au intrat în "bulă"

Pentru a limita răspândirea infecției, Beijingul sigilează întreaga arie unde se vor disputa întrecerile, în ceea ce autoritățile chineze au numit "sistem în buclă închisă", complet izolată de restul orașului. Mii de voluntari și de personal chinez a intrat deja în buclă, după 21 de zile de carantină.
Capitala Chinei a raportat vineri 12 cazuri de COVID-19, cele mai multe de când a izbucnit actualul focar la Beijing, pe 15 ianuarie.â
România va trimite la JO de iarnă un număr de 22 de sportivi. Primii dintre aceștia vor pleca în China pe 27 ianuarie, prin Frankfurt, aeroportul de unde se fac curse speciale spre Jocurile Olimpice.
Jocurile Olimpice de Iarnă vor fi transmise în direct de Eurosport și pe aplicația Eurosport Player între 4 și 20 februarie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo