O regretă nemții pe Julia Sauter? Reacție sugestivă, după debutul bun al româncei la Milano Cortina

Julia Sauter a reprezentat cu succes România la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina, terminând pe locul 16 programul scurt, astfel că s-a calificat fără emoții la programul liber. Presa din Germania, țara natală a Juliei, nu a trecut cu vederea prestația sportivei de 28 de ani, amintind că aceasta nu a primit oportunități din partea Federației Germane și de aceea a ales România.

Julia Sauter, personal best în programul scurt de la JO! Prestaţie de gală pentru româncă

Sursa video: Eurosport

Julia Sauter a reușit o performanță lăudabilă la debutul său pe scena olimpică. În programul scurt de la Milano Cortina, reprezentanta României a avut o prestație foarte bună și a terminat pe locul 16, astfel că va evolua și în programul liber, joi seara.
Sigură pe ea la săriturile executate și extrem de expresivă pe gheață, Julia a obținut un punctaj de 63,13, cel mai mare din carieră la un program scurt. Precedentul record al Juliei la programul scurt era 62,98 de puncte și fusese obținut în 2024, la CS Budapest Trophy, un concurs care face parte din ISU Challanger Series.
Evoluția Juliei Sauter la Milano nu a fost trecută cu vederea în Germania, țara sa natală. Sportiva de 28 de ani a ales să reprezinte România în urmă cu mai bine de 10 ani, după ce nu a fost inclusă în categoria de elită din Germania, la nivelul său de vârstă. Remarcată de antrenorul Marius Negrea, aceasta a acceptat propunerea de a reprezenta România, ceea ce era, la momentul respectiv, cam singura opțiune de a continua patinajul de performanță. Decizia a fost bună pentru toată lumea, țara noastră fiind șansa Juliei de a-și urma visul, iar sportiva devenind șansa României de a fi pe harta patinajului artistic mondial.

Julia Sauter, în atenția presei germane, după ce a debutat pentru România la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina

Paradoxal, Germania nu a avut nicio sportivă calificată la Milano Cortina, în competiția individiuală feminin, iar nemții și-au adus aminte că Julia Sauter "a fost a lor", dar nu i s-au dat șanse.
"Julia Sauter, din Ravensburg, care concurează pentru România, s-a calificat și la programul liber, terminând pe locul 16. Sauter, concurând pentru România, a obținut 63,13 puncte la debutul său olimpic. În adolescență, a primit puține oportunități de a face carieră de la Uniunea Germană de Patinaj (DEU) și a schimbat federația la sfatul unui antrenor.
Tânăra de 28 de ani a concurat pentru România în competiții internaționale și a câștigat campionatul național de zece ori. Anul trecut, Sauter a primit cetățenia română necesară pentru Jocurile Olimpice și acum i s-a acordat o mare onoare, având calitatea de purtătoare de drapel (n.r. a fost una dintre port-drapelurile României la Milano Cortina) pentru delegația formată din 29 de membri la ceremonia de deschidere.", au scris nemții de la .
Având în vedere cum s-a descurcat la programul scurt, Julia Sauter are toate șansele de a seta cel mai bun rezultat din istoria patinajului artistic din România la Jocurile Olimpice. România nu a mai avut reprezentantă în competiția feminină de patinaj artistic de la Torino 2006, când Roxana Luca, actuala antrenoare a Juliei, a terminat pe locul 26 la feminin. La acea ediție am avut reprezentant și la masculin, pe Gheorghe Chiper, care a terminat pe locul 14 (cea mai bună clasare din istorie pentru un român la JO, la egalitate cu cea a lui Cornel Gheorghe, în 1994). La feminin, maximul a fost atins tot de Roxana Luca, în 2002 (locul 23).

Julia Sauter, încântată de prestația de la programul scurt de la Jocurile Olimpice

După ce a ieșit de pe gheață aseară, românca a făcut câteva declarații, dezvăluind cum a trăit exercițiul. Julia a explicat că s-a simțit optimistă înainte de a concura și că și-a luat încredere și după ce i-a ieșit combinația de sărituri triple (triplu lutz + triplu toe-loop).
"Astăzi, programul scurt s-a simțit exact ca antrenamentele mele de acasă. Am ieșit cu adevărat pe gheață și mi-am spus: 'Bine, pur și simplu execută ceea ce faci la antrenament - și poate execută puțin mai mult'. Dar antrenamentele de aici au fost exact la fel.
În această dimineață, mă simțeam deja atât de pregătită. A trebuit să mă abțin și să mă concentrez pe aici și acum, în loc să trăiesc în viitor. Când am reușit combinația de sărituri triple, m-am gândit: 'Wow, a fost foarte, foarte bine'.
Mi-a venit în minte o amintire de la Europene. Dar ne-am antrenat atât de bine încât acea combinație de sărituri a fost din nou reușită. Pur și simplu mi-a plăcut să fiu aici", a declarat Julia Sauter.
Sportiva de 28 de ani va reveni pe gheaţă pentru programul liber joi, de la ora 20:00, în direct pe Eurosport şi HBO Max. Ea va fi în grupa a doua, astfel că se estimează că va intra pe gheaţă după ora 21:00.
Dincolo de exercţiul Juliei Sauter, concursul de patinaj de mâine se anunţă unul extrem de spectaculos şi echilibrat. Nakai Ami (Japonia) este lider după programul scurt în proba de patinaj artistic din cadrul Jocurilor Olimpice. Nipona a obţinut 78,71 puncte şi e secondată de o compatrioată, Kaori Sakamoto (77,23 puncte). În lupta pentru medalii voi fi şi Liu Alysa (SUA) şi Mone Chiba (Japonia), care au obţinut peste 74 de puncte.
Jocurile Olimpice de la iarnă de la Milano - Cortina sunt între 6 și 22 februarie 2026 pe Eurosport și aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo