#OlimpiciDeLegendă | Nicolae Linca, singurul boxer român medaliat cu aur la Jocurile Olimpice

Bianca Dumitru

Publicat 04/02/2024 la 11:06 GMT+2

Mai sunt 173 de zile până la startul celei de-a 33-a ediții a Jocurilor Olimpice de vară. Până când vom asista la spectacolul de la Paris 2024, Eurosport.ro vrea să vă reamintească de câțiva sportivi de legendă, români și străini, care au scris istorie la edițiile precedente ale competiției olimpice.

Nicolae Linca

Credit imagine: facebook

Nicolae Linca este o legendă a boxului românesc. Până în prezent, este singurul pugilist din țara noastră care a cucerit medalia olimpică de aur. Performanța sa a fost cu atât mai impresionantă, cu cât a luptat, pe parcursul întregii competiții olimpice, cu un deget fracturat.
S-a născut la 1 ianuarie 1929, în localitatea Cergăul Mare, județul Alba, potrivit site-ului oficial al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, cosr.ro.
A debutat ca boxer în 1944, conform lucrării "Enciclopedia educației fizice și sportului din România" (Ed. Aramis, București, 2002). A fost legitimat, timp îndelungat, la Clubul Dinamo București, unde a cucerit de patru ori titlul de campion național.
Medalia olimpică de aur a fost câștigată la categoria semimijlocie, 69 kilograme, la ediția Jocurilor Olimpice de vară de la Melbourne, Australia, în 1956. În primele trei meciuri ale competiției, românul, în vârstă de 27 de ani, a trecut la puncte, fără emoții, de Hector Hatch din Fiji, apoi de sud-africanul Nicholas Andre și, în semifinală, de englezul Nicholas Gargano.
În finală, l-a învins, tot la puncte, pe redutabilul irlandez Frederick Tiedt. Nicolae Linca a boxat în meciul decisiv, care avea să fie meciul vieții sale, cu degetul mare de la mâna dreaptă fracturat, fiind astfel obligat să mizeze în principal pe loviturile de stânga. Decizia juriului a fost 3-2 în favoarea pugilistului român. Este singurul titlu olimpic la box din istoria sportului românesc.
Nicolae Linca
Peste ani, Nicolae Linca avea să mărturisească faptul că își fracturase degetul încă din meciul cu Hector Hatch. A boxat întreaga competiție cu acest cumplit dezavantaj. Puncțiile cu anestezic făcute de medicul lotului nu au reușit să îi atenueze durerile.
În cartea sa "Mirajul ringului" (Editura Uniunii de Cultură Fizică și Sport, 1964), Nicolae Linca a rememorat finala istorică disputată în seara zilei de 28 noiembrie 1956.
"Durerea mâinii îmi încețoșase vederea și chiar judecata. Pauză. Aș vrea să spun că am ajuns la capătul puterilor, dar simt că n-am dreptul să spun asta.
După câteva lovituri, mâna dreaptă mi se pare un simplu ciot la capătul căruia se află o mănușă cu plumb. Urechile îmi țiuie, genunchii îmi tremură și văd, în loc de unul, doi adversari. Nu-i nimic! Voi da în amândoi. și de-o mai apărea unul, mă voi lupta și cu el", scria în lucrarea amintită eroul de la Melbourne, citat de Agerpres.
A mai avut în palmares medalii de bronz, la categoria semimijlocie, obținute la Campionatele Europene de la Varșovia (1953) și Berlin (1955), precum și la Campionatul Mondial Universitar din 1951, potrivit lucrării citate.
De-a lungul carierei, a disputat 306 meciuri, dintre care a pierdut doar 25.
După ce a agățat mănușile în cui, a devenit antrenor de box în Alba Iulia. Maestru Emerit al Sportului, Nicolae Linca a fost distins cu Ordinul Muncii, clasa a II-a. În 1973, a fost trecut în rezervă de la clubul Dinamo, cu gradul de locotenent-colonel. În decembrie 2005, Nicolae Linca a fost decorat cu Ordinul "Meritul Sportiv" clasa I.
Începând cu anii 1990, fostul mare pugilist s-a confruntat cu probleme de sănătate. A avut coxartroză la șoldul drept, precum și două maladii care nu îi ocolesc pe mulți dintre practicanții boxului la nivel de performanță: Parkinson post-traumatic și Alzheimer.
În ultimii ani ai vieții, s-a retras în localitatea Feisa, din județul Alba. S-a stins din viață în ziua de 27 iunie 2008.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo