Prezentul și viitorul gimnasticii, într-o singură poza? Sabrina Voinea, întâlnire de gală la Jocurile Olimpice
Publicat 25/07/2024 la 11:16 GMT+3
Sabrina Voinea este una dintre cele mai promițătoare gimnaste române din ultima perioadă, tânăra de 17 ani fiind cotată cu șanse mari la ocuparea unei poziții fruntașe în proba de la sol de la Paris. Recent, echipa feminină a României s-a antrenat în "orașul luminilor", unde Sabrina a avut ocazia să se fotografieze alături de un nume legendar al acestei discipline.
Sabrina Voinea
Credit imagine: Getty Images
România va fi reprezentată la Jocurile Olimpice de 107 sportivi încadrați la 18 discipline. Dintre acestea, una este gimnastica, unde echipa feminină a României revine după 12 ani, un eveniment salutat de Federația Internațională.

LIDL, JO
Credit imagine: Eurosport
Bucură-te de Jocurile Olimpice alături de LIDL, sponsor al transmisiunii Eurosport de la Paris 2024
Lotul tricolorelor are în componența sa cinci sportive, iar gimnasta cotată cu cele mai mari șanse la ocuparea unei poziții pe podium este Sabrina Voinea, fiica legendarei Camelia Voinea, medaliată cu argint alături de echipa României la Seul 1988.
În ultimul an, tânăra de 17 ani a obținut rezultate remarcabile (două medalii de argint la Campionatele Europene și locul 4 la Mondiale), motiv pentru care cei de la Sports Illustrated consideră că va obține medalia de argint la sol.
Citește și:
- Camelia Potec i-a făcut portretul lui Popovici, înainte de JO de la Paris 2024! Marele avantaj al lui David
- Paris 2024, ziua-1 | Mădălina Amăistroaie trage ACUM în calificări la arc. A început și handbalul
așa poate arăta prezentul și viitorul gimnasticii. poza făcută de sabrina voinea
Până la probele propriu-zise unde se vor oferi medaliile, echipa României se antrenează constant în Franța. Recent, lotul tricolorelor a fost prezent și la o sesiune foto-video care le va fi de ajutor organizatorilor competiției.
La antrenamente, Sabrina Voinea a făcut o fotografie alături de legendara Simone Biles, cea mai titrată gimnastă din istoria acestei discipline. Americanca are în palmares nu mai puțin de 39 de medalii în palmares, dintre care patru de aur la JO și 23 la Mondiale.

Sabrina Voinea, alături de Simone Biles. Foto: Federația Română de Gimnastică
Credit imagine: Facebook
În cazul în care Sabrina își va confirma rezultatele atât la Paris 2024, cât și în următorii ani, putem considera că poza respectivă imortalizează prezentul și viitorul gimnasticii mondiale. Evident, este extraordinar de dificil ca o altă sportivă să ajungă la performanțele lui Biles, însă nu este exclus ca Voinea să ajungă un nume de referință pentru gimnastica mondială.

Bonjour, Paris!
Credit imagine: Eurosport
Pentru prima dată în România, Eurosport va realiza o emisiune zilnică, pe durata întregii durate a Jocurilor Olimpice, care va fi difuzată live în 5 țări din regiune. Este vorba despre "Bonjour, Paris!", o emisiune găzduită de jurnalistul Cosmin Cernat, ce se va vedea în România, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă și Slovacia.
Showul regional "Bonjour, Paris!" va fi prezentat în limba engleză de cunoscutul jurnalist. Prima ediție va avea loc pe 24 iulie, de la ora 14:30, urmând ca pe parcursul întregii durate a Jocurilor Olimpice să fie difuzată zilnic la Eurosport 2, de la ora 9:00.
Jocurile Olimpice de la Paris vor fi pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo