Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Stăpânește motorul „nemțește”

Ion Alexandru

Actualizat 15/05/2023 la 09:14 GMT+3

La vârsta la care încă stiloul nu îl asculta, David Șenchea mânuia motocicleta deja la un specialist veritabil. Puștiul din Zărnești devenea vicecampion european la doar 7 ani mânat de pasiunea insuflată de tată, fost pilot și el.

David Șenchea este unul dintre cei mai talentați puști români care iubesc motociclismul

Credit imagine: Eurosport

Înainte de a spune corect „mama are mere”, un băiețel de doar 7 ani din Zărnești, David Șenchea își făcea familia mândră de el după ce reușea în același an să fie atât vicecampion național cât și european. La Ciolpani, tânărul motociclist avea să împlinească visul familiei început încă de atunci când avea 3 ani și jumătate. “Pasiunea pentru motoare o am de la tatăl meu Radu. El s-a dat în trecut la curse și așa am prins și eu drag de motocicletă, după ce l-am văzut pe el”, începe mărturisirea puștiul care acum are 10 ani și deja 5 ani de experiență pe motor.
“Și tata a început la fel ca mine la motocross, dar apoi a trecut la enduro. Eu încă nu mă gândesc să îmi schimb clasa pentru că încă mai vreau să am rezultate aici”, continuă David, care e în clasa a 3-a la Colegiul Național "Johannes Honterus" din Brașov. Studiază doar în limba germană, dar încă visul lui spre viitor e legat tot de motocicletă.
David Șenchea
Frica de căzături? A trecut de mult! Și, ca să fim onești, nici nu a durat foarte mult.
Am căzut prima dată serios când am schimbat al doilea motor profesionist. Era mai mare, mai puternic și atunci când m-am suit pe el, pur și simplu nu am mai putut să îl controlez. Am fost speriat, de ce să mint...Dar după două săptămâni mi-am revenit pe circuit și am luat-o de la capăt, mărturisește cu o naturalețe remarcabilă puștiul David.
Astăzi când deja e un concurent serios la clasa 65 amintirea primei motociclete îi stârnește râsul.
David Șenchea
“De la motocicleta cu roți ajutătoare e o distanță nu foarte mare...Dacă mă gândesc că de la acel moment la primul campionat, făcut la 5 ani, a fost o distanță de doar 1 an și jumătate. Munca adevărată a fost însă până la performanța de la Ciolpani, când am ieșit vicecampion european”, a încheiat David.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo