A căzut primul record mondial la Singapore! Leon Marchand n-a mai așteptat finala pentru un timp stratosferic la 200 m mixt: "Nu știam!"

Francezul Leon Marchand a rescris istoria natației încă din semifinalele probei de 200 de metri mixt. După cursă, marele campion al Franței a precizat că nu credea că poate fi atât de rapid.

Leon Marchand

Credit imagine: Getty Images

În vârstă de 23 de ani, Leon Marchand a doborât miercuri recordul mondial al probei de 200 m mixt la Campionatele Mondiale de natație de la Singapore, oprind cronometrul la 1:52.69 – cu peste o secundă mai rapid decât vechiul reper stabilit în 2011 de americanul Ryan Lochte (1:54.00).
Înainte de a ajunge la Singapore, Marchand deţinea deja al doilea cel mai bun timp mondial din istorie, 1 min 54 sec 06/100, stabilit în finala Jocurilor Olimpice de la Paris, vara trecută. Marchand a dominat sesiunile de calificare de miercuri dimineaţă cu un timp de 1 min 57 sec 63/100, concentrându-şi eforturile pe prima jumătate a cursei înainte de a încetini ritmul.
"Nu știam că sunt atât de rapid!", a declarat Marchand imediat după cursă. "Îmi doream acest record și l-am obținut. Pentru mine e o victorie. Mai ales că nu e doar un record egalat, ci îmbunătățit cu mai bine de o secundă. Încă îmi e greu să cred: 1:52 la 200 m mixt... Sunt extrem de fericit, senzația e incredibilă".
CITEȘTE ȘI:

Cum a ajuns Leon Marchand să bată recordul mondial la 200 de metri mixt

Marchand a dominat de la un capăt la altul. La 100 de metri era deja cu aproape o secundă în fața recordului lui Lochte, confirmând forma fabuloasă pe care o arătase și în calificările de dimineață, când a încheiat cu 1:57.63, fără să forțeze finalul:
"Astăzi m-am simțit extraordinar. Nu mint: înainte de cursă, în apă, mă simțeam foarte ușor, iar tehnic totul a mers perfect. Am vorbit cu Bob (Bowman, antrenorul principal) și cu Nico (Castel, antrenorul aflat cu el la fața locului) și am decis să atacăm recordul încă din semifinale. Am plecat tare de la început și am rămas relaxat. Am luat foarte multă apă, cred că am avut glisaje de câte 15 metri de fiecare dată. N-au fost prea multe greșeli".
Marchand a vorbit și despre emoțiile unui moment unic: "Când am văzut timpul de 1:52.69 a fost o explozie de emoții… Nici nu știu cum să descriu. Surpriză, multă surpriză și bucurie. Mi-am spus că toate alegerile pe care le-am făcut în acest an au fost corecte și le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut", a spus francezul.
Marchand recunoaște că țintea acest record de mult timp: "Îl am în minte de doi-trei ani. Anul acesta am avut și o accidentare, dar m-am antrenat zilnic. N-am lipsit nicio zi din apă de la Jocuri încoace. Sincer, nu credeam că va veni atât de repede. Asta era și ideea: să reușesc din semifinale și să pot aborda finala mai relaxat. Am avut două șanse la record, le-am luat pe rând. O să încerc să dorm bine la noapte – deși va fi greu – iar finala va fi grozavă", a spus Marchand.
Ce urmează după un asemenea moment? "În primul rând, trebuie să înțeleg ce tocmai am făcut. Probabil va dura câteva luni. Apoi mă voi gândi la pasul următor". Leon Marchand, campion olimpic la Paris în probele de 200 m bras, 200 m fluture, 200 m mixt și 400 m mixt, dar și medaliat cu bronz în ștafeta de 4x100 m mixt, va încerca joi să-și adauge al șaselea titlu mondial din carieră – de data aceasta cu un record mondial deja în buzunar.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo