Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

David Popovici, primele reacții la revenirea în țară: "Sunt onorat să reprezint țara asta frumoasă"

Nicu Savin

Actualizat 26/06/2022 la 22:01 GMT+3

David Popovici s-a întors în această seară în România, după ce a făcut istorie la Campionatul Mondial de Natație de la Budapesta, unde a cucerit două medalii de aur, la 100 și 200 m liber. Marele campion a oferit primele declarații, chiar la aeroport.

David Popovici. Sursa: Captură Pro Arena

Credit imagine: Eurosport

David Popovici s-a întors în România după un Campionat Mondial de vis, la care a scris o pagină de istorie pentru natația mondială. Românul care a cucerit aurul la 100 și 200 metri liber a fost primit ca un erou pe Aeroportul "Henri Coandă" din București.
Marele nostru campion a oferit primele declarații, declarându-se copleșit de primirea de care a avut parte. El le-a mulțumit tuturor celor care l-au susținut în carieră, dar și românilor care l-au urmărit la Mondialele de la Budapesta.
"Trebuie să recunosc că nu sunt obișnuit să fiu primit de atât de multă lume și să primesc atât de multă atenție, însă sunt tot eu, la fel de natural. Vreau să spun cel mai important lucru pe care îl am de spus. Vreau să le mulțumesc celor care au crezut în mine, care m-au susținut și mă susțin în continuare. De asemenea, vreau să le mulțumesc tuturor românilor care m-au urmărit și care au stat cu sufletul la gură în fața ecranelor și celor care au venit să mă urmărească în persoană la Budapesta.
A fost superb și cred că multă lume ar vrea să fie în situația mea, să știe că atât de multă lume îl susține și sunt chiar onorat să reprezint țara asta frumoasă și să vă simt alături. Mulțumesc!", au fost primele cuvinte ale lui David.

David Popovici a plasat România pe locul 11 în clasamentul pe medalii de la Mondial

Cele două medalii obținute de David Popovici au fost suficiente pentru ca România să termine pe un loc cinste în clasamentul pe medalii de la Budapesta.
22 de națiuni au obținut medalii la Budapesta, SUA câștigând detașat clasamentul. Americanii au cucerit în total 45 de medalii (17 de aur), de 3 ori mai multe decât Italia, care a terminat pe locul doi, cu 15 medalii (7 de aur). Pe locul 3 s-a clasat Australia, care a cucerit mai multe medalii decât Italia (17), dar a avut numai 6 de aur.
Clasamentul pe medalii
  • 1.SUA - 17 aur - 12 argint - 16 bronz
  • 2.Italia - 7 aur - 3 argint - 5 bronz
  • 3.Australia - 6 aur - 9 argint - 2 bronz
  • 4.China - 5 aur - 0 argint - 6 bronz
  • 5.Canada - 3 aur - 4 argint - 4 bronz
  • 6.Japonia - 2 aur - 6 argint - 3 bronz
  • 7.Ucraina - 2 aur - 5 argint - 1 bronz
  • 8.Franța - 2 aur - 4 argint - 2 bronz
  • 9.Suedia - 2 aur - 2 argint - 0 bronz
  • 10.Ungaria - 2 aur - 1 argint - 0 bronz
  • 11.România - 2 aur - 0 argint - 0 bronz
  • ...
  • 21. Spania / Africa de Sud - 0 aur - 0 argint - 1 bronz
După ultimele finale, organizatorii au desemnat și cei mai buni sportivi de la această ediție. La feminin a fost aleasă Katie Ledecky, americanca ce a cucerit 4 medalii de aur: la 400, 800, 1500 m liber și cu ștafeta de 4 x 200 m liber. Ledecky , devenind primul sportiv din istorie, bărbat sau femeie, care ia aurul la 5 ediții consecutive în aceeași probă (800 m liber).
Leon Marchand a fost ales cel mai bun înătător. La fel ca David Popovici, noua senzație a înotului din Franța a câștigat aurul la 200 și 400 m mixt, dar a luat și un argint, la 200 m fluture.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo