Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Când sunt finalele lui Popovici și Glință de la Jocurile Olimpice și ce șanse au

Cristian Mihală

Publicat 26/07/2021 la 06:55 GMT+3

David Popovici și Robert Glință s-au calificat luni dimineață în finalele probelor de 200 de metri liber, respectiv 100 de metri spate. Ambii vor încerca marți dimineață, în direct la Eurosport, o medalie istorică, deși nu sunt printre marii favoriți.

David Popovici a câștigat 3 medalii de aur la Campionatele Europene de juniori

Credit imagine: Eurosport

Actuala ediție a JO de la Tokyo e una extrem de imprevizibilă. Cel mai relevant în acest sens e exemplul lui Ahmed Hafnaoui, tunisianul de 18 ani care a câștigat aurul la 400 metri liber. Calificat în ultimul act la limită (a avut ultimul timp), acesta s-a metamorfozat în finală, impunându-se incredibil.
David Popovici și Robert Glință trebuie să îi urmeze exemplul marți dimineață, chiar dacă aparent cei doi nu au șanse enorme la medalie. Pentru înotul românesc, simpla prezență a lor în finală e deja o performanță uluitoare, dar cei doi mari campioni au destule atu-uri pentru a își depăși condiția.

David Popovici, în finala de 200 metri liber

Pentru Popovici, proba de 200 de metri liber nu e favorita sa, el evoluând mult mai bine la 100 metri liber, proba sa "de semnătură". Acolo deține cel mai bun timp al sezonului la seniori, după finala incredibilă reușită la Roma, la Europenele de tineret.
Chiar și așa, Popovici a impresionat duminică și luni dimineață în calificările de la Tokyo. La 16 ani, David e deja un adevărat fenomen și poate evolua fără presiune, având tot viitorul înainte.
El s-a clasat pe doi în prima semifinală și, deși a mers în finală cu al 7-lea timp, nu putem spune că a avut mari emoții. În măsura în care cursa de mâine va fi una tactică, Popovici poate surprinde. El a plecat atât în serii, cât și în penultimul act excelent, asta și pentru că se descurcă perfect pe prima sută a probei.
Semifinala lui David Popovici, la Tokyo
picture

David Popovici este în finala de la 200 metri liber, după o nouă cursă de vis

Popovici va evolua marți dimineață în finală, în direct la Eurosport 1, de la ora 4:43.

Glință, în finală la 100 metri spate. Are nevoie de o primă lungime mai bună

Robert Glință a mers în finală cu ultimul timp, calificându-se cu 53:20 secunde, cu o sutime mai repede decât alți doi adversari.
Spatistul nostru e un om care se mobilizează incredibil în momentele importante, astfel că reușește să facă performanțe excelente sub presiune. Ca atare, și-a îmbunătățit considerabil timpul în penultimul act, față de serii și e de așteptat ca, fiind un om de concurs, să aibă o prestație și mai bună în finală.
Dezvantajul lui Robert e că există o concurență mai acerbă la 100 spate, însă acest lucru se poate transforma într-un atu: fiind diferențe atât de mici, se poate întâmpla orice. Dacă Popovici are un start fulminant la 200 metri liber, Glință impresionează în primul rând prin finishul irezistibil. În semifinala de azi, el a întors al 7-lea la 50 metri, dar a reușit să recupereze pe a doua lungime, sosind pe 4. Pentru un loc cât mai în față în finală, Robert are nevoie și de o performanță bună pe primii 50 de metri.
Așa s-a calificat Robert Glință în finală
picture

Robert Glință, calificare incredibilă în finala de 100 metri spate

Ultimul act de la 100 metri spate va fi în direct pe Eurosport 1, marți dimineață, de la ora 4:59.

Principalii favoriți în finalele în care evoluează David Popovici și Robert Glință

200 metri liber
  • Scott Duncan (Marea Britanie) - 1:44:60
  • Kieran Smith (USA) - 1:45:07
  • Martin Malyutin (Rusia) - 1:45:45
  • Timpul lui Popovici: 1:45:68
100 metri spate
  • Ryan Murphy (USA) - 52:24
  • Kliment Kolesnikov (ROC) - 52:29
  • Mitch Larkin (Australia) - 52:76
  • Timpul lui Glință - 53:20.
Atât Popovici, cât și Glință au nevoie de o zi de excepție pentru o medalie, dar sunt suficient de valoroși încât să păstreze șanse, măcar pentru un bronz olimpic.
Programul complet al competiției de la Tokyo este aici. Toate evenimentele de la Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt transmise în direct pe Eurosport Player.
Competițiile de la Tokyo se desfășoară în perioada 21 iulie - 8 august, iar toate competițiile se vor vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul Eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Programul românilor de la Jocurile Olimpice, dar și cele mai importante transmisiuni ale zilei vor fi updatate permanent pe Eurosport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo