David Popovici, după eliminarea din calificări la 50m liber de la Jocurile Olimpice: "Vrem să revoluționăm înotul!"

David Popovici, revelația natației românești, a oferit prima reacție după eliminarea din seriile probei de 50 de metri liber.

David Popovici la Jocurile Olimpice

Credit imagine: Twitter

David Popovici a terminat ultimul seria a șasea de calificare, cu timpul de 22.77 secunde și din păcate nu va putea concura în semifinale, acolo unde a avut al 40-lea timp per-total.
Cea mai bună performanță a seriilor a avut-o starul american Caeleb Dressel, 21:32, în timp ce ultima performanță care asigura calificarea a fost de 21.97.

David Popovici: "Poate s-au simțit oboseala și presiunea"

Parcursul formidabil de la Jocurile Olimpice al lui Popovici, nu a putut fi încununat și o calificare în fazele superioare ale probei de 50 metri, din păcate. După terminarea probei, sportivul în vârstă de doar 16 ani a oferit o declarație Gazetei Sporturilor.
"E puțin diferit, e un alt stil de înot. Trebuie să antrenezi la alte chestii, să fii mai bun la alte chestii. Momentan, sunt mai bun la înotul puțin mai lung și mai de anduranță. Dar o să fiu mai bun și la 50.Explozia e una dintre calitățile principale pe care trebuie să le ai în proba de 50m, dar cred că cel mai important e să menții viteză și să ai control asupra ei. Degeaba dai din mâini tare, ca un câine turbat, dacă nu scoți ceva din asta.
Cred că eram obosit, dar nu mi-am dat seama. Nu am simțit, creierul meu nu a înregistrat asta. Poate s-au simțit oboseala și presiunea. Eu m-am simțit bine, dar își spun și ele cuvântul.Rămân cu extrem de multă experiență și cu, probabil, cel mai frumos concurs la care am fost. Aștept cu nerăbdare următoarele Jocuri și nu numai. Dar eu și antrenorii aveam planuri mărețe. Eu și antrenorii mei vrem să revoluționăm înotul. Avem timp, răbdare și pasiune. Dar mă opresc aici. După vorbe trebuie să demonstrezi treaba asta", a spus Popovici la finalul probei, pentru sursa citată.
picture

David Popovici a ratat calificarea în semifinale, la 50 metri liber

Sursa video: Eurosport

Jocurile Olimpice de la Tokyo se desfășoară în perioada 23 iulie - 8 august, iar toate competițiile se vor vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo