Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

România a coborât în clasamentul pe medalii, după a patra zi a Europenelor de înot pentru juniori

Eurosport
DeEurosport

Publicat 08/07/2022 la 19:56 GMT+3

România se află pe locul 3 în clasamentul pe națiuni de la Campionatele Europene de înot pentru juniori. Până acum, românii au cucerit 4 medalii de aur și două de argint.

David Popovici

Credit imagine: facebook

România, cu medalia de aur cucerită vineri de David Popovici la 50 m liber, a ajuns la un bilanț de șase medalii, patru de aur și două de argint, și ocupă locul trei în clasamentul pe națiuni la Campionatele Europene de înot pentru juniori din Otopeni, după Polonia și Ungaria.
Pe primul loc, după patru zile de competiții, a urcat Polonia 11 (4-3-4), urmată de Ungaria 8 (4-2-2), România 6 (4-2-0), Franța 7 (3-3-1), Turcia 6 (2-1-3), Estonia 2 (2-0-0), Italia 7 (1-4-2), Ucraina 3 (1-1-1), Germania 3 (1-0-2), Belgia 2 (1-0-1), etc. Un număr de 23 națiuni au câștigat cel puțin o medalie la Otopeni.
În finalele de sâmbătă, România are reprezentanți în probele de 200 m fluture (Andra Gorecki), la 100 m liber (Bianca Costea, primă rezervă), la 800 m liber (Vlad Stancu) și eventual în ștafeta de 4x200 m, dacă se vor califica în seriile de sâmbătă dimineață.
Delegația României a câștigat până acum șase medalii la CE de înot pentru juniori de la Otopeni: patru de aur - ștafeta masculină 4x100 m liber (David Popovici, Vlad Stancu, Ștefan Cozma și Patrick Sebastian Dinu), David Popovici la 200 m liber și 50 m liber, Vlad Ștefan Stancu la 1.500 m liber și două de argint - ștafeta mixtă de 4x100 m liber (David Popovici, Patrick Sebastian Dinu, Bianca Costea și Rebecca Aimee Diaconescu), Bianca Costea la 50 m liber.
Campionatele Europene de înot pentru juniori 2022 se desfășoară la Complexul Olimpic de Natație Otopeni în perioada 5-10 iulie. La competiție participă 494 de sportivi din 42 de țări. România este reprezentată de 26 de înotători, 14 la masculin și 12 la feminin.
Sursa: AGERPRES
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo