Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Să facem cunoștință cu noua senzație a patinajului mondial: Kamila Valieva

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 04/02/2022 la 19:45 GMT+2

La 15 ani, puștoaica rusă a lăsat lumea patinajului fără cuvinte. A stabilit toate recordurile posibile și acum e văzut drept marea favorită la titlul olimpic

Kamila Valieva / 2022 European Championships

Credit imagine: Getty Images

De Marian Ursescu
Kamila Valieva a câștigat Campionatul European de la Talinn, de luna trecută, dar și titlul național în Rusia, tot în acest an. A devenit astfel în centrul atenției lumii patinajului artistic, la doar 15 ani.
La Europenele de la Talinn, a reușit în programul său trei sărituri cvadruple, executate impecabil, dar a și căzut în încercarea de a efectua un triplu axel. Chiar și așa a terminat în fața coechipierelor sale, partenerele de antrenament Anna Shcherbakova și Alexandra Trusova.
Mai mult, cu un punctaj de 90,45 puncte în programul scurt, a doborât recordul mondial cu peste trei puncte. Precedentul fusese stabilit tot de ea, în luna noiembrie, anul trecut!

Nathan Chen: "Bine că nu concurez împotriva lor!"

Kamila Valieva a stabilit nouă recorduri mondiale de-a lungul carierei sale. Ea este prima patinatoare care a depășit pragurile de 250, 260 și 270 de puncte la total, în decurs de numai un sezon, prima care a depășit pragurile de 170 și 180 de puncte în programul liber și prima care a depășit pragul de 90 de puncte la programul scurt.
Marea provocare pentru micuța patinatoare rusă va fi confruntarea de la Beijing 2022. Shcherbakova este campioana mondială la simplu, în timp ce Trusova a luat bronz la același eveniment. Mai în glumă, mai în serios, campionul mondial de la simplu masculin, Nathan Chen declara că se bucură că nu trebuie să se întreacă în concurs cu cele trei rusoaice! "Fac lucruri cu adevărat spectaculoase". a spus Chen.
Va fi, cu siguranță, un podium nou la Beijing. Campioana en-titre, Alina Zagitova a trecut în patinajul profesionist, iar medaliatele cu argint, respectiv bronz de la PyeongChang, Evgenia Medvedeva și canadianca Kaetlyn Osmond s-au retras.
Toată lumea e cu ochii pe Valieva. Ce recorduri va mai doborî rusoaica?
Jocurile Olimpice de iarnă Beijing 2022 pot fi urmărite în direct și integral pe Eurosport și pe platforma Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo