Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Shoma Uno, aproape de al doilea titlu mondial! Niponul a fost încântător la programul scurt

Nicu Savin

Publicat 23/03/2023 la 14:21 GMT+2

Shoma Uno a câștigat programul scurt al competiției masculine de la Campionatele Mondiale de la Saitama. Deși s-a accidentat la antrenamentul de ieri, niponul a avut o prestație fantastică, adunând 104,63 puncte, cu peste 4 puncte mai mult decât al doilea clasat, americanul Ilia Malinin, care a avut și el o evoluție încântătoare. Pe locul 3 s-a clasat sud-coreeanul Juhnwan Cha (99,64 puncte).

Shoma Uno, prim pas către apărarea titlului mondial! Niponul este primul după programul scurt

Campionatele Mondiale de patinaj artistic de la Saitama (Japonia) au continuat astăzi cu programul liber în proba de perechi și cu cel scurt din competiția masculină.
Fanii niponi au avut un dublu motiv de satisfacție, deoarece Riku Miura şi Ryuichi Kihara au adus primul aur din istoria Japoniei în proba de perechi, iar Shoma Uno a avut o evoluție încântătoare și are prima șansă la cea mai strălucitoare medalie în concursul masculin.

Campionatele Mondiale de la Saitama | Shoma Uno are prima șansă la aur, la masculin

Campionul mondial en-titre le-a dat ceva emoții fanilor la antrenamentul de ieri, când a suferit o accidentare care punea în pericol prezența sa pe gheață, dar acesta a trecut repede peste leziune și a impresionat juriul prin prestația sa din programul scurt. Uno a fost notat cu 104,63 puncte și are un avans confortabil înainte de programul liber.
Pe locul doi s-a clasat americanul de origine rusească, Ilia Malinin. Tânărul în vârstă de numai 18 ani a reușit cea mai bună performanță a sa din acest sezon, la programul scurt, adunând 100,38 puncte.
picture

Ilian Malinin, impresionant în programul scurt de la Mondialele de la Saintama

Locul 3 i-a revenit sud-coreeanului Cha Junhwan (99,64 puncte), iar șanse la medalie are și canadianul Keegan Messing, care a fost al 4-lea (98,75 puncte).
Diferența de puncte dintre Shoma Uno și următorii 3 competitori nu este insurmontabilă, dar e clar că niponul este favorit să ia aurul. Dacă își va păstra prima poziție și după programul liber, Uno va deveni primul japonez din istorie care își apără titlul mondial. Hanyu Yuzuru are tot două titluri mondiale în palmares, dar nu câștigate în ani consecutivi (s-a impus în 2014 și 2017).
Campionatul Mondial de patinaj artistic de la Saitama va continua vineri cu proba de dans ritmic (prima din concursul de dans) și cu programul liber de la feminin. După programul scurt, pe prima poziție se află nipona Kaori Sakamoto, care are un avans de aproape 6 puncte față de sud-coreeanca Lee Hae-in și conaționala Mai Mihara. Ambele concursuri vor fi în direct pe Eurosport și aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo