Africa de Sud, în semifinalele Campionatului Mondial de Rugby! Visul Franței s-a oprit în sferturi, după un meci superb

Africa de Sud s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial de Rugby, în urma victoriei cu 29-28 contra țării gazdă, Franța. Visul naționalei din Hexagon de a cuceri Mondialul chiar la ea acasă se oprește în sferturi.

Charles Ollivon of France, Cheslin Kolbe of South Africa during the Autumn Nations Series international test match between France and South Africa (Springboks) at Velodrome stadium on November 12, 2022

Credit imagine: Getty Images

Africa de Sud este ultima echipă calificată în semifinalele Campionatului Mondial de Rugby, în urma victoriei incredibile cu 29-28 în fața Franței. Naționala Springboks va juca împotriva Angliei, cea care a eliminat-o azi pe Fiji.
Franța a reușit primul eseu al partidei după doar 4 minute și a dus scorul la 7-0, după ce Baille a transformat lovitura de pedepasă.
După alte 5 minute, Africa de Sud a egalat printr-un eseu marcat de Arendse și transformat de Libbok. Sud africanii au preluat conducerea, însă Mauvaka a înscris un nou eseu pentru formația din Hexagon și a egalat la 12.
Scenariul s-a repetat, Libbok aducând naționala Springboks în avantaj, iar Baille egalând la 19. Gazdele Mondialului au intrat în avantaj la pauză, Ramos transformând o lovitură de pedeapsă în prelungiri.
În partea a doua, francezii au punctat abia după 14 minute, când au transformat o lovitură de pedeapsă și s-au distanțat la 25-19. Africa de Sud a luptat extraordinar și a reușit să se impună la un singur punct la finalul partidei, scor 29-28, urmând să joace împotriva Angliei.
Citește și:

Franța dorea să câștige Campionatul Mondial în fața propriilor suporteri

Gazda competiției a pierdut în fața campioanei en-titre. Pe Stade de France, cu 80.000 de spectatori în spate, francezii au încercat să revină în semifinalele unui Campionat Mondial după o pauză de 12 ani (în 2011 au jucat finala, pierdută contra Noii Zeelande, 7-8) și să se impună în fața propriilor fani.
Reprezentativa din Hexagon a început fuliminant acest mondial, cu o victorie contra Noii Zeelande (27-13), iar apoi a continuat cu victorii pe linie: 27-12 cu Uruguay, 96-0 cu Namibia și 60-7 cu Italia. Africa de Sud a suferit un eșec la această ediție (8-13 cu Irlanda), dar nu a avut mari emoții în a trece de grupe, datorită victoriilor cu Scoția (18-3), România (76-0) și Tonga (49-18).
Franța și Africa de Sud s-au întâlnit o singură dată în istorie la Campionatul Mondial până acum. Se întâmpla în 1995, când Springboks se impunea cu 19-15 în semifinale. De atunci, cele două echipe au mai jucat 8 meciuri test, sud-africanii câștigând 7 dintre ele. Franța l-a câștigat însă pe ultimul, 30-26, în 2022.
Semifinalele Campionatului Mondial de Rugby:
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo