Eurosport
Africa de Sud - Noua Zeelandă, finala Cupei Mondiale de Rugby | Toate detaliile despre meciul meciurilor
De
Publicat 27/10/2023 la 12:56 GMT+3
Finala Campionatului Mondial de rugby le va aduce față în față pe Africa de Sud și Noua Zeelandă, cele mai titrate echipe din sportul cu balonul oval. Cele două forțe din Emisfera Sudică vor lupta sâmbătă seara pentru supremație, pe Stade de France din Paris. Springboks și All Blacks s-au mai duelat o singură dată în finala unui Mondial, în 1995, iar acel meci a fost memorabil.
Africa de Sud și Noua Zeelandă se vor întâlni în finala Campionatului Mondial de rugby 2023
Credit imagine: Eurosport
Campionatul Mondial de rugby din 2023 se va termina în cel mai frumos mod posibil, cu un duel de gală între Africa de Sud și Noua Zeelandă, cele mai mari echipe din istoria sportului cu balonul oval. În această seară vom afla medaliata cu bronz, care se va decide în confruntarea dintre Anglia și Argentina, urmând ca sâmbătă seara, pe Stade France din Paris, să aibă loc marea finală dintre "Springboks" și "All Blacks".
Africa de Sud și Noua Zeelandă sunt cele mai titrate echipe din rugby, fiecare având câte 3 Cupe Mondiale în palmares. "Springboks" s-au impus și acum 4 ani (32-12 cu Anglia) și pot deveni a 2-a echipă din istorie care își apără coroana. Prima a fost chiar Noua Zeelandă, care a obținut succese consecutive în 2011 și 2015.
Va fi abia pentru a 3-a oară în istorie când două echipe din Emisfera Sudică vor lupta pentru trofeul Webb Ellis. Prima astfel de încleștare a avut loc chiar între Africa de Sud și Noua Zeelandă, în 1995. Finala jucată în fieful sud-africanilor, la Johannesburg, a fost una epocală, decisă în prelungiri. "Springboks" au învins atunci "All Blacks" cu 15-12, grație unui drop-goal marcat de Joel Stransky cu 7 minute înainte de finalul celei de-a 2-a reprize suplimentare. Interesant este că atunci Noua Zeelandă ar fi ieșit campioană mondială dacă se termina egal, pentru că regulamentul de la vremea respectivă prevedea că dacă nici după prelungiri nu se rupe echilibrul, echipa cu cel mai bun record disciplinar pe parcursul turneului să fie declarată învingătoare, ori All Blacks aveau avantaj la acel capitol.
Africa de Sud - Noua Zeelandă, finala Campionatului Mondial de rugby
Africa de Sud - Noua Zeelandă este una dintre cele mai mari rivalități din rugby-ul mondial. În total, cele două echipe au fost adversare de 105 ori, iar bilanțul este net favorabil reprezentativei din Oceania: 62 de victorii, 39 de înfrângeri și 4 remize.
În afară de finala Mondialului din 1995, "Springboks" și "All Blacks" s-au mai întâlnit de alte 4 ori pe cea mai înaltă scenă a rugby-ului. Sud-africanii au câștigat finala mică din 1999 (22-18), dar de atunci nu i-au mai învins pe neo-zeelandezi la un Mondial. Aceștia s-au impus cu 29-9 în sferturile din 2003, cu 20-18 în semifinalele din 2015 și cu 23-13 în faza grupelor de acum 4 ani.
Africa de Sud și Noua Zeelandă au mai multe lucruri în comun la acest Mondial. În primul rând, ambele formații au suferit câte o înfrângere în faza grupelor. Apoi, în sferturi, fiecare echipă a reușit să câștige deși nu a plecat cu prima șansă. Neo-zeelandezii au învins Irlanda, care era marea favorită la cucerirea trofeului, iar sud-africanii au trecut de Franța, țara gazdă.
Parcursul Noii Zeelande la actuala Cupă Mondială
Parcursul Africii de Sud la actuala Cupă Mondială
Africa de Sud - Noua Zeelandă, finala Campionatului Mondial de rugby
Așa cum se obișnuiește în rugby, selecționerii anunță echipele de start și rezervele cu câteva zile înainte de meci. Sud-africanii au stat cu sufletul la gură până joi, după ce Bongi Mbonambi a declanșat un scandal imens în timpul semifinalei dintre Africa de Sud și Anglia, fiind acuzat că l-a insultat rasial pe Tom Curry. Acesta a fost anchetat și se punea problema de a fi suspendat pentru marea finală, dar World Rugby a anunțat că nu va aplica nicio sancțiune pentru talonerul Springbox.
Așadar, Mbonambi va fi titular, dar selecționerul Jacques Nienaber a pregătit multe surprize în XV-le de start. Acesta a operat 5 schimbări față de semifinala cu Anglia, cele mai importante fiind introducerea în garnitura de start a verturei Handre Pollard şi a mijlocaşului la grămadă Faf De Klerk. În meciul precedent, Libbok şi Reinach au fost titulari pe posturile respective, iar prestația lor a fost modestă și jocul s-a schimbat radical odată cu intrarea lui Pollard și De Klerk.
Cei doi au fost titulari în finala din 2019 contra Angliei şi au contribuit decisiv la al treilea succes mondial al sud-africanilor. Pe lângă aceștia, alți 8 sud-africani au jucat şi în finala din 2019 împotriva Angliei, pe care sud-africanii au câştigat-o cu 32-12 şi în care Pollard a înscris 22 de puncte.
Echipa Africii de Sud pentru finala cu Noua Zeelandă:
De partea cealaltă, Ian Foster mizează pe continuitate și a operat o singură schimbare în XV-le care a început semifinala cu Argentina. Selecționerul l-a preferat în linia a doua pe Brodie Retallick alături de Scott Barrett, în timp ce Sam Whitelock va lua loc pe banca de rezerve.
Experiența este cuvântul care caracterizează perfect reprezentativa Noii Zeelande. Şase din jucătorii All Blacks din echipa pentru finală au câştigat Cupa Mondială în 2015, iar lista de 23 jucători însumează 1.387 de selecţii, cea mai experimentată garnitură care a reprezentat Noua Zeelandă în cele cinci finale disputate.
Marea finală de sâmbătă ar putea marca un moment unic în istoria Cupei Mondiale. Aripa Will Jordan are ocazia să doboare recordul de eseuri la o singură ediţie a Cupei Mondiale de rugby, dacă va reuşi încă o încercare în ultimul act, după cele opt înscrise deja de la debutul turneului din Hexagon. După tripla reuşită săptămâna trecută în semifinala cu Argentina (44-6 pentru All Blacks), internaţionalul neozeelandez în vârstă de 25 de ani împarte acest record cu trei jucători de renume: compatrioţii săi Jonah Lomu (1999) şi Julian Savea (2015) şi sud-africanul Bryan Habana (2007).
Echipa Noii Zeelande pentru finala cu Africa de Sud
Marea finală a Campionatului Mondial de rugby dintre Africa de Sud și Noua Zeelandă va avea loc sâmbătă seara, de la ora 22:00, pe arena Stade de France din Paris.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo