Eurosport
Campionatul Mondial de Rugby pe modelul din fotbal! Decizie importantă luată după succesul din Franța
De
Publicat 25/10/2023 la 12:03 GMT+3
Campionatul Mondial de Rugby din Franța a fost un real succes, existând un interes major asupra competiției. World Rugby, Federația Interanțională care se ocupă de acest sport, a anunțat că numărul de echipe va crește, exact ca în fotbal, de la 20 la 24.
Rugby WC Digital Wrap
Credit imagine: SNTV
Campionatul Mondial de Rugby din Franța se apropie de final. Vineri va avea loc finala mică dintre Argentina și Anglia, iar sâmbătă se va disputa ultimul act, un clasic între Noua Zeelandă și Africa de Sud.
Competiția din 2023 a fost un real succes până acum, iar audiențele vor crește și mai mult după finala așteptată de tată planeta. World Rugby a decis să crească numărul de echipe pentru ediția care va avea loc în 2027, în Australia, de la 20 de echipe la 24, model care a fost adoptat și la fotbal. Această hotărâre vine pe fondul unor rezultate bune stabilite de echipe din al doilea eșalon, precum Fiji sau Portugalia.
"Am decis stabilirea unui calendar global îmbunătățit în rugby-ul masculin începând cu 2026, cu ferestre mai clare pentru meciurile echipelor naționale, inclusiv confirmarea ferestrei pentru Cupa Mondială 2027.
De asemea, numărul echipelor se va extinde de la 20 la 24 la Mondialul din 2024, oferind oportunitatea de calificare pentru mai multe echipe din diferite zone. Competiția va oferi jucătorilor și fanilor mai multe meciuri pentru a crește audiența și valoarea competiției", se arată în comunicatul World Rugby.
Forul Internațional a decis și înființarea unei Ligi a Națiunilor care va debuta în 2026 și va avea două divizii a câte 12 echipe fiecare. Prima divizie le va reuni pe cele mai bune 10 selecționate din lume, plus două echipe invitate.
Citește și:
Noua Zeelandă – Africa de Sud va fi arbitrat de Wayne Barnes
Finala Cupei Mondiale 2023, Noua Zeelandă - Africa de Sud se va juca între cele mai bune echipe din istoria rugby-ului. Ambele au câte 3 titluri mondiale, iar spectacolul este garantat la meciul care este programat sâmbătat viitoare pe Stade de France.
Englezul Wayne Barnes, care deţine recordul de 110 meciuri-test arbitrate, a fost desemnat luni să conducă finala Cupei Mondiale de rugby, care va avea loc sâmbătă între Africa de Sud şi Noua Zeelandă, informează AFP.
Wayne Barnes, un avocat în vârstă de 44 de ani, este al doilea englez care arbitrează o finală de Mondial după Ed Morrison în 1995. Aceleaşi echipe s-au întâlnit atunci în ultimul act, Springboks impunându-se în faţa All Blacks (15-12 după prelungiri).
Barnes va conduce al 27-lea său meci la Cupa Mondială, al şaselea la această ediţie care se desfăşoară în Franţa. El va fi ajutat de compatrioţi ai săi, asistenţii Karl Dickson şi Matthew Carley şi oficialul video Tom Foley.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo