Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Record de audiență în timpul pandemiei! 43.000 de spectatori s-au aflat în tribunele stadionului

Cosmin Cioboata

Publicat 15/06/2020 la 07:58 GMT+3

Meciul dintre Blues și Hurricanes, din campionatul de Rugby din Noua Zeelandă, a adunat în tribunele arenei din Auckland peste 43.000 de spectatori.

43.000 de spectatori s-au aflat în tribune la meciul dintre Blues și Hurricanes, din campionatul de rugby din Noua Zeelandă

Credit imagine: Twitter

Potrivit statisticilor, numărul îregistrat reprezintă un nou record pentru competiția respectivă, în ultimii 15 ani.
Spectatorii prezenți la victoria celor de la Blues, scor 30-20, n-au fost obligați să respecte vreo restricție, având în vedere că acestea au fost ridicate recent în Noua Zeelandă. Meciul de la Auckland s-a disputat la numai o zi după ce duelul dintre Otago Highlanders și Waikato Chiefs (scor 28-27) strânsese în tribune aproximativ 20.000 de spectatori. A fost primul meci din campionatul de ruby din Noua Zeelandă desfășurat fără vreo restricție.
Mai mult, la finalul meciului suporterii au intrat pe teren pentru a se fotografia alături de favoriții lor.

Noua Zeelandă a ridicat restricțiile din timpul pandemiei

Potrivit AFP, echipele din Noua Zeelandă vor juca numai între ele în acest an, pentru a evita deplasările în Argentina, Africa de Sud și Australia. Autoritățile din Noua Zeelandă au ridicat ultimele restricții în urmă cu puțină vreme, după ce numărul deceselor înregistrate din cauza Covid-19 a rămas la 22.
picture

Premier League revine din 17 iunie la Eurosport!

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo