Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Saba Kumaritashvili concurează la 12 ani distanță după moartea vărului său la JO, la aceeași probă de sanie

Andrei Nicolae

Publicat 03/02/2022 la 11:54 GMT+2

Saba Kumaritashvili concurează în Beijing 2022, la proba care l-a costat viața pe vărul său, Nodar, la Jocurile de la Vancouver din 2010.

Saba Kumaritashvili

Credit imagine: Getty Images

Saba Kumaritashvili concurează în Beijing 2022, la proba care l-a costat viața pe vărul său, Nodar, la Jocurile de la Vancouver din 2010.
Printre germani, austrieci, letoni, italieni, la sanie sunt și alți sportivi care atrag atenția înaintea concursurilor de la Centrul Național de la Yanqing. Printre aceștia se numără și georgianul Saba Kumaritashvili.
Chiar și după ce a coborât virajele abrupte ale unei piste înghețate cu viteze înspăimântătoare, care depășesc 120 km/h, sănierul georgian a terminat pe ultimul loc în grupa lui de antrenamente cronometrate, cu mai mult de trei secunde în spatele lui Wolfgang Kindl din Austria. "Nu și-a putut ascunde dezamăgirea când a trecut pe lângă un grup de reporteri din zona mixtă, a făcut o pauză pentru a lua în considerare dialogul, înainte de a se grăbi spre vestiar pentru a privi spre sâmbătă, când competiția de simplu masculin începe cu seriozitate", relatează publicația The Guardian.
Participarea lui Kumaritashvili la aceste Jocuri de la Beijing este însă un triumf, întruchipează rezistența și curajul.

Vărul lui Kumaritashvili s-a catapultat la aproape 145km/h

În urmă cu 12 ani, la Vancouver, vărul lui Kumaritashvili a avut un accident mortal, după ce s-a răsturnat într-o sesiune de antrenament, cu doar câteva ore înainte de ceremonia de deschidere. Nodar Kumaritashvili avea 21 de ani, la fel ca și Saba astăzi, iar la antrenament a pierdut controlul în virajul al 13-lea de la Whistler Sliding Centre, relatează sursa citată.
Sania lui Nodar avea o viteză de aproape 145 km/h când s-a catapultat de pe suprafață în peretele lateral de lângă linia de sosire. El a devenit astfel al patrulea sportiv care a murit în antrenamentele pentru Jocurile Olimpice de iarnă, după sănierul britanic Kazimierz Kay-Skrzypecki, schiorul australian Ross Milne și schiorul elvețian Nicolas Bochatay.
Saba Kumaritashvili, der Cousin des 2010 tödlich verunglückten Nodar Kumaritashvili, startet in Peking
Interesant este faptul că străbunicul lui Saba, Aleko, a coordonat construcția primei piste de antrenament de sanie din Georgia la începutul anilor 1970, iar apoi o pistă mai completă câțiva ani mai târziu. Aleko a fost apoi antrenor principal al echipei naționale. Bunicul lui Saba, Felix, și unchiul David au fost amândoi sănieri cu rezultate notabile pentru fosta Uniune Sovietică. Tatăl său este doar ultimul dintr-o linie de membri ai familiei care a prezidat federația națională de sanie.
Nodar ar fi devenit însă primul din această familie mândră care ar fi concurat oficial la Jocurile Olimpice, dacă ar fi reușit să treacă peste ultima cursă de antrenament în Canada. Acest rol îi revine acum lui Saba.
"Fiecare generație a familiei noastre a avut cel puțin un sportiv de sanie, iar acum tatăl meu și cu mine continuăm această tradiție și urmăm pașii lui Nodar", a spus Saba Kumaritashvili pentru Associated Press. "Să mă gândesc la el este dureros, dar îmi dă și putere. ", a mai spus georgianul.
Jocurile Olimpice de iarnă Beijing 2022 pot fi urmărite în direct și integral pe Eurosport și pe platforma Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo