Ryoyu Kobayashi a câștigat prima etapă a Turneului celor 4 Trambuline! Cum a arătat podiumul la Oberstdorf

Ryoyu Kobayashi s-a impus în prima etapă a Turneului celor 4 Trambuline, la Oberstdorf, reușind cea mai lungă săritură din concurs, 141 de metri. Karl Geiger nu a prins podiumul, fiind abia pe locul 5.

Ryoyu Kobayashi hat das Auftaktspringen in Oberstdorf gewonnen

Credit imagine: Getty Images

Prima etapă a celei de-a 70-a ediții a Turneului celor 4 Trambuline a fost câștigată de Ryoyu Kobayashi, unul dintre favoriții la cucerirea Vulturului de Aur în acest sezon. Japonezul, care se află pe locul 2 în clasamentul general, a avut o săritură de 128,5 metri în prima manșă, dar apoi a sărit 141 de metri, aceasta fiind cea mai lungă evoluție a zilei.
picture

Ryoyu Kobayashi a reușit cea mai lungă săritură din concurs și a câștigat etapa de la Oberstdorf

Sursa video: Eurosport

Cele două sărituri i-au adus un total de 302 puncte lui Kobayashi, care și-a adjudecat astfel victoria de etapă, neputând fi învins nici măcar de câștigătorul primei manșe, Robert Johansson, care a sărit 135,5 metri și 131 de metri, adunând 298,6 puncte, cu care s-a clasat pe locul 3.
A doua poziție a clasamentului a fost ocupată de Halvor Egner Granerud, care a avut evoluții de 132, respectiv 133 de metri, acumulând 299,2 puncte.
Karl Geiger, liderul clasamentului general, a fost abia pe locul 5, cu un total de 295,9 puncte.
După prima săritură, printre sportivii care au ratat calificarea în manșa secundă s-au aflat Manuel Fettner, Piotr Zyla, Kamil Stoch și Severin Freund, care a fost descalificat. Din postura de "lucky losers" s-au calificat Junshiro Kobayashi, Simon Ammann, Stefan Kraft, Mackenzie Boyd-Clowes și Philipp Aschenwald.
Citește și:

TURNEUL CELOR 4 TRAMBULINE | PROGRAMUL COMPETIȚIEI

Garmisch-Partenkirchen (Große Olympiaschanze)
Innsbruck (Bergisel-Schanze)
Bischofshofen (Paul-Außerleitner-Schanze)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo