Turneul celor 4 Trambuline, pe Eurosport. Ce spun marii favoriți înainte de superba competiție
Publicat 27/12/2019 la 11:20 GMT+2
Turneul celor 4 Trambuline "bate la ușă", iar Eurosport te introduce în atmosfera unuia dintre cele mai magice momente din sportul alb. Ediția 2019-2020 se anunță mai echilibrată ca oricând, puțini putând să anticipeze cu exactitate ce se va întâmpla.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Cele patru trambuline mitice sunt gata să îi primească din nou pe "icarii moderni". Eurosport va acoperi eventimentele de la Oberstdorf (28 și 29 decembrie), Garmisch-Partenkirchen (31 decembrie și 1 ianuari), Innsbruck (3 și 4 ianuarie) și Bischofshofen (6 ianuarie).
Pe hârtie, competiția se anunță una foarte echilibrată, deși Ryoyu Kobayashi pare să aibă un mic plus față de restul favoriților. Lider la zi în Cupa Mondială, japonezul este deținătorul titlului de anul trecut, când s-a impus în toate cele patru etape.
Martin Schmitt, expertul Eurosport, nu crede că o performanță precum cea de anul trecut sau cea din 2017-2018, când Kamil Stoch se impunea de asemenea în toate etapele, mai poate avea loc la această ediție.
"Stoch a reușit asta, apoi a venit Kobayashi și a repetat performanța. E ceva straniu, pentru că vorbim de niște performanțe rare. În acest moment, consider că nivelul e prea echilbirat. Nu văd pe nimeni să evolueze la un asemenea nivel încât să se impună în toate cele patru etape", a spus fostul mare săritor cu schiurile german într-un interviu eveniment acordat Eurosport, pentru ca apoi să vorbească pe scurt despre favoriți: "E greu să nominalizez un singur săritor, dar cel mai mult m-a impresionat Stefan Kraft. A reușit să intre în formă la timp, deși în toamnă nu reușea să se apropie de nivelul său maxim. Dar a luat deciziile potrivite, s-a antrenat, a eliminat greșelile și acum e la un nivel incredibil. Daniel Andre Tande a avut de asemenea un start excelent, mai ales dacă ne gândim la istoricul lui cu accidentările".
Ce spun principalii actori înainte de Turneul celor 4 Trambuline
După ultimele două etape de Cupă Mondială, desfășurate la Engelberg, Eurosport a stat de vorbă cu cei mai în formă săritori. Îți prezentăm mai jos ce simte fiecare dintre sportivi, înainte de competiția care pentru mulți e la fel de importantă precum Campionatele Mondiale sau Jocurile Olimpice.
Cotele oferite de bookmakeri pentru victoria finală în Turneul celor 4 Trambuline
Ultimii 10 învingători în Turneul celor 4 Trambuline
2018-2019 Ryoyu Kobayashi
2017-2018 Kamil Stoch
2016-2017 Kamil Stoch
2015-2016 Peter Prevc
2014-2015 Stefan Kraft
2013-2014 Thomas Diethart
2012-2013 Gregor Schlierenzauer
2011-2012 Gregor Schlierenzauer
2010-2011 Thomas Morgenstern
2009-2010 Andreas Kofler
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo