Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

El e schiorul viitorului. Marco Odermatt și-a arătat clasa în cursa de slalom uriaș la Beijing

Eurosport
DeEurosport

Publicat 13/02/2022 la 13:15 GMT+2

Elvețianul este comparat cu Hermann Maier sau Bode Miller, doi uriași ai circuitului alb. La 24 de ani,. Odermatt are tot viitorul în față

Marco Odermatt

Credit imagine: AFP

De MARIAN URSESCU
Marco Odermatt a câștigat duminică dimineața, la Beijing, prima sa medalie olimpică din carieră. Și nu una oarecare. Elvețianul s-a impus în cursa sa favorită, cea de slalom uriaș.
Este al treilea campion olimpic la schi alpin pentru Elveția, la Biejing. Lara Gut-Behrami a câștigat aceeași cursă în proba feminină, iar Beat Feuz s-a impus în proba masculină de coborâre.
”Este de necrezut”, a spus Odermatt după cursă. „A fost o zi grea, cu condițiile, cu o așteptare atât de lungă între cele două curse. Au fost mai bine de cinci ore pentru mine, a fost atât de mult timp să regândesc totul și a fost greu să rămân concentrat. Am încercat să dorm câteva minute între ele. De fapt, nu am visat niciodată la asta, dar acum încă se simte ca un vis", a adăugat elvețianul.

Puștiul care-și întâlnea idolul la 10 ani

Când avea 10 ani, Marco Odermatt a câștigat o cursă de juniori și s-a bucurat de mult-râvnitul premiu: o zi la schi cu idolul său, fostul mare schior elvețian Didier Cuche, campion mondial și vicecampion olimpic la Super-G.
„Didier a fost singurul meu idol și l-am admirat mereu, l-am aplaudat la fiecare cursăși am fost cu adevărat conectat emoțional cu el”, a declarat Odermatt, noua vedetă a schiului alpin, într-un interviu recent. ”Când el câștiga, eram cel mai fericit băiat, iar când nu o faăcea, deseori plângeam”, a dezvăluit Marco. Odermatt a câștigat cursa de juniori de trei ori, de fiecare dată câștigând premiul de a schia împreună cu Cuche.
”Nu încercam să schiez ca el, ca Didire Cuche. Încercam doar să schiez”, a spus Odermatt. „Este un cu totul alt tip de schior. Am rămas pe calea mea și am încercat să fac tehnica așa cum pot eu”, a spus elvețianul. De altfel, Odermatt nu seamănă cu idolul său. El are 1,83 metri, e mai înalt, pe când Cuche avea doar 1,74 metri, era mai compact și mai musculos.

Vrea globul în Cupa Mondială

Odermatt terminase pe 7 cursa de coborâre de la Beijing, iar la Super-G ratase, fiind descalificat. Și-a luat însă revanșa la slalom uriaș. Era ultima șansă la o medalie pentru puștiul minune, care în acest sezon al circuitului mondial e pe primul loc la general. El își dorește să câștige titlul general în Cupa Mondială după ce antul trecut a terminat pe doi, după francezul Alexis Pinturault.
Odermatt a câștigat patru dintre cele cinci curse ale Cupei Mondiale din acest sezon. De asemenea, a câștigat două super-G-uri și a terminat pe locul al doilea în cele mai grele trei coborâri: la Bormio (Italia), Wengen (Elveția) și Kitzbühel (Austria).
Specialiștii se întrebau dacă Odi, cum este el supranumit, va face față presiunii. Și mulți s-au grăbit să arate că nu e încă pregătit, după primele două curse ratate la Beijing: coborâre și Super-G. S-a revanșat la slalom uriaș.
Gold medallist Switzerland's Marco Odermatt poses on the podium during the men's giant slalom victory ceremony of the Beijing 2022 Winter Olympic Games

Îi place să meargă cu barca și luptele în rumeguș

Departe de schi, lui Odermatt îi place să participe la festivalurile de lupte elvețiene, o versiune medievală a luptelor, care se dispută pe rumeguș. ”Este o mare tradiție elvețiană. Sunt grozav de vurmărit, apoi atmosferă e grozavăși mai ales petrecerea de după”. a explicat Marco.
Principalul său hobby de vară este însă navigația. ”Locuiesc lângă un lac. Nu am încă o barcă, dar am certificatul de ambarcațiune, iar unii prieteni au o barcă, așa că suntem foarte mult pe lac vara”, a mai spus el.
Spre deosebire de mulți schiori de elită, Odermatt nu are o echipă privată. Are deplină încredere în echipa elvețianăși chiar folosește schiuri elvețiene fabricate de Stöckli, un producător relativ mic în comparație cu marile mărci austriece care sponsorizează cei mai buni schiori de curse.
„Ei fac totul pentru mine și totul funcționează perfect”, a spus Odermatt, care are de șase ani același tehnician de schi, Chris Lödler.

Comparat cu nume mari ale schiului

Din punct de vedere tehnic, în slalom-ul gigant, stilul de curse al lui Odermatt în probele de viteză de super-G și coborâre este ceva mai neconvențional.
”Încă evoluează ca schior”, a declarat despre Odi americanul Ryan Cochran-Siegle, vicecampion olimpic la Super-G. „Din punct de vedere tehnic, el este capabil să se expună la o mulțime de riscuri, pe care ceilalți schiori, atunci când o fac, de obicei, nu dau satisfacție. Dar el pare a fi suficient de agil pentru a se strecura prin ele”, a declarat Cochran Siegle, care l-a comparat cu nume mari ale schiului mondial precum Hermann Maier și Bode Miller.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo