Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mikaela Shiffrin, înainte de JO de la Beijing: "Nu e niciun curcubeu sau răsărit de soare, doar o presiune uriașă"

Cristian Mihală

Publicat 02/02/2022 la 13:33 GMT+2

Mikaela Shiffrin e una dintre favoritele pentru cel puțin o medalie de aur la schi alpin, la Jocurile Olimpice de la Beijing. Sportiva din SUA a dezvăluit că înaintea momentelor de glorie schiori se confruntă cu un stres incredibil.

Mikaela Shiffrin

Credit imagine: Getty Images

La câteva luni după ce uriașa Simone Biles, poate cea mai mare gimnastă din istorie, a capotat la Tokyo, la Jocurile Olimpice de vară, o altă sportivă din SUA, Mikaela Shiffrin, a vorbit despre sănătatea mintală.
Shiffrin este marea vedetă a schiului mondial, având deja, la doar 26 de ani, 3 medalii olimpice, 3 Globuri Mari de cristal și 6 medalii de aur la Mondiale. La Beijing, deși a avut probleme de sănătate în ultimul timp, e printre marile favorite la slalom, slalom uriaș și combinata alpină.
Înainte de debutul Jocurilor Olimpice, Shiffrin a vorbit despre cât de obositor e din punct de vedere mental să pregătești o asemenea competiție. Mai ales dacă ești printre favoriți, streul e enorm și trebuie să ai un psihic de fier pentru a rezista.
"Nu e niciun curcubeu sau răsărit de soare. Spectatorii privesc de pe margine și zic: "Ce mișto trebui să fie, te distrezi pe părtie, schiezi și poți deveni campion olimpic". E plăcut doar atunci când treci linia de finish și vezi lumina verde, în cazul în care stabilești cel mai bun timp. În rest, ziua respectivă e incredibil de stresantă și inconfortabilă. Știi că se așteaptă aur de la tine și nimic altceva. Orice alt loc e un eșec. Oamenii nu concep că poți termina și pe alt loc în afară de locul 1, iar asta aduce o presiune pe care nu mulți o pot înțelege", a spus Shiffrin, potrivit eurosport.co.uk.
CITEȘTE ȘI:

Presiune uriașă la Jocurile Olimpice

Presiunea vine din toate părțile, nu doar din partea media sau a celor din staff. Iar aceasta capătă o dimensiune uriașă când e vorba de Jocurile Olimpice, marea țintă a oricărui sportiv.
"Familia, prietenii mei sunt încântați când merg bine, sunt în al 9-lea cer dacă înving. Deși nu îmi spun, simt nivelul lor de dezamăgire atunci când nu reușesc să câștig. Vă dați seama ce încărcătură mare e, iar acum vorbim de competiția-competițiilor, Jocurile Olimpice. Muncești o viață întreagă pentru a fi aici, ai ocazia de 2-3 ori într-o carieră să participi, e o competiție care are loc la 4 ani", a mai spus schioarea americană.
Competiția de schi alpin din cadrul Jocurilor Olimpice debutează duminică, 6 februarie, cu proba de coborâre masculin.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo