Eurosport
Final uluitor la Mondiale! Kristoffersen, aur la slalom, după ce a fost pe 16 în prima manșă
De
Publicat 19/02/2023 la 15:23 GMT+2
Henrick Kristoffersen a cucerit aurul în proba de slalom de la Mondialele de la Courchevel-Meribel. Norvegianul a fost abia al 16-lea după prima manșă, dar a avut o prestație stelară în manșa secundă și nimeni nu l-a putut întrece. A fost ultima cursă a acestei ediții de Campionat Mondial.
Henrick Kristoffersen, aur mondial la slalom, după o manșă secundă perfectă
Sursa video: Eurosport
Ultima zi a Campionatelor Mondiale de schi alpin a fost una memorabilă. Proba de slalom masculin a fost cea care a încheita competiția, iar spectacolul a fost unul de zile mari. Austriacul Manuel Feller a fost cel mai bun în prima manșă, urmat la doar 13 sutimi de norvegianul Lucas Braathen și de surprinzătorul elen AJ Ginnis. Al 4-lea a fost germanul Linus Strasser, care a avut un timp cu numai o sutime mai slab decât cei doi sportivi de dinaintea sa, astfel că era aproape sigur că aurul se va da unuia dintre primii 4 clasați după prima manță.
Ce a urmat a fost, însă, ceva rar. Henrick Kristoffersen s-a descătușat în manșa secundă și a stabilit o bornă înaltă, după ce în prima manșă fusese abia al 16-lea, la 91 de sutimi de învingător. Pârtia s-a stricat serios și le-a pus probleme schiorilor, astfel că norvegianul a rămas la locul de onoare până la final.
Henrick Kristoffersen a recuperat uluitor și a luat aurul mondial la slalom
Aproape incredibil, niciunul dintre cei 15 sportivi care au concurat după el nu i-au bătut timpul cumulat, astfel că Kristoffersen s-a încoronat pentru a 2-a oară în carieră campion al lumii, după ce a luat aurul și în 2019, la slalom uriaș.
Dintre primii trei clasați în prima manșă, doar AJ Ginnis și-a păstrat locul pe podium, el luând argintul, având un timp cumulat cu 20 de sutimi mai slab decât Kristoffersen. Ginnis a devenit primul schior din Grecia care câștigă o medalie la o competiție majoră. Podiumul a fost completat de un alt sportiv surprinzător: italianul Alex Vinatzer, aflat și el la prima medalie individuală a carierei.
Așadar, ce-a de-a 47-a ediție a Campionatelor Mondiale de schi alpin a ajuns la final. Elveția a câștigat clasamentul pe medalii, fiind singura națiune care a luat 3 medalii de aur (7 în total). Norvegia a luat cele mai multe medalii (9), dar numai două de aur. Alte 3 națiuni au mai luat câte două medalii de aur: SUA, Cadana și Italia. În total, 9 țări au plasat sportivi pe podium, Grecia fiind pentru prima dată în istorie în această postură.
Lista tuturor medaliaților de la Campionatele Mondiale
Masculin
Feminin
Slalom paralel pe echipe mixt: SUA - Norvegia - Canada
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo