Hossein Vafaei a explicat de ce a ajuns să îl deteste pe Ronnie O'Sullivan. Ce s-a întâmplat, de fapt

Hossein Vafaei, jucătorul iranian de snooker care îl va întâlni pe Ronnie O'Sullivan în turul doi al Campionatului Mondial, a explicat de ce a ajuns să îl disprețuiască pe englez, după ce în urmă cu mai mulți ani "Racheta" era idolul său.

Ronnie O'Sullivan and Hossein Vafaei

Credit imagine: Getty Images

Turul al doilea de la Crucible ne va oferi o dispută ce se anunță extrem de electrizantă, atât din punct de vedere tehnic - pentru că se întâlnesc doi jucători foarte spectaculoși -, dar și din punct de vedere al declarațiilor făcute înainte de meci.
Hossein a dat în ultimul an mai multe interviuri în care l-a criticat pe septuplul campion mondial, dar niciodată nu a fost atât de dur ca acum. "Vreau să îi închid gura lui Ronnie O'Sullivan" și "Ronnie este o persoană drăguță când doarme" au fost două dintre declarațiile date de Vafaei după ce a trecut de Ding Junhui în primul tur la Mondiale și a aflat că va juca împotriva lui Ronnie.
Evident, jurnaliștii din Vest au vrut să afle de unde această atitudine sfidătoare la adresa "Rachetei", iar cel poreclit "Prințul Persiei" a explicat că jucătorul Ronnie O'Sullivan nu are nicio legătură cu omul Ronnie O'Sullivan.
"Dacă mă învinge cu 13-0, nu contează, presiunea nu e pe mine. Eu am câștigat inimile fanilor. Mă poate învinge și ar fi normal să o facă, având în vedere ce a făcut în snooker. Dar mai important în viață e cum te comporți cu oamenii, cine e persoana mai bună contează mai mult", a spus iranianul la microfonul Eurosport.

Hossein Vafaei, despre "efectul" Ronnie O'Sullivan în viața sa

Ronnie i-a fost mult timp idol lui Hossein, care ajunsese să împrumute de la "Rachetă" toate obiceiurile. Curând a constatat că, având o atitudine similară cu englezul, îi îndepărtează pe cei din jur și are un comportament lipsit de respect față de familia sa.
"A fost eroul meu și când ai un erou vrei să fii exact ca el. Începusem să îi tratez cu lipsă de respect pe cei din jurul meu, pe familia mea. Prefer să nu spun mai multe. De îndată ce nu l-am mai considerat un idol, am devenit o persoană mai bună, am învățat ce înseamnă respectul. Sunt atât de mulți copii care ne urmăresc și vor să fie ca noi. Nu vreau ca aceștia să învețe să își disprețuiască familia. Jocul de snooker înseamnă respect, despre asta e vorba. Nu suntem la box", a mai spus Hossein Vafaei.
Ronnie O'Sullivan și Hossein Vafaei s-au mai întâlnit de 3 ori în circuitul profesionit. Englezul s-a impus lejer în 16-imile de la English Open 2019 (4-1) și în optimile World Grand Prix 2021 (4-1), dar a pierdut categoric în calificările pentru Mastersul German din 2021, scor 0-5.
Meciul dintre Ronnie O'Sullivan și Hossein Vafaei, din turul secund al Campionatului Mondial de snooker, va începe vineri, de la 15:30, în direct pe Eurosport și în aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo