Eurosport
Ronnie O'Sullivan riscă un "traseu de foc" la Campionatul Mondial! Săptămână decisivă pentru "Rachetă"
De
Publicat 29/03/2024 la 09:30 GMT+2
Ronnie O'Sullivan atacă recordul absolut la Crucible și se va lupta pentru cel de-al 8-lea titlu de campion mondial de snooker. Englezul se află la egalitate cu Stephen Hendry în acest moment, ambii cu câte 7 trofee în turneul suprem din acest sport.
Ronnie O'Sullivan at a media conference in Hong Kong.
Credit imagine: Eurosport
Ronnie O'Sullivan a recunoscut că va trage tare pentru cel de-al 8-lea titlu de campion mondial din carieră, dorind să depășească recordul lui Stephen Hendry. "Racheta" este al doilea favorit de la Crucible în acest moment, dar ar putea începe turneul ca și cap de serie numărul 4, în funcție de rezultatele de la Tour Championship.
Tour Championship aduce la start 12 competitori, iar Ronnie poate da peste Ali Carter, cel cu care a avut un conflict în acest sezon. Turneul se desfășoară săptămâna viitoare, în Manchester și e penultimul eveniment înainte de cea de-a 48-a ediție a Campionatului Mondial din acest sezon.
Doar 3 jucători cunosc exact cu ce număr vor intra drept capi de serie. Luca Brecel va fi principalul favorit, din postura de campion mondial, Mark Selby va fi al 5-lea favorit, iar Robert Milkins al 16-lea. Deși îi cunoaștem și pe ceilalți capi de serie, nu știm exact ordinea în care vor fi aranjați, existând șansa ca lucrurile să sufere modificări peste câteva zile.
Judd Trump poate reveni pe locul 1 mondial dacă va ajunge în finală la Tour Chmapionship, iar Ronnie nu va trece de semifinale. Mark Allen poate ajunge și el lider mondial dacaă se impune în finala de la Tour Championship, iar Ronnie și Judd se opresc în semifinale.
Acest lucru nu doar că l-ar face pe Allen numărul 1 mondial, ci l-ar și transforma în al doilea favorit de la Crucible, după Luca Brecel. O'Sullivan ar fi astfel al treilea favorit de la Campionatul Mondial, iar Trump al patrulea.
În acest caz, Ronnie O'Sullivan ar putea avea parte de un traseu extrem de dificil în drumul spre titlul mondial, poate cel mai greu din cariera sa. "Racheta" ar putea întâlni în drumul spre trofeu nu mai puțin de 4 campioni mondiali, printre care, Neil Robertson, Shaun Murphy, Judd Trump și Luca Brecel sau mark Selby în finală.
Posibilul traseu al lui Ronnie O'Sullivan la Campionatul Mondial, dacă începe din postura de cap de serie numărul 3:
Citește și:
Programul de la Tour Championship:
Turul 1 (cel mai bun din 19 jocuri)
Sferturile de finală
Clasamentul mondial înainte de Tour Championship:
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo