Ronnie O'Sullivan și Ali Carter, posibil duel la Tour Championship, după insultele grave de la Masters

Ronnie O'Sullivan și Ali Carter s-ar putea întâlni din nou, pentru prima dată de la finala Masters, din ianuarie, încoace. După acel meci, septuplul campion mondiala a avut un derapaj incredibil și l-a jignit grav pe Carter, pe care l-a și învins în acel meci.

O'Sullivan e colosal! E campion la Masters pentru a 8-a oară și în cărți pentru o realizare istorică

Sursa video: Eurosport

Ronnie O'Sullivan și Ali Carter s-ar putea duela din nou, pentru prima dată de la finala Masters încoace. "Racheta" s-a impus în ianuarie cu 10-7, câștigând 7 din ultimele 8 frame-uri ale partidei și având o satisfacție și mai mare să îl vadă pe adversarul său cum clachează.
Carter a acuzat comportamentul lui Ronnie de atunci și a fost nemulțumit deoarece fanii i-au creat mari dificultăți și i-au făcut viața grea atunci când a venit la masă.
"Sunt câteva lucruri care s-au întâmplat și au fost trecute cu vederea. De fapt, nu au fost trecute cu vederea, dar oricine cu spirit de observație sau puțin creier ar fi putut observa ce se întâmplă. Și este dezgustător, sincer. Nimeni nu vrea să spună nimic, nu?", a spus Ali Carte după finala de la Masters.
După acele declarații, Ronnie a atacat cu câteva insulte care nu pot fi în totalitate reproduse. Septuplul campion mondial și Ali Carter se pot întâlni din nou la Tour Championship (1-7 aprilie) în cazul în care Carter trece de Barry Hawkins în primul tur.
Primul tur (cel mai bun din 19 frame-uri):
Sferturi de finală:
"Trebuie să-și rezolve dracului viața. N-am de gând să-l mai ocolesc, să mă port ca și cu cojile de ouă cu cineva ca tipul ăsta. ă joci snooker împotriva unei astfel de persoane este un coșmar. Nu este o persoană drăguță. Nu este o atmosferă plăcută pe care o lasă în jurul mesei.
Cu asta am spus ce am avut de spus, nu-mi pasă deloc. Am spus-o, gata. Toată lumea știe cum este. Are probleme. Dar la naiba, de ce are probleme cu mine? Nu-mi pasă de niciunul dintre acești jucători de snooker, de nici unul dintre ei. Cu cât vorbește mai mult, cu atât îl pedepsesc mai mult de fiecare dată. Doar își sapă un mormânt. Nu-mi pasă.Are probleme, trebuie să-și rezolve viața. Să-și ia un consilier sau așa ceva", spunea Ronnie, citat de Daily Mail.

Ronnie O'Sullivan vrea să câștige Campionatul Mondial

Marele obiectiv al lui Ronnie pe acest final de sezon este Campionatul Mondial. De obicei, "Racheta" se ferește să vorbească despre obiectivele sale sau spune că nu este obsedat de recorduri, dar azi a recunoscut că va merge la Crucible pentru a câștiga.
"Mi-ar plăcea să încerc să câștig Crucible. Este un turneu greu și 17 zile este o perioadă lungă. Se pot întâmpla multe acolo. Mi-ar plăcea să câștig încă o dată pentru a ajunge la opt titluri. Sunt atât de mulți jucători buni în jur, așa că trebuie să ai puțin noroc și să joci un snooker bun la momentele potrivite.Voi merge acolo și voi face tot posibilul", a spus O'Sullivan, citat de .
Ronnie O'Sullivan face unul dintre cele mai bune sezoane ale carierei, el câșigând deja 5 turnee: Mastersul de la Shanghai, Campionatul Regaltului Unit, Mastersul, World Grand Prix și Riyadh World Masters. Dacă va reuși să câtige pentru a 8-a oară Campionatul Mondial, Ronnie va intra în categoria selectă a jucătorilor care au câștigat toate cele 3 trofee ale Triplei Coroane într-un singur sezon. Doar Steve Davis (1987/88), Stephen Hendry (1989/90 and 1995/96) și Mark Williams (2002/03) au mai reușit această performanță.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo