Snooker

Duelul celor mai rapizi jucători de snooker, în turul 1 la Crucible: “Chiar nu mă supăr dacă pierd”

Distribuie cu
Copiere
Distribuie acest articol

Ronnie O'Sullivan este la a 28-a prezență consecutivă la Crucible

Credit imagine: Getty Images

DeCezara Paraschiv
29/07/2020 la 14:20

Ronnie O’Sullivan și Thepchaiya Un-Nooh se vor înfrunta în cel mai așteptat meci al turului inaugural de la Crucible. Cvintuplul campion mondial a anunțat deja că nu ar fi foarte supărat dacă ar fi învins de tânărul thailandez, considerându-l “un băiat bun”.

Ediția 2020 a Campionatului Mondial de Snooker este, de departe, cea mai deschisă din ultimii ani, având în vedere faptul că jucătorii vin după luni bune în care rutina de competiție și antrenament le-a fost serios afectată, iar acest lucru amenință să dea peste cap calculele hârtiei și orice previziune care ar fi putut fi făcută în condiții normale.

Tragerea la sorți de miercuri a stabilit ca cei mai rapizi doi jucători din World Tour Snooker, cu medii de sub 17 secunde pentru executarea loviturilor, să se înfrunte în meci direct încă din runda inaugurală. “Racheta” a fost detronată oficial în ceea ce privește cel mai rapid joc adus la masă, iar O’Sullivan va avea un duel dificil cu un jucător deja intrat în mână după 24 de jocuri disputate în calificări. În plus, Thepchaiya Un-Nooh are deja o victorie în fața lui Ronnie, 5-4, de la Mastersul German din 2014, în singurul meci direct dintre cei doi de până acum.

Snooker

O’Sullivan nu se lasă intimidat: "Pâi, riști să pierzi 40 de puncte. E doar afectat de înfrângere"

PESTE O ORĂ

Ronnie O’Sullivan a comentat tragerea la sorți, pentru Eurosport, la scurt timp după realizarea țintarului: "El este unul dintre cei împotriva cărora chiar îmi place să joc. Și mai ales este unul dintre băieții la care chiar nu mă supăr dacă pierd, pentru că el chiar este un băiat bun".

Toți cei din circuit și-ar dori ca el să meargă bine și să câștige turnee, pentru că este foarte modest și e respectat de toți.

Ronnie O’Sullivan este jucătorul activ cu cele mai multe titluri câștigate la Crucible (5 – 2001, 2004, 2008, 2012 și 2013), însă după finala pierdută în 2014 nu a mai reușit niciodată să treacă dincolo de faza sferturilor la Campionatul Mondial. Anul trecut, O’Sullivan a fost învins surprinzător în primul tur de “amatorul” James Cahill.

Campionatul Mondial de Snooker se joacă în perioada 31 august - 16 august, la Crucible. Toate partidele sunt transmise în direct și la cerere pe Eurosport și Eurosport Player.

Snooker

"A arătat că nu mă respectă și nu respectă snookerul". Selby, furios pe atitudinea lui O'Sullivan

ACUM CÂTEVA SECUNDE
Snooker

Ronnie O'Sullivan - Kyren Wilson, în finala CM Snooker. "Racheta", revenire magică în fața lui Selby

ACUM 11 ORE
Subiecte asemănătoare
Snooker
Distribuie cu
Copiere
Distribuie acest articol