Jimmy White, previziune incredibilă pentru Zhao Xintong, chinezul campion mondial de snooker! "A jucat abia în viteza a 3-a sau a 4-a"

Zhao Xintong a rescris istoria snookerului, dar nu se va opri aici, e convins legendarul Jimmy White. Chinezul l-a impresionat pe expertul de la TNT Sports, care crede că cel care s-a impus în acest an la Crucible nici măcar nu a jucat la turație maximă și a folosit abia viteza a 3-a sau a 4-a, fiind capabil de mult mai multe lucruri mărețe.

Zhao Xintong și momentul în care a primit trofeul de campion mondial! Bucurie fără margini

Sursa video: Eurosport

Zhao Xintong a rescris istoria la Campionatul Mondial de snooker 2025, acolo unde a fost doar al doilea chinez care ajunge în finală și primul care o câștigă și pleacă acasă cu trofeul. Sportivul de 28 de ani e al doilea cel ami tânăr campion de la Shaun Murphy (2005) încoace și a doborât mai multe recorduri după victoria cu 18-12 în fața lui Mark Williams.
Jimmy White crede că Zhao nici măcar nu a jucat la turație maximă, tot ceea ce ne-a arătat fiind abia viteza a treia sau a patra din potențialul său. Legendarul jucător e convins că jucătorul asitic nu se va opri aici și va cuceri și alte titluri la Crucible, dezvăluind a prevăzut și acest succes, însă de la meciul cu Jak Jones.
"Ce jucător! Pentru el, e doar despre a juca snooker. Are acel talent natural și a jucat fantastic.
Când l-a învins pe Jak Jones, am spus: dacă tragerea la sorți îi e favorabilă și rămâne aproape de O’Sullivan în prima sesiune, cred că poate câștiga turneul.
Nimeni nu s-a apropiat de el. Un singur calificat l-a dus la 10-8, iar prietenul lui (Lei Peifan) i-a luat 10 frame-uri în turul al doilea. În rest, a electrizat turneul.
Acest puști poate câștiga mai multe titluri mondiale. Noi toți știam ce poate, și tocmai a dovedit-o. A câștigat acest Campionat Mondial parcă rulând în treapta a treia sau a patra. Atât de ușor a părut pentru el", a declarat Jimmy White, la TNT Sports.

Zhao Xintong a făcut un anunț uriaș după ce a devenit campion mondial în snooker

Pe lângă discursul scurt dar emoționant din arenă, Zhao a vorbit și despre ce înseamnă acest succes pentru poporul chinezesc și pentru numeroșii sportivi din această țară, care sunt la început de drum. De asemenea, el a dezvăluit că a fost aproape de a izbucni în plâns în momentul în care a realizat că e noul campion mondial, iar Mark Williams i-a strâns mâna și l-a felicitat.
"Știam că, dacă ratam, Mark avea să revină rapid. A trebuit să mă concentrez cu adevărat și să fiu atent. În ultimul frame am vrut doar să curăț masa, apoi am fost foarte fericit. Când ne-am strâns mâinile, eram foarte aproape să plâng.
Este foarte bine pentru snookerul chinezesc și sunt fericit că am reușit asta pentru oamenii de acolo. Sper că le va da putere jucătorilor tineri. Nu știu cum am reușit să joc atât de bine aici, nici nu credeam că pot deveni campion mondial anul acesta, sunt atât de mândru de mine. Voi duce trofeul acasă, în China, și îl voi arăta părinților și prietenilor mei", a declarat Zhao Xintong după marea finală, potrivit World Snooker Tour.
picture

Zhao Xintong e absolut fenomenal, în finala CM! Break câștigător magnific, fără neagră și roz

Sursa video: Eurosport

Povestea uluitoare a lui Zhao Xintong: cum a ajuns un jucător suspendat în finala Mondialului de snooker. Ce a păţit în 2023

Zhao Xintong, cel care l-a învins categoric pe Ronnie O'Sullivan în semifinalele Mondialului, a fost suspendat timp de 1 an şi 8 luni. Sancțiunea a fost dată în 2023 şi, deşi mulţi credeau că o astfel de măsură îi va marca întreaga carieră, chinezul revenit în forţă. Deşi şi-a pierdut statutul de profesionist, el a oferit din toamnă, de când a avut din nou dreptul să joace, prestaţii de clasă.
Snookerul mondial a fost zguduit în 2022 de un scandal imens, după ce mai mulți jucători au fost acuzați de aranjarea unor partide pentru câștiguri ilegale la pariuri. Ancheta a durat câteva luni bune, iar decizia instanței a fost una cât se poate de dură. În vara lui 2023, Comisia de Disciplină WPBSA s-a pronunțat cu privire la cei zece jucători acuzați de infracțiuni de aranjare a meciurilor și a emis două suspendări pe viață pentru Liang Wenbo și Li Hang. De asemenea, au fost dictate suspendări de lungă durată pentru ceilalți jucători acuzați, printre care și Yan Bingtao și Zhao Xintong, doi tineri cu performanțe importante.
Anchetatorii au descoperit că Liang Wenbo și Li Hang aranjat anumite partide în care au fost direct implicați, au pariat pe confruntările respective, dar au convins și alți jucători să recurgă la asemenea metode interzise. Liang Wenbo a fost unul dintre cei mai buni jucători chinezi în ultimii 15 ani, cu rezultate foarte bune la cel mai înalt nivel. El a câștigat English Open în 2016 și a jucat finala la UK Championship în 2015. De asemenea, alți 8 jucători chinezi au primit suspendări masive, chiar dacă pedepsele le-au fost reduse pentru că au recunoscut acuzațiile și au colaborat în cadrul anchetei. Astfel, Yan Bingtao, câștigător al Mastersului în 2020, a primit o interdicție de 5 ani. Zhao Xintong, campion la UK Championship în 2021, a fost suspendat 1 an și 8 luni.
Toate pedepsele dictate de Comisia de Disciplină WPBSA
  • Liang Wenbo a primit interdicție pe viață în snooker și o amendă de 43.000 de lire sterline.
  • Li Hang a primit interdicție pe viață în snooker și o amendă de 43.000 de lire sterline.
  • Lu Ning a primit o suspendare de 8 ani, redusă în urma recunoașterii anticipate și a pledoariei sale de vinovăție, la 5 ani și 4 luni, până la 6 aprilie 2028. Amendă de 7.500 de lire sterline.
  • Yan Bingtao a primit o suspendare de 7 ani și 6 luni, redusă în urma recunoașterii anticipate și a pledoariei de vinovăție la 5 ani, până la 11 decembrie 2027. Amendă de 7.500 de lire sterline.
  • Zhao Xintong a primit o suspendare de 2 ani și 6 luni, redusă în urma recunoașterii anticipate și a pledoariei de vinovăție la 1 an și 8 luni, până la 1 septembrie 2024. Amendă de 7.500 de lire sterline.
  • Zhao Jianbo a primit o suspendare de 3 ani și 6 luni, redusă în urma recunoașterii anticipate și a pledoariei sale de vinovat la 2 ani și 4 luni, până la 7 aprilie 2025. Amendă de 7.500 de lire sterline.
  • Chang Bingyu a primit o suspendare de 3 ani, redusă în urma recunoașterii anticipate și a pledoariei sale de vinovăție la 2 ani, până la 7 decembrie 2024. Amendă de 7.500 de lire sterline.
  • Bai Langning a primit o suspendare de 4 ani, redusă în urma recunoașterii anticipate și a declarației sale de vinovăție la 2 ani și 8 luni, până la 6 august 2025. Amendă de 7.500 de lire sterline.
  • Chen Zifan a primit o suspendare de 7 ani și 6 luni, redusă în urma recunoașterii anticipate și a pledoariei sale de vinovat la 5 ani, până la 20 decembrie 2027. Amendă de 7.500 de lire sterline.
  • Zhang Jiankang a primit o suspendare de 4 ani și 5 luni, redusă în urma recunoașterii anticipate și a pledoariei sale de vinovăție la 2 ani și 11 luni, până la 1 decembrie 2025. Amendă de 7.500 de lire sterline.
"Acesta a fost un caz foarte complex. A fost sfâșietor să văd câțiva jucători tineri talentați încălcând Regulamentul de conduită WPBSA din cauza presiunii exercitate de doi jucători mai experimentați. Acest comportament a fost recunoscut ca fiind complet inacceptabil prin impunerea a două interdicții pe viață de a participa în vreun fel la snookerul profesionist.
Cei care încearcă să corupă sportul încearcă în mod constant să găsească noi modalități de a evita procesele noastre de monitorizare, iar acest rezultat trebuie luat ca o lecție pentru cei care cred că pot evita detectarea. Dacă vreun jucător este implicat în aranjarea unui meci de snooker, acesta va fi prins și se va confrunta cu sancțiuni severe.
Sunt mulțumit că această Comisie a constatat că nu a descoperit o dovadă a unei culturi mai largi a abaterilor în snooker. WPBSA își va continua poziția puternică împotriva celor care încearcă să manipuleze sportul, iar rezultatul de astăzi transmite un mesaj clar că aranjarea meciurilor nu va fi tolerată în snooker.", a spus Jason Ferguson, Președintele WPBSA, conform wpbsa.com.

Zhao Xintong a primit o pedeapsă blândă în scandalul meciurilor trucate şi a revenit în forţă, ajungând în finala Mondialului de snooker

Zhao a fost găsit vinovat pentru implicare indirectă în trucarea a două meciuri: Xintong nu a aranjat personal meciuri, dar a fost găsit vinovat că a știut despre manipularea a două partide de către un alt jucător (pe 3 și 11 martie 2022) și nu a raportat aceste activități la WPBSA, încălcând astfel regulamentul de conduită. El a beneficiat foarte probabil de informaţiile legate de blaturi, descoperindu-se că între 1 septembrie 2019 și 31 decembrie 2022, Zhao a plasat pariuri pe meciuri de snooker, o practică interzisă de regulile WPBSA.
Spre deosebire de alți jucători implicați, Zhao a fost considerat "mai puțin vinovat", deoarece nu a manipulat el însuși rezultatele. Totuși, faptul că a fost conștient de activitățile ilegale și a pariat pe meciuri a dus la pierderea statutului său de profesionist și la o amendă financiară, cum am punctat deja mai sus. Odată cu suspendarea, el a pierdut şi statutul de profesionist; la momentul verdictului, Zhao Xintong era pe locul 11 mondial și avea în palmares titluri importante, precum Campionatul Regatului Unit (2021) și German Masters (2022).
Implicarea într-un asemenea scandal e "o piatră de moară" în cariera oricui, astfel că specialiştii anticipau că niciunul dintre chinezii suspendaţi nu va mai putea reveni la cel mai înalt nivel. Evident, suspendarea a fost un moment dificil în cariera lui Zhao Xintong, dar nu i-a oprit ascensiunea, dimpotrivă. Chinezul s-a antrenat pe toată durata perioadei în care nu a avut voie să joace, având în minte un singur lucru: să arate că numele său înseamnă mai mult în snooker decât un scandal de pariuri.
Revenit în toamnă, el a reuşit un break maxim de la primul turneu jucat și parcursul ulterior a arătat că avem de-a face un un sportiv "on fire", imposibil de învins în Q Tour. Să ajungă, totuşi, până în finala Campionatului Mondial de Snooker 2025 e un lucru total neaşteptat, iar acest lucru demonstrează un talent excepțional și o determinare rar întâlnită.
La Campionatul Mondial de Snooker 2025, Zhao a fost nevoit să treacă prin patru tururi de calificare pentru a ajunge pe tabloul principal de la Crucible. Performanțele sale au fost remarcabile în ultimele două săptămâni: a învins adversari Jak Jones (10-4), Lei Peifan (13-10) și Chris Wakelin (13-5), arătând o formă excelentă, cu multiple break-uri de peste 100 de puncte.
În semifinale, Zhao l-a învins categoric pe Ronnie O'Sullivan (17-7), devenind primul jucător din istorie care îl învinge pe septuplul campion mondial în doar trei sesiuni, într-un meci la acest nivel. Această victorie l-a propulsat în finala Campionatului Mondial, unde a devenit al doilea chinez din istorie care ajunge în această fază, după Ding Junhui (2016).
Chinezul a intrat în finală ca jucător amator, o premieră istorică, şi îl va întâlni în ultimul act pe învingătorul partidei Mark Williams - Judd Trump (13-11 pentru galez, sesiunea decisivă e de la 21:00). El va avea din stagiunea viitoare statutul de profesionist din nou, acest lucru întâmplându-se independent de performanţa de la Crucible: prin rezultatele obţinute din septembrie până acum avea garantat un loc între cei mai buni 64 de jucători ai lumii.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo