Luca Brecel l-a lăsat fără cuvinte pe Steve Davis, la Campionatul Mondial de snooker: "Cea mai fascinantă demonstrație de snooker pe care am văzut-o"
Actualizat 28/04/2025 la 14:43 GMT+3
Legendarul Steve Davis s-a declarat fascinat de prestația lui Luca Brecel din prima sesiune a duelului cu Ding Junhui din optimile Campionatului Mondial de snooker. Sextuplul campion mondial a declarat că ce a făcut belgianul reprezintă cea mai încântătoare evoluție într-o singură sesiune văzută vreodată la Crucible. Campionul din 2023 e ca și calificat în sferturi, având 12-4 după două sesiuni.
Luca Brecel, one man show la Campionatul Mondial de snooker! Belgianul, lovitură excepțională
Sursa video: Eurosport
Luca Brecel a început Campionatul Mondial de snooker sub o presiune uriașă, deoarece un eșec prematur i-ar fi provocat o cădere abruptă în clasament, dincolo de locul 40. Campionul mondial din 2023 părea total ieșit din formă, fiind condus cu 5-1 de Ryan Day în primul tur, dar și-a ridicat brusc nivelul, a câștigat cu 10-7 și acum arată ca un candidat la titlu.
În optimi, "Glonțul Belgian" se duelează cu Ding Junhui și e ca și calificat în sferturile de finală. După două sesiuni, Brecel conduce cu 12-4 și are de îndeplinit o formalitate în sesiunea decisivă pentru a obține victoria. Diferența uriașă s-a făcut încă din prima sesiune, când Luca a jucat un snooker absolut încântător.
Ding a deschis partida cu un break de 141 de puncte, dar în următoarele 7 jocuri nu a mai marcat decât 15 puncte, fiind simplu spectator la recitalul dat de Brecel. Belgianul a părut că joacă la un meci demonstrativ, reușind câteva lovituri fabuloase. El a realizat două break-uri de peste 100 de puncte și alte 3 de peste 50 de puncte, câștigând sesiunea cu 7-1.
Talentatul jucător din Belgia și-a ținut adversarul la respect și în sesiunea a doua și puțin a lipsit să nu mai fie nevoie de sesiunea decisivă. Ding a reușit totuși să evite această rușine, grație a două break-uri de peste 100 de puncte în ultimele două jocuri.
Campionatul Mondial de snooker | Steve Davis, încântat de ce a reușit Luca Brecel în duelul cu Ding Junhui de la Crucible
Prestația lui Brecel din prima sesiune i-a atras atenția legendarului Steve Davis, sextuplu campion mondial, care a irosit toate epitetele când a vorbit despre evoluția belgianului. "The Nugget" a spus că Brecel a oferit cea mai impresionantă demonstrație de snooker din istoria Campionatului Mondial, într-o singură sesiune, cu atât mai mult cu cât adversar i-a fost Ding, unul dintre cei mai buni jucători din toate timpurile.
"Toți avem favoriții noștri. Dar acesta este cel mai uluitor jucător în acest moment, după părerea mea. Este uimitor. Este pur și simplu ridicol. Publicul îl iubește absolut. Poți doar să-ți scoți pălăria la această performanță.
Am văzut niște spectacole grozave la Crucible. Performanța reușită de Luca pentru a-l învinge pe Mark Selby în finala de acum doi ani a fost uluitoare. Dar dacă vorbim despre o singură sesiune de snooker, aceasta este cea mai fascinantă pe am văzut-o vreodată. Am asistat la cea mai fascinantă demonstrație de snooker într-o singură sesiune pe care am văzut-o vreodată la Crucible. Repet, nu într-un meci demonstrativ, ci la Campionatul Mondial. Și i-a făcut asta unuia dintre cei mai mari jucători care a ținut tacul în mână, Ding Junhui. A făcut lucruri incredibile", a spus Davis pentru BBC.
Cum e aproape imposibil de crezut că Ding Junhui va putea reveni în sesiunea decisivă care e programată azi (ora 21:00), Luca Brecel se poate gândi deja la meciul din sferturi, unde va avea un adversar de mare calibru: Judd Trump sau Shaun Murphy. Disputa celor doi a fost echilibrată în prima parte, dar "Asul din Pachet" s-a descătușat în finalul sesiunii a doua și s-a desprins, probabil decisiv, la 10-6. Sesiunea finală va avea loc astăzi, de la ora 15:00. Un duel Brecel - Trump pentru un loc în semifinalele Campionatului Mondial va fi ceva de neratat pentru iubitorii snookerului, având în vedere forma deosebită arătată de cei doi foști campioni la Crucible.
Programul zilei la Campionatul Mondial de snooker
Ora 15:00
- Ben Woollaston vs Si Jiahui 7-9 (sesiunea decisivă)
- Shaun Murphy vs Judd Trump 10-6 (sesiunea decisivă)
Ora 21:00
- Ronnie O'Sullivan vs Pang Junxu 12-4 (sesiunea decisivă)
- Ding Junhui vs Luca Brecel 4-12 (sesiunea decisivă)
Toate meciurile de la Campionatul Mondial de snooker 2025 vor fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Max în perioada 19 aprilie - 5 mai.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2205.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2770.png)
13
4
Promo
Promo