Mark Williams, în semifinale la Campionatul Mondial, după un meci memorabil cu John Higgins! Scoțianul a ratat bila de meci
Actualizat 30/04/2025 la 15:54 GMT+3
Mark Williams a ajuns pentru a 8-a oară în penultimul act la Crucible, la capătul unei victorii dramatice, împotriva prietenului şi rivalului său, John Higgins. Galezul a fost condus cu 5-1 în prima sesiune, a reuşit să revină incredibil în a doua, pentru ca azi să câştige 4 jocuri la rând şi să se desprindă la 12-8. Scoţianul a revenit uluitor pe final, dar a pierdut incredibil în decisiv.
Higgins supravieţuieşte în sfertul cu Mark Williams! Scoţianul a reuşit una din loviturile turneului
Sursa video: Eurosport
Mark Williams și John Higgins au fost protagoniștii unui duel pentru cărțile de istorie ale snookerului, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial. Cei doi reprezentanți ai "Clasei '92" au oferit un spectacol agreabil și plin de suspans într-un meci în care e păcat că cineva a trebuit să piardă. În cele din urmă, învingător a fost galezul, după ce a supraviețuit incredibil unei reveniri de poveste a scoțianului, care a și ratat bila de meci.
John Higgins a început mult mai bine disputa cu al său coleg de generație și a condus cu 5-1 în prima sesiune, dar Williams a câștigat ultimele două jocuri și a rămas în meci. Galezul a fost mai bun în sesiunea a doua și chiar a trecut în față la un moment dat (7-6), dar la final scorul era egal: 8-8.
Mark Williams, în semifinale la Campionatul Mondial de snooker, după o victorie dramatică în fața lui John Higgins
Sesiunea decisivă a avut loc astăzi și a fost de un dramatism rar. Chiar dacă experții spuneau că Higgins se simte mai bine decât Williams în sesiunile de dimineață, situația a fost diametral opusă. Scoțianul și-a intrat greu în ritm și a avut multe ratări, de care adversarul a profitat.
Galezul a câștigat primele 4 jocuri ale sesiunii decisive și s-a apropiat la o singură lungime de victorie, meciul părând jucat. "Vrăjitorul din Wishaw" a demonstrat încă o dată că își merită din plin această poreclă și a jucat un snooker încântător după pauză. El a câștigat primul joc de la reluare din două vizite la masă, iar apoi s-a apropiat la 11-12 prin două break-uri fantastice, de 94 și 114 puncte.
Williams a avut o șansă de a închide meciul în jocul 24, dar nu a reușit decât un break de 16 puncte și Higgins a preluat controlul și în acel frame, pe care l-a câștigat cu două break-uri consistente, împingând disputa în decisiv.
Campionatul Mondial de snooker 2025 | Mark Williams - John Higgins, decisiv pentru istorie
În startul ultimului joc, se putea simți cum tensiunea plutește în aer. Williams și-a asumat primul un risc și a încercat o lovitură grea de distanță, pe care a reușit-o. Din păcate pentru el, nu a marcat decât un break de 24 de puncte, iar suspansul a continuat. Higgins l-a pus sub presiune printr-o lovitură de siguranță în care a împrăștiat mănunchiul de bile roșii și a dus alba aproape de manta inferioară.
Williams a riscat din nou și a reușit încă o lovitură de distanță de excepție, dar nu a obținut cea mai bună poziție la bila neagră. A riscat o lovitură extrem de grea, în orb, și de această dată bila s-a oprit pe marginea buzunarului. Nu avea să fie ultima lovitură a lui Mark la această ediție a Campionatului Mondial, deoarece Higgins a venit la masă și nu a izbutit decât un break de 31 de puncte. După ce a ratat o lovitură pozițională, scoțianul nu și-a asumat niciun risc și a urmat un duel al loviturilor de siguranță. John a fost primul care a punctat, dar nu a putut dezvolta un break câștigător.
Mai apoi, cvadruplul campion mondial a comis o eroare flagrantă și Williams a avut un început facil de break, dar s-a oprit la 31, nereușind să obțină o poziție favorabilă la ultima bilă roșie de pe masă. În acel moment, galezul avea un avans minuscul (56-52) și dramatismul părea să nu se mai termine. Mark a fost din nou cel care a riscat primul și a ratat de puțin o lovitură de distanță la ultima bilă roșie. Higgins a trimis-o apoi în buzunar și părea că nimic nu-l mai poate opri din drumul spre victorie.
Scoțianul a trimis în buzunar primele 3 bile colorate și mai avea nevoie de bila albastră pentru a câștiga. Deși lovitura nu era deosebit de complicată, mai ales că nu trebuia să se concentreze decât pe lovitura de buzunar, lui Higgins i-a tremurat mâna și a ratat. Williams nu l-a mai iertat de această dată și a închis masa, obținând una dintre cele mai dramatice victorii din cariera sa, scor 13-12.
Așadar, Mark Williams s-a calificat dramatic pentru a 8-a oară în carieră în semifinale la Campionatul Mondial, rămânând în cărți pentru al 4-lea titlu la Crucible. Galezul a devenit abia al doilea om din istorie care îl învinge pe John Higgins în joc decisiv la Crucible. Primul a fost Ronnie O'Sullivan, tot cu 13-12, la ediția din 1996.
Aceasta a fost a 6-a victorie a lui Mark Williams împotriva lui John Higgins din 7 partide jucate la Campionatul Mondial. Singurul succes al scoțianului în cadrul acestei rivalități, la Crucible, rămâne cel din semifinalele ediției din 2011 (17-14).
Pentru un loc în marea finală de la Campionatul Mondial 2025, John Higgins se va duela cu Judd Trump sau Luca Brecel. După prima sesiune, englezul conduce cu 5-3, iar partida va continua astăzi cu următoarele două sesiuni (orele 16:30 și 21:00).
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2245.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4386.png)
12
13
Promo
Promo