Ronnie O'Sullivan pune presiune pe John Higgins înaintea blockbusterului din optimile de la Campionatul Mondial: "E puțin mai călit"
Publicat 22/04/2026 la 23:40 GMT+3
Ronnie O'Sullivan - John Higgins este cel mai așteptat duel din optimile de finală de la Campionatul Mondial de snooker 2026. Cele două legende vor fi pentru a 7-a oară față în față la Crucible, iar confruntarea se anunță deosebit de interesantă, fiind greu de indicat un favorit. După victoria cu He Guoqiang din primul tur, Ronnie a încercat să pună presiune pe marele său rival.
Ronnie O'Sullivan, lovitură de distanță magnifică, în primul său meci la Campionatul Mondial 2026
Sursa video: Eurosport
Ronnie O'Sullivan - John Higgins este un clasic în istoria snookerului, iar un nou episod în probabil cea mai mare rivalitate din toate timpurile se va consuma în optimile de finală de la Campionatul Mondial din acest an. Scoțianul a trecut în runda inaugurală de Alister Carter, scor 10-7, iar "Racheta" l-a surclasat în primul tur pe debutantul He Guoqiang, scor 10-2.
Rivali de peste 30 de ani la cel mai înalt nivel, O'Sullivan și Higgins se vor întâlni în premieră într-o fază atât de incipientă a Campionatului Mondial. Ei au fost adversari de 6 ori la Crucible, dar cel mai devreme s-au duelat în sferturi. Meciul se va întinde pe parcursul a 3 zile (25, 26 și 27 aprilie), asta dacă nu cumva unul dintre cei doi va câștiga după doar două sesiuni, lucru destul de puțin probabil. Confruntarea va fi una istorică, pentru că se va egala un record. Până acum, doar două perechi de jucători s-au mai întâlnit de 7 ori la Campionatul Mondial, Steve Davis și Terry Griffiths, respectiv Stephen Hendry și Jimmy White, deci duelul dintre "Rachetă" și "Vrăjitorul din Wishaw" va fi al 3-lea din toate timpurile care intră pe această listă selectă.
Ronnie O'Sullivan - John Higgins, duel de gală în optimile Campionatului Mondial! "Racheta" nu se consideră nici pe departe favorit
Înaintea unui asemenea meci e greu de indicat un favorit, mai ales că niciunul dintre cei doi jucători nu a fost foarte constant în ultima vreme. Deși mulți specialiști îl consideră printre favoriți chiar la titlul mondial, Ronnie O'Sullivan a încercat să se elibereze de această presiune și a avut un discurs tranșant după victoria cu He Guoqiang, dând de înțeles că pornește cu șansa a doua în meciul cu eternul său rival. De altfel, "Racheta" a spus că încă se simte puțin ruginit și că nu își dă seama despre șansele sale la acest Mondial, pentru că nu s-a confruntat prea des în acest sezon cu jucători de top.
"Am jucat prima dată cu John când aveam 14 ani și mi-am dat seama imediat că era un jucător incredibil. Atunci aș fi fost surprins să știu că vom juca din nou la Sheffield atât de târziu în cariera noastră. Sper să-i pot oferi o replică bună. E puțin mai călit în luptă decât mine. Sper să mă pot bucura de ocazie.", a spus Ronnie, citat de WST.com.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/04/22/image-fdfbe162-9366-4ae2-ad4c-0e734b7ca963-85-2560-1440.jpeg)
Ronnie O'Sullivan, în toată splendoarea sa: două centuries în finalul meciului cu Guoqiang de la CM
Sursa video: Eurosport
Ronnie O'Sullivan și John Higgins, colegi în celebra "Clasă '92" (din care mai face parte și Mark Williams), au o rivalitate de peste 30 de ani. Împreună, aceștia au cucerit 74 de titluri în turneele de clasament (41 Ronnie și 33 John), inclusiv 11 titluri mondiale (7 Ronnie și 4 John).
Prima confruntare dintre cele două legende ale snookerului a avut loc în 2 octombrie 1994, în optimile de la Dubai Classic, unde Ronnie s-a impus cu 5-1. Au urmat alte 78 de dueluri directe, incluzând aici și confruntările din turnee mai mici sau invitaționale. O'Sullivan conduce cu 41-35 la directe (3 meciuri s-au terminat la egalitate). Ultima întâlnire dintre "Rachetă" și "Vrăjitorul din Wishaw" a avut loc martie 2024, la World Masters of Snooker, un turneu invitațional din Arabia Saudită, unde englezul s-a impus cu 4-0 în faza sferturilor.
La Campionatul Mondial, O'Sullivan și Higgins s-au întâlnit prima dată în sferturile ediției din 1996, când Ronnie s-a impus dramatic, scor 13-12. Doi ani mai târziu, scoțianul și-a luat revanșa la Crucible, în semifinale, cu o victorie clară, scor 17-9. Al 3-lea duel direct pe cea mai importantă scenă a avut loc în 2001, când Ronnie a câștigat cu 18-14 marea finală, cucerind primul dintre cele 7 titluri ale sale. Higgins a trebuit să aștepte 6 ani pentru încă o revanșă, pe care și-a luat-o cu prima ocazie, în sferturile din 2007 (13-9). În 2011, cei doi au fost adversari din nou în sferturi și tot scoțianul a avut câștig de cauză, scor 13-10. Ultimul meci dintre cei doi jucători legendari la Crucible s-a consumat în urmă cu 4 ani, în semifinale, când Ronnie a câștigat clar, scor 17-11, pentru ca apoi să câștige și marea finală cu Judd Trump (18-13), cucerind al 7-lea și deocamdată ultimul său titlu mondial.
Campionatul Mondial de snooker este în plină desfășurare la Teatrul Crucible din Sheffield, iar toate meciurile sunt în direct și în exclusivitate pe Eurosport și HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2245.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2208.png)
13
12
Promo
Promo