S-a scris istorie la Campionatul Mondial de snooker! Chang Bingyu a făcut un 147 și a pus mâna pe un premiu fabulos

Chang Bingyu a devenit al 3-lea jucător din istorie care își adjudecă premiul de 147.000 de lire sterline, oferit de WST pentru realizarea a două break-uri maxime în același sezon la turneele din "Tripla Coroană" și Mastersul Arabiei Saudite. Chinezul a făcut al doilea break de 147 de puncte al sezonului în duelul cu Luca Brecel din turul 3 al calificărilor de la Campionatul Mondial de snooker.

Campionatul Mondial de snooker | Sam Craigie a pierdut un joc pentru că a întârziat în arenă

Sursa video: Eurosport

Calificările de la Campionatul Mondial de snooker sunt în plină desfășurare la English Institute of Sport din Sheffield, iar duminică s-a produs un nou moment istoric. Chang Bingyu a reușit un break maxim în prima sesiune a duelului cu Luca Brecel din turul 3 și a pus mâna pe cel mai mare premiu al carierei sale: 147.000 de lire sterline.
La Campionatul Mondial de snooker nu există un premiu special pentru break-ul maxim, dar chinezul de 23 de ani și-a asigurat cecul uriaș pentru că a mai făcut un 147 în acest sezon, în meciul pierdut cu Stephen Maguire în calificările de la UK Championship. WST oferă un premiu de 147.000 de lire sterline tuturor jucătorilor care fac două maxime în același sezon, în cadrul celor mai importante turnee: Mastersul Arabiei Saudite și cele 3 competiții ale "Triplei Coroane" (UK Championship, Masters și Campionatul Mondial).
Chang Bingyu este abia al 3-lea jucător din istorie care își adjudecă un premiu de 147.000 pentru două break-uri maxime, dar primul care o face după ce a atins perfecțiunea în snooker la două turnee diferite. Jackson Page a fost primul care a încasat suma pusă la bătaie de WST, după ce a făcut două break-uri de 147 în meciul cu Allan Taylor din calificările Campionatului Mondial de anul trecut. Al doilea a fost Ronnie O'Sullivan, care a bifat performanța unică în istorie de a face două break-uri maxime în aceeași sesiune, în semifinala cu Chris Wakelin de la Mastersul Arabiei Saudite, în acest sezon.
picture

Ronnie O'Sullivan e CO-LO-SAL! Al doilea break maxim în același meci! Premiu uriaș în doar două ore

Sursa video: Eurosport

Campionatul Mondial de snooker | Chang Bingyu, break maxim și un premiu uriaș! Chinezul visează la prima prezență la Crucible

Chang Bingyu ar pleca acasă de la Campionatul Mondial cu o sumă mult mai mare decât 147.000 de lire sterline. Dacă nimeni nu va mai reuși break-ul maxim la actuala ediție, chinezul va încasa alte 25.000 de lire sterline (10.000 pentru cel mai mare break din calificări și 15.000 pentru cel mai mare break din toată competiția). Astfel, premiul său ar ajunge automat la 172.000 de lire sterline. În plus, el are asigurate 15.000 de lire sterline pentru accederea în turul 3 al calificărilor de la Mondial. Dacă va ajunge în "Judgement Day", premiul va ajunge la 20.000 de lire sterline, iar o prezență pe tabloul principal i-ar garanta 30.000 de lire sterline.
Meciul dintre Chang Bingyu și Luca Brecel se va relua astăzi, de la scorul de 5-4 pentru chinez. Fostul campion mondial a avut un sezon catastrofal până acum, dar nu a arătat chiar rău în prima sesiune și ar putea ajunge măcar în "Judgement Day". Belgianul a condus cu 4-3, dar Bingyu a fost de neoprit în finalul primei sesiuni și a revenit la conducere (a făcut break-ul maxim în ultimul joc al sesiunii). Câștigătorul dintre Brecel și Bingyu va juca pentru un loc pe tabloul principal cu învingătorul disputei Jak Jones - Marco Fu (5-4 pentru galez după prima sesiune).
Chang Bingyu nu a jucat niciodată în carieră la Crucible. Chinezul a fost un jucător foarte promițător când a intrat în circuit, în 2019, dar nu a obținut rezultate notabile în primii ani, iar apoi a fost suspendat doi ani pentru trucarea unui meci. Revenit la finalul lui 2024, asiaticul s-a pus pe treabă și în 2025 a câștigat trofeul la Asia-Pacific Snooker Championship, ceea ce i-a asigurat un wild-card pentru circuitul profesionist pentru sezonul în curs și următorul. În actuala stagiune, Bingyu a jucat prima sa finală în circuitul profesionist, la Scottish Open, pierdută cu 2-9 contra lui Chris Wakelin.
Calificările pentru Campionatul Mondial de snooker 2026 continuă până pe 15 aprilie, iar cele mai importante partide sunt LIVE pe HBO Max. Competiția propriu-zisă va avea loc între 18 aprilie și 4 mai și toate meciurile vor fi pe Eurosport și HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo