Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ronnie O'Sullivan, ironii "grele" pentru tinerii jucători de snooker: "Nu sunt buni nici ca amatori"

Irina Aldea

Actualizat 11/08/2020 la 21:08 GMT+3

Ronnie O'Sullivan a fost dezlănțuit la interviul de după victoria spectaculoasă obținută în fața chinezului Ding Junhui.

Ronnie O'Sullivan, ironii "grele" pentru tinerii jucători de snooker

Credit imagine: Twitter

Ronnie O'Sullivan s-a calificat duminică seara în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de Snooker după victoria cu 13-10 obținută în fața lui Ding Junhui. În vârstă de 44 de ani, O'Sullivan îl va întâlni pentru un loc în penultimul act pe Mark Williams. Ambii considerați legende ale acestui sport, au trecut la profesioniști în 1992. Întrebat dacă în 1992 ar fi crezut că O'Sullivan – Williams va fi un duel atât de anticipat la ediția din 2020 a Crucible, "Racheta" a spus că nu ar fi crezut, însă văzându-i acum pe tinerii prezenți în joc, nu e deloc surprins.
Mai mult, Ronnie O'Sullivan a oferit critici și ironii “grele” pentru tinerii jucători din clasamentul mondial. Interviul acordat de el s-a viralizat imediat și a stârnit o mulțime de reacții în social media. Ronnie a declarat că "ar trebui să piardă un braț și un picior pentru a ieși din Top 50 mondial".

Ronnie O'Sullivan, ironii "grele" pentru tinerii jucători de snooker

“Dacă m-ai fi întrebat în 1992, ți-aș fi spus că nu. Însă dacă te uiți acum la standardul de joc, atunci aș spune da. Jucptorii ca mine, ca John Higgins, ca Mark, te uiți la jucătorii tineri care vin din urmă și nu sunt deloc buni. Mulți dintre ei ar fi pe jumătate decenți la categoria de amatori... nu, nici măcar la amatori, sunt attâ de slabi. Mă uit la ei cum joacă și îmi spun că ar trebui să pierd un braț și un picior ca să ies din Top 50. De aceea încă mai dominăm noi jocul. Te uiți în jur și te întrebi cine e bun dintre cei nou veniți. Eu încă joc la 44 de ani, Higgins are la fel, 44 de ani, nu ar trebui să concurăm, însă suntem norocoși, nu vine nimeni din spate să ne dea la o parte”, a spus Ronnie pentru BBC după meciul cu Ding Junhui.
Toate meciurile de la Campionatul Mondial de Snooker pot fi urmărite în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo