Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Graeme Dott s-a calificat în finala World Grand Prix de la Cheltenham! Astăzi e a 2-a semifinală

Sebastian Ujica

Actualizat 08/02/2020 la 12:20 GMT+2

La 42 de ani, Graeme Dott trece prin momente foarte bune după mai bine de un deceniu de secetă.

Graeme Dott (World Grand Prix)

Credit imagine: Getty Images

În 2006, Graeme Dott devenea campion mondial după cea mai lungă finală din istorie de la Crucible. Părea că va deveni următorul jucător dominant în snooker. A mai câștigat un turneu în 2007 și atât. Lupta cu depresia l-a ținut mult timp pe loc. Iată însă că Dott reușește în 2020 să revină în prim-plan.
Dacă la Mastersul de la Berlin s-a oprit în semifinale, de data aceasta Dott a reușit să se califice în ultimul act. L-a învins cu 6-4 pe Tom Ford, singurul jucător care a reușit 2 break-uri maxime în actualul sezon.
După ce l-a învins pe Ronnie O'Sullivan în sferturi, Dott a început în forță și semifinala cu Ford, conducând cu 2-0. Ford a revenit și echilibrul s-a menținut până la 4-4. Dott a reușit apoi primul său break de peste 100 de puncte de la acest turneu în jocul 9 și l-a câștigat și pe următorul. Astfel, a reușit să ajungă în prima lui finală din 2018 încoace.
În cealaltă semifinală, astăzi de la ora 21.00 în direct pe Eurosport, se vor întâlni Neil Robertson și Kyren Wilson. Numărul 2 mondial a trecut fără nicio emoție în sferturi de Joe Perry, scor 5-1, în timp ce Wilson l-a învins în joc decisiv pe John Higgins.
picture

Dott s-a calificat în finala World Grand Prix

Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo