Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

John Higgins - Ronnie O'Sullivan, în a doua semifinală de la Mondial. Calificare dramatică pentru scoțian

Cristian Mihală

Actualizat 28/04/2022 la 08:11 GMT+3

John Higgins a dat dovadă de o forță mentală impresionantă pentru a se califica în semifinalele Campionatului Mondial de snooker. Scoțianul s-a impus cu 13-12 în fața lui Jack Lisowski și îl va întâlni pe Ronnie O'Sullivan pentru un loc în finală.

Ronnie O'Sullivan defends John Higgins after the English Open final

Credit imagine: Eurosport

Cvadruplu campion mondial, Higgins pleca mare favorit în duelul cu Lisowski, dar "Jackpot" demonstrase încă din optimea cu Neil Robertson că e capabil de lucruri mari.
S-a plecat de la 9-7 pentru scoțian în sesiunea decisivă, iar "Vrăjitorul din Wishaw" părea că își va apropia victoria, după ce și-a conservat avantajul, ajungând la 11-9. Lisowski a reușit însă să revină incredibil în meci, cu 3 frameuri la rând, grație unor lovituri de siguranță mai slabe ale adversarului, dar și nervilor mai tari.
Învins pe linie în finale în acest sezon, Higgins părea că va capota iar sub presiune, dar a reușit să își dea reset și a construit un break incredibil, de peste 100 de puncte, în jocul 24, pentru a egala situația pe tabelă. Deși a avut nevoie de multe lovituri pentru a recupera poziția bilei albe și a efectuat multe lovituri complicate, John a dus meciul în decisiv, unde a construit un alt break uimitor, ajutându-se aproape exclusiv de bila roz.
Higgins s-a calificat în a 11-a semifinală de Campionat Mondial, dar misiunea va fi una foarte dificilă. Scoțianul îl va înfrunta pe colegul său de generație, Ronnie O'Sullivan, pentru un loc în finală.

Judd Trump vs Mark Williams, cealaltă semifinală

Avem doar campioni mondiali prezenți în semifinalele de la Crucible, pe cealaltă parte de tablou urmând a se întâlni Judd Trump și Mark Williams.
După două partide fără istoric în primele două tururi, "The Welsh Pocket Machine" a avut mari probleme cu Yan Bingtao, posesorul unui joc de siguranță excelent. Chiar și așa, Mark Williams a reușit să se impună cu 13-11, dar va trebui să își regăsească strălucirea din primele partide pentru a trece de Trump, în careul de ași.
"Asul din pachet" părea că va avea mari probleme cu Stuart Bingham, campionul mondial din 2015, în contextul în care a fost condus la un moment dat cu 8-6. Din acel moment, numărul 4 mondial a adus la masă doar jocul său de tip "A" și a reușit să câștige 7 frameuri la rând pentru o calificare după un meci fără istoric, 13-8.
picture

Judd Trump, în semifinale la Mondial, după un tur de forță în finalul partidei cu Stuart Bingham

"Clasa 1992", așa cum au fost numiți cei trei titani care și-au început carierele profesioniste în urmă cu fix 30 de ani, își va trimit așadar toți reprezentanții în semifinalele Mondialului. Deși toți 3 sunt trecuți de 45 de ani, Ronnie, John și Mark încă sunt capabili de un snooker de cel mai înalt nivel.
Din faza semifinalelor se joacă la o singură masă, astfel că în sesiunea de după-amiază, de azi, vom asista la prima sesiune din partida Trump - Williams, pentru ca seara să ne delectăm cu primele frameuri din super-duelul Higgins - O'Sullivan.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo