Judd Trump, out de la Wuhan! Si Jiahui, în finală, după o evoluție magică! Premieră după 2 ani în snooker
Publicat 11/10/2024 la 17:26 GMT+3
Judd Trump a fost învins de Si Jiahui în a doua semifinală a Openului de la Wuham, scor 2-6. Chinezul a avut o prestație încântătoare, reușind și primul break maxim al carierei. După mai bine de doi ani, doi jucători chinezi își vor disputa un trofeu într-un turneu de puncte, Si Jiahui urmând a-l întâlni în ultimul act pe Xiao Guodong.
Si Jiahui, break maxim în semifinala cu Judd Trump de la Wuhan! Chinezul, absolut încântător
Sursa video: Eurosport
Judd Trump a avut un start de sezon excepțional, în care a câștigat Mastersul de la Shanghai și Mastersul Arabiei Saudite și a făcut finală la Grand Prix-ul de la Xi'an, iar forma sa îl recomanda ca mare favorit la trofeu și la Openul de la Wuhan, mai ales că mulți juctori de top au absentat sau au pierdut prematur.
"Asul din Pachet" s-a calificat cu greu în semifinale, impunându-se în decisiv contra lui Chris Wakelin, dar în penultimul act a dat peste un Si Jiahui într-o formă de vis și nu a mai putut face nimic. Englezul a început perfect partida, cu un break de 109 puncte, dar chinezul a replicat imediat cu o închidere de masă fabuloasă, de 144 de puncte. Avea să fie doar începutul unei prestații fantastice, una dintre cele mai bune din scurta sa carieră.
Si Jiahui a câștigat și jocul 3, după două break-uri consistente, iar în cel de-al 4-lea a atins pentru prima dată perfecțiunea în snooker într-un cadrul oficial. Trump a lăsat o bilă roșie pe buzunar, iar chinezul a intrat la masă și a reușit primul break maxim al carierei. Pe tot parcursul break-ului, Si Jiahui a controlat bila albă extraordinar, fiind nevoit să trimită doar o bilă roșie într-un buzunar inferior.
În primul joc de după pauză, Trump părea că va reduce din diferență, dar nu a reușit decât un break de 59 de puncte, iar adversarul l-a taxat din nou, cu o închidere de masă de 81 de puncte. Mai apoi, Judd a strâns scorul la 2-4, dar chinezul a continuat să strălucească. Acesta a reușit un nou century în jocul 7 (108 puncte), iar apoi a închis meciul în favoarea sa cu un break de 71 de puncte.
Si Jiahui l-a învins clar pe Judd Trump și e în finala Openului de la Wuhan! Pentru prima dată după doi ani, doi chinezi își dispută un trofeu
Așadar, Si Jiahui s-a impus cu 6-2 și i-a administrat astfel lui Judd Trump cea mai drastică înfrângere a sezonului. Englezul mai pierduse doar 3 meciuri până azi: 7-10 contra lui Kyren Wilson în finala Grand Prix-ului de la Xi'an, 3-5 cu Wu Yize în sferturile de la English Open și 3-5 contra lui Mark Allen în sferturile de la British Open.
Si Jiahui s-a calificat abia în a 2-a sa finală din carieră la un turneu de puncte. Prima a jucat-o la Mastersul German din sezonul trecut, când a fost învins chiar de Judd Trump (5-10). În încercarea de a cuceri primul său trofeu al carierei, semifinalistul de la Crucible din 2023 se va duela cu un conațional, Xiao Guodong, care în prima semifinală a trecut de Long Zehuang cu 6-4, după ce a revenit de la 1-4.
Finala Openului de la Wuhan va marca o premieră în snookerul profesionist după mai bine de doi ani. De la Mastersul German din 2022 nu s-a mai întâmplat ca doi chinezi să joace cu trofeul pe masă la un turneu. Atunci, Zhao Xintong l-a învins cu 9-0 pe Yan Bingtao. Din păcate, acel meci a fost extrem de controversat, fiind anchetat pentru că cei doi jucători ar fi orchestrat rezultatul pentru pariuri. De altfel, ambii au fost suspendați pentru implicarea în pariuri pe meciurile în care evoluat. Campionul de la Mastersul German de acum doi ani a revenit de curând și a câștigat Q Tour, dar Bingtao a primit o suspendare de 7 ani și e greu de crezut că va mai juca vreodată la cel mai înalt nivel.
Finala Openului de la Wuhan dintre Si Jiahui și Xiao Guodong va avea loc sâmbătă, pe parcursul a două sesiuni, și se va desfășura după sistemul cel mai bun din 19 jocuri (primul la 10). Ambele sesiuni vor fi transmise în direct și în exclusivitate pe Eurosport 1 și Max, de la orele 09:00 și 14:30.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo