Ronnie O'Sullivan, în optimi la Xi'an, după un "whitewash" contra unui vechi rival! Statistică incredibilă
Actualizat 09/10/2025 la 16:32 GMT+3
Ronnie O'Sullivan s-a calificat la pas în optimile de finală ale Grand Prix-ului de la Xi'an, după ce l-a învins cu 5-0 pe Stephen Maguire. Partida a fost fără istoric, scoțianul trimițând o singură bilă în buzunar, cu excepția unui break făcut doar pentru a se acomoda cu masa, într-un joc deja pierdut.
Ronnie O'Sullivan, în formă de zile mari la Xi'an! Break de 134 de puncte în meciul cu Maguire
Sursa video: Eurosport
Ronnie O'Sullivan și-a luat pauză de la snooker aproximativ două luni, dar absența din competiții nu s-a văzut absolut deloc odată cu revenirea. Cel mai titrat jucător din istorie pare că joacă mult mai bine dacă o face mai rar, iar acest lucru a fost demonstrat de prestațiile sale de până acum la Grand Prix-ul de la Xi'an.
"Racheta" a avut un început facil de turneu, întâlnind adversari lipsiți de experiență și a obținut victorii categorice. În runda de calificare a trecut cu 5-0 de Iulian Boiko, iar în primul meci de pe tabloul principal s-a impus cu 5-1 contra lui Yao Pengcheng.
Primul test serios pentru Ronnie a venit în turul secund, unde i-a ieșit în cale Stephen Maguire, unul dintre cei mai vechi rivali ai săi din circuit, pe care l-a întâlnit prima dată în urmă cu 24 de ani. Scoțianul nu l-a mai învins pe O'Sullivan de 13 ani și spera să pună capăt acestei perioade de secetă, dar s-a lovit ca de un zid de adversarul aflat în formă de zile mari.
Ronnie O'Sullivan l-a surclasat pe Maguire și e în optimi la Grand Prix-ul de la Xi'an
Ronnie a început partida cu un break fantastic, de 134 de puncte, iar în jocurile care au urmat a deținut în permanență controlul mesei. "Racheta" nu a mai reușit vreun century, dar a câștigat următoarele 4 jocuri din una sau maxim două vizite la masă, impunându-se cu 5-0 în mai puțin de două ore, cu tot cu pauza de 15 minute de după primele 4 jocuri.
Ronnie a terminat partida cu un procentaj de 85% la loviturile de buzunar, majoritatea ratărilor sale venind la câteva lovituri grele, când jocurile erau deja câștigate. Maguire a marcat în total doar 25 de puncte, ceva rar la un asemenea nivel. De altfel, scoțianul a trimis o singură bilă în buzunar într-un moment "oficial" al meciului: 4 puncte le-a obținut datorită unui fault comis de Ronnie, iar celelalte 20 grație unui break realizat în jocul al doilea, când a ținut să execute câteva lovituri doar pentru a se încălzi, întrucât jocul era deja pierdut.
Așadar, Ronnie O'Sullivan a trecut fără emoții de încă un tur la Grand Prix-ul de la Xi'an și, ținând cont de cum arată jocul său și de faptul că mulți jucători de top au fost deja eliminați, se poate spune că e unul din marii favoriți la cucerirea trofeului.
În optimile de finală, Ronnie îl va înfrunta pe Jak Jones, finalistul Campionatului Mondial din 2024. Cei doi au mai fost adversari doar de două ori în meciuri cu format lung (minim cel mai bun din 7 jocuri), iar "Racheta" s-a impus de fiecare dată. Ultimul duel direct s-a consumat tot pe tărâm chinezesc, la International Championship 2023, când englezul a câștigat cu 6-4.
La această oră mai sunt în desfășurare alte 7 partide, în urma cărora se va definitiva tabloul optimilor de finală, care vor avea loc vineri. Deocamdată, în afara confruntării O'Sullivan - Jones, se mai cunoaște doar un duel: Liam Pullen - Aaron Hill.
Cele mai importante meciuri ale Grand Prix-ului de la Xi'an sunt în direct și în exclusivitate pe Eurosport și HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2208.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2245.png)
5
0
Promo
Promo