Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Marcel Hirscher s-a retras din activitate la doar 30 de ani. Motivele din spatele deciziei

Cristian Mihală

Publicat 07/10/2019 la 16:12 GMT+3

Marcel Hirscher (Austria) a decis, la începutul lunii septembrie, să se retragă din activitate, la doar 30 de ani. Câștigător al globului mare de cristal de 8 ori la rând, sportivul originar din Salzburg a luat această hotărâre pentru a fi ținut minte de toți drept un mare campion.

KRANJSKA GORA, SLOVENIA - MARCH 10: Marcel Hirscher of Austria in action during the Audi FIS Alpine Ski World Cup Men's Slalom on March 10, 2019 in Kranjska Gora Slovenia.

Credit imagine: Getty Images

Demersul lui Hirscher i-a luat prin surprindere pe toți iubitorii sporturilor de iarnă, însă austriacul a vrut să se retragă în glorie, după un nou sezon de Cupă Mondială pe care l-a dominat autoritar. În stagiunea 2018-2019, sportivul din țara valsului a cucerit generalul în Cupa Mondială, dar și globurile mici pentru slalom și slalom uriaș. În plus, el devenise campion miondial la Are, la slalom, cucerind totodată și un argint, la slalom uriaș.
"Nu e ca și cum schimb joburile, ci ca și cum viața se schimbă total de pe o zi pe alta. Am reflectat pentru două săptămâni înainte să iau o hotărâre, există regrete, dar cred că am luat decizia corectă, deși nu a fost deloc ușor. Mi-am dorit mereu să renunț într-o perioadă în care știu că încă mai pot câștiga concursuri", a spus Hirscher într-o conferință de presă care a fost transmisă în direct de cele mai importante posturi de televiziune din Austria.

Marcel Hirshcer, omul record

Marcel Hirscher părăsește luminile reflectoarelor cu un palmares demn de invidiat. Cele 8 victorii la rând în Cupa Mondială reprezintă un record absolut, niciodată un shior nereușind să domine atât de clar probele tehnice din schi. El, totuși, nu a reușit să doboare recordul all-time de victorii în Cupa Mondială, oprindu-se la "doar" 67. Pe primul loc în această ierarhie rămâne un alt sportiv legendar, sudedezul Ingemar Stenmark. Acesta a evoluat la cel mai înalt nivel o perioadă mult mai lungă decât Hirscher (între 1973 și 1989) și a adunat 86 de victorii.
Pe lângă succesele din Cupa Mondială, austriacul a devenit unul dintre cei mai medaliați schiori din istorie la Campionatele Mondiale. A cucerit 11 medalii, dintre care 7 de aur. La Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang 2018, Hirscher și-a completat palmaresul impresionant și cu singurele medalii de aur care îi lipseau din CV-ul incredibil. A cucerit două medalii din cel mai prețios metal la slalom și la combinată.
Modul în care Hirscher a dominat Cupa Mondială în ultimele sezoane a fost unul remarcabil, el câștigând de fiecare dată cu mai mult de 470 de puncte avans față de al doilea clasat. De altfel, cu o singură excepție - sezonul 2011-2012 -, când austriacul a câștigat primul său glob mare cu un avans de doar 5 puncte, toate celelalte sezoane au fost la discreția sa.
De menționat că în decizia de a se retrage a contat și faptul că Hirscher se temea de o eventuală accidentare gravă. A văzut probabil la Lindsey Vonn ce coșmar înseamnă problemele medicale și a decis că nu vrea să mai riște.
"Cred că am fost cu adevărat norocos, nu am suferit vreo accidentare gravă. Și acest lucru a contat în decizia de a mă retrage, voiam să termin cu sportul fără a avea vreo problemă de sănătate majoră. Vreau să pot juca fotbal cu fiul meu, să urc munții și să fac o mulțime de alte lucruri. Iar o accidentare gravă mi-ar fi barat toate aceste obiective", a mai spus Hirscher.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo