Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Amelie Mauresmo este noul director al turneului de la Roland Garros! Reacția franțuzoaicei

Nicu Savin

Actualizat 09/12/2021 la 13:11 GMT+2

Amelie Mauresmo este înlocuitoarea lui Guy Forget în funcția de director general al turneului de la Roland Garros, a anunțat astăzi Federația Franceză de Tenis.

Amélie Mauresmo

Credit imagine: Getty Images

Fostul tenisman francez Guy Forget şi-a prezentat marţi dimineaţă demisia din funcţia de director al turneelor de la Roland Garros şi Paris Masters. Conducerea Federației Franceze de Tenis s-a mișcat foarte repede și a numit-o pe Amelie Mauresmo în funcția de director pentru turneul de Grand Slam, urmând ca locul vacant la Paris Masters să fie ocupat în cel mai scurt timp.
"Ce mândrie să mă alătur echipei Roland-Garros! Am acceptat această funcție de director al turneului cu ambiții mari și puternice. Le voi purta cu cerința, libertatea și pasiunea care m-au inspirat mereu.", a spus fosta mare tenismenă într-un comunicat de presă, citată de L'Equipe.
Amelie Mauresmo devione astfel prima femeie care ocupă funcția de director la Grand Slam-ul parizian. Mandatul său se va întinde pe o perioadă de 3 ani.
Citește și:

Amelie Mauresmo are o carieră impresionantă în spate

Amelie Mauresmo este singura jucătoare din Franța care a ocupat poziția de lider mondial în clasamentul WTA. Aceasta s-a aflat în această postură în două rânduri: septembrie - octombrie 2004 și martie - noiembrie 2006.
Franțuzoaica are în spate o carieă impresionantă, câștigând în total 25 de titluri WTA, printre care și două de Grand Slam: Australian Open și Wimbledon, ambele în 2006. Zfura nu a fost suprafața favorită a fostei tenismene, dovadă că cele mai bune performanțe la Roland Garros au fost două sferturi de finală (2003 și 2004). Un alt rezultat deosebit al carierei a fost argintul câștigat la Jocurile Olimpice de la Atena (2004).
Pe parcursul celor peste 15 de ani de carieră la senioare (a jucat până în 2009, când avea 40 de ani), Amelie Mauresmo a câștigat peste 15 milioane de $ din tenis.
După retragerea din activitate, Mauresmo și-a început cariera de antrenor, lucrând cu mai mulți sportivi cunoscuți precum Michael Lodra, Marion Bartoli, Victoria Azarenka, Andy Murray sau Lucas Puille. De asemenea, Mauresmo a îndeplinit funcțiile de căpitan atât la echipa de Fed Cup a Franței, cât și la cea de Cupa Davis.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo