Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Australian Open, record de audienţă, peste toate celelalte Grand Slamuri. Cifrele oficiale

Cristian Mihală

Publicat 31/01/2023 la 11:12 GMT+2

Organizatorii Australian Open au anunţat marţi că la ediţia din acest an a fost stabilit un nou record de audienţă pentru un turneu de Mare Şlem, cu peste 900.000 de spectatori prezenţi în tribune în cele trei săptămâni de competiţie (inclusiv calificări), în ciuda absenţei unor jucători de renume şi a perturbării programului din cauza ploii, informează Reuters.

Stefanos Tsitsipas, Novak Djokovic

Credit imagine: AFP

Un număr de 839.192 de fani au venit la Melbourne Park între 16 şi 29 ianuarie, pentru prima ediţie fără restricţii din ultimii doi ani a turneului de Grand Slam de la antipozi, după criza generată de pandemia de Covid-19, depăşind precedentul record de 812.174 de spectatori, stabilit în ianuarie 2020.
Aceste cifre eclipsează numărul de spectatori prezenţi anul trecut la celelalte turnee de Mare Şlem - 515.164 la Wimbledon, 613.500 la Roland Garros şi 776.120 la US Open.
Peste 60.000 de persoane au urmărit, de asemenea, partidele din calificările pentru tabloul principal de la Melbourne, astfel că audienţa totală la Australian Open s-a ridicat anul acesta la 902.312 spectatori.

Australian Open a doborât şi recordul de audienţă pentru o singură zi

În ciuda unor absenţe de marcă, precum recent retraşii Roger Federer, Serena Williams şi Ashleigh Barty (campioana de anul trecut), Australian Open 2023 a doborât inclusiv recordul de audienţă pentru o singură zi de competiţie, cu 94.854 de spectatori, pe 21 ianuarie. Precedentul record era de 93.709 fani şi fusese stabilit în 2020.
Sârbul Novak Djokovic l-a învins duminică pe grecul Stefanos Tsisipas şi a cucerit a zecea sa coroană la Australian Open, egalându-l cu această ocazie pe spaniolul Rafael Nadal, deţinătorul recordului de trofee de Mare Şlem (22).
La feminin, victoria a revenit belarusei Arina Sabalenka, care a învins-o în finală pe kazaha Elena Rîbakina, pentru a-şi trece în palmares primul său titlu de Grand Slam.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo