Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Kyrgios știe câte titluri de Grand Slam va mai câștiga Djokovic. Marele pariu al lui Nick

Cristian Mihală

Publicat 30/01/2023 la 09:35 GMT+2

Nick Kyrgios e convins că Novak Djokovic va rămâne în istorie drept cel mai titrat tenismen. Sârbul a ajuns la 22 de Grand Slamuri, egalându-l pe Nadal.

Top 5 lovituri reușite de "extraterestrul" Djokovic, la un Australian Open istoric

În vârstă de 35 de ani, Djokovic îi învinge cu o dezinvoltură impresionantă pe advesarii cu 10 sau chiar 15 ani mai tineri, părând întotdeauna mai proaspăt decât aceștia. Fără îndoială, dintre cei trei membri ai "Big 3" Nole este jucătorul care a stat de-a lungul timpului cel mai bine la capitolul fizic, astfel că nimic nu sugerează finalul carierei sârbului care a ajuns la 93 de turnee în carieră.
Dimpotrivă, la cum joacă acum, Djokovic rămâne mare favorit în anii următori la Wimbledon și Australian Open, astfel că își poate extinde recordul de victorii în Grand Slamuri. De aceeași părere este și amicul său, Nick Kyrgios, care crede că Nole va ajunge fără emoții la 28 de trofee de Mare Șlem. Chiar dacă Rune și Alcaraz vin puternic din urmă, numărul unu mondial are suficientă "benzină" să nu i se conteste supremația în următorii ani.
"Novak va ajunge cu ușurință la 28 de turnee de Grand Slam", a scris Kyrgios pe Twitter.
Accidentat înainte de AO, chiar după partida amicală cu Nole, australianul i-a ținut pumnii bunului său prieten. La finalul victoriei lui Djokovic cu Tsitsipas, Nick a ieșit în față cu un mesaj marcă înregistrată.
"Haha, v-am spus eu, am creat un monstru. Bravo, Nole Djokovic, am stat în fotoliu și m-am bucurat de tot showul", a scris Kyrgios pe Twitter.
Referirea lui Nick are legătură cu decizia Guvernului Australian de anul trecut, când lui Nole i s-a interzis să participe la turneu din cauza faptului că e nevaccinat. Sârbul a fost expulzat de la Antipozi, dar s-a întors în 2023 mai puternic ca niciodată, demonstrându-le tuturor că "openul vesel" este turneul său preferat.

Marion Bartoli: "Djokovic nu face același sport ca noi"

Novak Djokovic a pierdut un singur set în drumul spre coroana de la Australian Open. Chiar dacă victoria a părut din exterior una facilă, Nole a avut de înfruntat o presiune imensă, venită și ca urmare a faptului că s-a accidentat la coapsa piciorului stâng înainte de startul competiției. Exceptând finala, numărul unu mondial a jucat toate meciurile cu un bandaj enorm pe picior, lucru care cu siguranță l-a incomodat la deplasare și i-a dat emoții suplimentare privind șansele la trofeu. "Primele tururi au fost de supraviețuire. Am avut noroc cu zilele de pauză, pentru că într-un turneu normal, în care joci zilnic, nu știu ce s-ar fi întâmplat", a spus Djokovic în conferința de presă de după titlul cucerit.
Marion Bartoli e impresionată de capacitatea de luptă a sârbului, independent de context, și este de părere că Novak este într-o ligă proprie, unde ceilalți jucători nu au acces.
"Repet, Djokovic nu face același sport ca noi. Este mult prea puternic", a scris câștigătoarea de la Wimbledon 2013 pe Twitter.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo