Șansă uriașă pentru Jaqueline Cristian la Australian Open! A mai scăpat de un cap de serie
Jaqueline Cristian, care s-a calificat ieri în turul 2 la Australian Open, după ce a învins-o în trei seturi pe Petra Martic, a scăpat de o viitoare posibilă adversară de top. Anna Kalinskaya (locul 16 WTA), pe care românca ar fi putut ajunge să o înfrunte în turul 3, s-a retras în această dimineață din competiție.
Jaqueline Cristian
Credit imagine: Getty Images
Jaqueline Cristian s-a calificat ieri dimineață în turul 2 la Australian Open 2025, după ce a învins-o în 3 seturi pe Petra Martic, scor 6-2, 4-6, 7-6 (7), după două ore și 36 de minute de joc.

bet
Credit imagine: Getty Images
Toată emoția de la Australian Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Încă dinainte de meci, românca a primit o veste importantă, aceea că a scăpat de o viitoare adversară de top. Jaqueline Cristian o va înfrunta în turul secund pe Lucia Bronzetti (locul 76 WTA), care a reușit ieri să treacă în manșa inaugurală de la Melbourne de Victoria Azarenka, favorita numărul 21 a competiției, scor 6-2, 7-6 (2).
Astăzi, sportiva noastră a aflat că a mai scăpat de un cap de serie în drumul ei spre fazele superioare ale primului turneu de Grand Slam din 2025. În turul 3, Cristian ar fi putut da peste favorita numărul 13 de pe tabloul principal, Anna Kalinskaya.
Rusoaica de 26 de ani s-a retras, însă, în această dimineață din competiție, chiar înainte de startul meciului pe care trebuia să-l joace în primul tur cu Kimberly Birrell. Australianca de pe locul 101 WTA a ajuns să evolueze împotriva unui lucky loser, Eva Lys (locul 128 WTA), care a învins-o în două seturi, scor 6-2, 6-2.
Veste uriașă pentru Jaqueline Cristian la Australian Open
La primul meci din 2025, pe 7 ianuarie, Anna Kalinskaya s-a retras în setul 2 al duelului cu Belinda Bencic de la Adelaide, la scorul de 6-2, 1-0 pentru sportiva din Elveția. Rusoaica, ajunsă anul trecut până în sferturi la Melbourne, ar fi suferit atunci o accidentare din care nu a reușit să se recupereze în totalitate pentru a putea juca la Australian Open.
În aceste condiții, Jaqueline Cristian are un traseu accesibil spre optimile primului turneu de Grand Slam din 2025. Dacă va trece de Lucia Bronzetti, românca o va înfrunta în turul 3 pe învingătoarea meciului Lys - Gracheva/McNally.
Varvara Gracheva este cel mai bine clasată posibilă adversară a lui Jaqueline, ocupând locul 69 WTA. Franțuzoaica a învins-o în toate cele 3 meciuri directe disputate pe Cristian, dar niciuna dintre partide nu a avut loc pe hard, iar sportiva noastră este într-o formă foarte bună acum, astfel că orice este posibil.
Primul cap de serie pe care Jaqueline Cristian l-ar putea întâlni la Australian Open este Iga Swiatek, favorita numărul 2 de la Melbourne, peste care românca ar putea da abia în optimi.
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 12 – 26 ianuarie 2025.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
7
7
5
5
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)