Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Jucătorul zilei la AO: Jannik Sinner, magistral în fața lui Rublev! Tiebreak-ul antologic a făcut diferența

Maria Olteanu

Publicat 23/01/2024 la 16:41 GMT+2

Jannik Sinner s-a calificat în această după-amiază în semifinale la Australian Open, după ce a trecut în minimum de seturi de Andrey Rublev. Mai departe, în următorul act al competiției, va da peste numărul 1 mondial, pentru un loc în marea finală de la Antipozi.

Italy's Jannik Sinner celebrates his second set win against Russia's Andrey Rublev during their men's singles quarter-final match on day 10 of the Australian Open tennis tournament in Melbourne on January 23, 2024. (Photo by Martin KEEP / AFP) / -- IMAGE

Credit imagine: Eurosport

Jannik Sinner a obținut la pas calificarea în semifinalele primului Grand Slam al anului. Italianul a câștigat în minimum de seturi confruntarea cu Andrey Rublev, iar tiebreakul din setul secund este fără doar și poate cel care a făcut diferența.
Betano - Australian Open 2024
Toată emoția de la Australian Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO
Sinner a câștigat primul set în fața lui Rublev, scor 6-4. Italianul a făcut breakul la 3-2 și nu a mai cedat până la finalul rundei, având un procentaj de 82% al punctelor câștigate cu primul serviciu. În continuare, manșa a doua a fost extrem de disputată, cu rusul având de această dată primul cuvânt. Rublev a părut să ia o opțiune serioasă la câștigarea setului, pentru a restabili egalitatea la 1, dar asta nu s-a întâmplat.
Sinner a luptat eroic și a împins setul în teibreak unde a revenit absolut miraculos de la 5-1 în favoarea rusului. Din acel moment jocul s-a rupt definitiv, iar italianul a mers fără emoții spre câștigarea setului și mai apoi a meciului.
Setul patru a fost mult mai lejer pentru Sinner, care nu a avut emoții în a înclina balanța în favoarea sa. S-a terminat 6-4, 7-6, 6-3, iar italianul merge în semifinale, unde va avea parte de un duel extrem de dificil, în fața liderului mondial, Novak Djokovic.
Sinner are însă de partea lui câteva statistici importante, mergând în careul de ași fără set pierdut în acest an la Melbourne. Ajuns pentru a doua oară în carieră într-o semifinală de Grand Slam, testul suprem abia acum urmează.

Jannik Sinner, jucătorul zilei la Australian Open

Sinner continuă traseul de excepție la Australian Open, calificându-se în penultimul act al competiției.
Chiar dacă părea să aibă emoții în setul secund, a dat dovadă de o maturitate ieșită din comun și a gestionat perfect cele mai complicate momente din meci.
Învingându-l pe Andrey Rublev, Jannik Sinner este acum doar al treilea italian (masculin + feminin), din Era Open care ajunge în semifinalele unui turneu de Grand Slam pe mai multe suprafețe, după Matteo Berrettini și Sara Errani.
În afară de cei din Big 3, Jannik Sinner este acum doar al treilea jucător din 2000 până în prezent care ajunge în semifinalele probei de simplu masculin la AO prin cinci victorii fără set pierdut, după Andy Murray și Tomas Berdych.
Cu această înfrângere în fața lui Jannik Sinner, Andrey Rublev este acum primul jucător din ATP, din Era Open, care a pierdut fiecare dintre primele 10 sferturi de Grand Slam și al doilea la general, după Manuela Maleeva.
Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, care se desfășoară în perioada 14-28 ianuarie 2024, poate fi urmărit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo